NOI “RAPORTURI DE FORŢE” ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL Viitorul omenirii: “a mânca sau a fi mâncat” În anul 2006, SUA prognozau că în anul 2025 China şi India vor deveni a doua, respectiv a patra mare putere economică mondială. În anul 2006, Goldman Sachs şi Deutsche Bank: în anul 2025, creşterea anuală cumulată a veniturilor interne cumulate ale Braziliei, Rusiei, Indiei şi Chinei (BRIC) va fi dublă comparativ cu cea a ţărilor G7. (SUA, Canada, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Japonia)

Strategia de Securitate Naţională a SUA (2006): “consensul dintre marile puteri trebuie sprijinit de către instituţiile în măsură, globale sau regionale, pentru a face cooperarea dintre acestea mult mai permanentă, mai efectivă şi mai cuprinzătoare. Acolo unde instituţiile existente pot fi reformate pentru a face faţă noilor provocări, noi, împreună cu partenerii noştri, trebuie să le reformăm. Acolo însă unde nu există instituţii în măsură să facă faţă acestor provocări, noi, împreună cu partenerii noştri, va trebui să le creăm.”

Constituirea G 20 → forum creat pentru a reuni economiile dezvoltate şi marile economii emergente: pe de o parte, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Australia, Statele Unite, Canada, Japonia şi Rusia, care compun zona dezvoltată a economiei mondiale, iar pe de altă parte, Argentina, Brazilia, Mexic, China, India, Australia, Indonezia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud şi Turcia, care compun zona emergentă a economiei mondiale, alături de reprezentanţi ai Uniunii Europene, ai Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale. Ţările G20 reprezintă două treimi din populaţia planetei şi aproape 90% din Produsul Intern Brut al acesteia. Încurajarea prezenţei Chinei la întâlnirile periodice ale miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale în cadrul G7. China a înfiinţat o nouă structură instituţională: Organizaţia de Cooperare Shanghai(SCO), cu China, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan membri şi India, Iran, Mongolia şi Pakistan observatori. În scenă apar noi actori, astfel că raporturile predefinite trebuiesc redefinite.

Noi modele ale comerţului internaţional Se manifestă două direcţii importante de abordare: dezvoltarea modelelor anterioare, care a dat naştere abordărilor neofactoriale şi neotehnologice, în cadrul cărora calificarea forţei de muncă şi inovarea tehnologică ocupă poziţii centrale în determinarea avantajelor comparative; contestarea teoriilor “vechi”, odată cu încercarea de a reanaliza, prin prisma structurilor industriale şi a concurenţei imperfecte (caracteristică a pieţei contemporane), noile coordonate ale schimburilor (îndeosebi schimburile încrucişate de produse comparabile între ţările dezvoltate).

Potrivit Teoriilor Neofactoriale ţările relativ abundent înzestrate cu capital vor exporta bunuri intensive în muncă superior calificată sau capital uman, iar celelalte mărfuri intensive în muncă de calificare mai redusă. Teoriile de factură Neotehnologică consideră că factorul determinant al comerţului exterior este capacitatea de inovare în domeniul tehnicii şi tehnologiei. Cele mai cunoscute sunt: teoria decalajului tehnologic sau scara tehnologică şi teoria ciclului de viaţă al produsului.

Teoria decalajului tehnologic sau scara tehnologică noile produse şi tehnologii se dezvoltă în permanenţă ţările în care inovaţiile se realizează mai întâi vor deţine, o perioadă de timp, avantaje absolute asupra partenerilor lor, produsele respective fiind exportabile aceste produse noi sau noi tehnologii) sunt treptat asimilate, prin difuzarea tehnologiilor şi a noutăţilor tehnice, ceea ce face ca avantajele iniţiale să dispară

Teoria ciclului de viaţă al produsului punctul de plecare al teoriei: avantajul relativ nu este static, ci se poate modifica în timp, în funcţie de modificările care pot interveni în acţiunile întreprinse pentru valorificarea produsului respectiv pe piaţa mondială şi de reacţiile pe care le au faţă de el concurenţii reali sau potenţiali în prima fază (introducere) produsul este intensiv în tehnologie şi, de regulă, este fabricat doar pentru piaţa internă; nu este standardizat şi încă poate suferi modficări în faza a doua (creştere), trecerea la producţia de masă necesită o intensitate mare de capital, iar firma inovatoare va profita de un monopol tehnologic temporar. Alte state încep să-l imite pe inovator. Piaţa internaţională a produsului creşte, la fel şi profiturile ţării inovatoare. apoi, creşterea exporturilor încetineşte (maturitate), odată cu extinderea producerii bunului respectiv şi în alte ţări şi standardizarea lui completă în final intervine declinul, produsul fiind complet banalizat, producţia se restrânge foarte mult, fiind posibilă apariţia de importuri (pentru acoperirea nevoilor interne de consum) din ţări mai puţin dezvoltate (în consecinţă cu costuri mai scăzute)

Un domeniu cercetat intens în ultimele decenii este reprezentat de schimburile intraramură, definite ca schimburi încrucişate de produse aparţinând aceleiaşi ramuri industriale. Conform teoriilor “clasice”, schimburile intraramură sunt incompatibile, deoarece ambele ţări ar trebui să aibă un avantaj comparativ în aceeaşi ramură. Dacă se procedează însă la o ierarhizare a avantajelor comparative se obţine un “şir” de state la fiecare produs, de tipul: a, b, c, ..., x, y, z Ţările i şi j vor importa mărfurile de la a, b, c care deţin avantaje comparative mai substanţiale, exportând în acelaşi timp (bunuri similare) din “coada” listei (x, y, z).

Explicarea schimburilor încrucişate: → nu se bazează doar pe nuanţarea avantajelor comparative între state → se ţine cont şi de faptul că bunurile nu sunt absolut identice, diferitele particularităţi calitative având o influenţă importantă asupra cererii (consumatorului) → importurile se explică prin nevoia de a obţine produse cu caracteristici care lipsesc produselor indigene

Cuantificarea schimburilor intraramură se face cu ajutorul a doi indicatori (Balassa şi Grubel-Lloyd): Indicatorul Balassa determină fluxurile intraramură IB = (Xi – Mi) / (Xi + Mi) unde: Xi exprimă exporturile ramurii i şi Mi exprimă importurile ramurii i Indicatorul poate lua valori cuprinse între: -1 (ţara respectivă realizează doar importuri) şi +1 (se realizează doar exporturi). Intensitatea maximă a schimburilor intraramură este realizată atunci când IB = 0

GLi = { [(Xi + Mi) - |Xi – Mi|] / (Xi + Mi)} * 100 Cuantificarea schimburilor intraramură se face cu ajutorul a doi indicatori (Balassa şi Grubel-Lloyd): Indicatorul Grubel-Lloyd (GLi) este considerat mai relevant pentru indicarea intensităţii legăturilor GLi = { [(Xi + Mi) - |Xi – Mi|] / (Xi + Mi)} * 100 Indicatorul poate lua valori de la 0 (absenţa completă a unui din fluxuri – exporturi sau importuri) la 100 (exporturile sunt egale cu importurile). Cu cât indicatorul este mai apropiat de 100, cu atât importurile sunt mai bine acoperite prin exporturi (sau invers).

În concluzie, se apreciază că modelele contemporane au drept preocupări importante: - problemele protecţionismului (neprotecţionismului) comercial - analiza fenomenelor geenrate de integrarea comercială - analiza relaţiilor dintre ratele de schimb şi echilibrul balanţei comerciale sau de plăţi externe - analiza efectelor mobilităţii capitalurilor internaţionale.