Incluziune socială prin furnizarea de servicii sociale integrate la nivelul comunităţii - Componenta Educaţie Parentală - - Unicef - Bacău - 2017 -

Abilități non-cognitive Moto: "Suntem ceea ce facem în mod repetat, prin urmare excelența nu este un act singular, ci un obicei." Aristotel

Abilități non-cognitive Prin consens științific: abilitățile non-cognitive sunt definite ca ”alte abilități decât cele cognitive” sau ”abilități ce nu pot fi măsurate sau testate prin teste de inteligență sau performanță”. Borghans (2015) arată că abilitățile non-cognitive sunt tipare de gândire, de comportament, emoționale care pot fi modificate de-a lungul vieții și care diferă de IQ.

Care sunt abilitățile non-cognitive Setarea permanentă a minții către dezvoltare. Stima de sine Autonomia Abilități socio-emoționale Motivația Creativitatea Caracterul

Mesaje cheie Dezvoltarea abilităților non-cognitive reprezintă un factor foarte important în evoluția copiilor ca viitori adulți autonomi. Dezvoltarea abilităților non-cognitive este un proces continuu, derulat pe parcursul întregii vieți. Dezvoltarea abilităților non-cognitive este influențată de contextul în care se dezvoltă copilul/adultul (mediul familial, școlar, social, comunitar). Este mai ușor să dezvolți abilitățile non-cognitive în perioada de pre-adolescență și adolescență, decât în perioada adultă!

1. Setarea permanentă a minții către dezvoltare DA NU Antrenează-ți copilul să-și dezvolte dorința de a deveni mai bun și de a face lucrurile din ce în ce mai bine! (Învață-l că poate afla mai multe decât ceea ce știe deja!) Nu-l ajuta să se dezvolte cu sentimentul că este suficient de bun și că nu mai are ce să îmbunătățească, ce să învețe. (Nu îl lăsa să creadă că deja știe suficient.) Învață-l să accepte că niciodată nu își știe limitele, tocmai pentru că face lucrurile din ce în ce mai bine. Nu-l încuraja să spună ”Acestea sunt limitele mele!” sau ”Eu îmi știu limitele!”. Învață-l să se centreze pe reușitele lui și pe progresul obținut. Nu-l încuraja să se axeze mereu pe ceea ce nu a reușit să obțină. Insuflă-i ideea că lumea este formată din cei care învață (nu doar învățatul academic) si cei care nu învață. Nu-l învăța să accepte că lumea este formată din slabi și puternici, norocoși sau fără noroc. Încurajează-l să gândească în termeni ”Nu riști, nu câștigi!” ( cu sensul „Nu experimentezi, nu înveți!”) Nu-l încuraja să gândească în termeni ”Nu riști, nu pierzi!” (Nu cultiva sentimentul de îndoială.) Ajută-l să se preocupe de ceea ce poate el să facă cel mai bine ”aici și acum”. Nu-l învăța să se preocupe de modul în care va fi judecat de ceilalți.

Exercițiu Picătura Chinezească Resurse: 4 boluri (2 cu apă, 2 goale), 2 linguri – câte una pentru fiecare echipă În echipă, participanții trebuie să care o cantitate de apă din bolurile pline în cele goale. Din fiecare echipă, vor fi selectați trei membri care vor juca 3 roluri: rolul unei persoane cu deficiență de vedere, o persoană care nu poate vorbi și o persoană care nu își poate folosi mâna dominantă. Sarcina este una cronofagă, DAR trebuie dusă la final! (Pentru discuții - a se vedea Anexă PPT)

2. Stima de sine Este încrederea dobândită în urma reușitelor obținute în mod constant și NU din întâmplare. Feed-back-urile oferite de părinți/profesori/prieteni/etc. influențează dezvoltarea stimei de sine. (Aprecierea constantă a progresului și reușitelor copilului îl motivează pe acesta să facă lucrurile din ce în ce mai bine, să capete încredere că poate reuși în mod constant, nu întâmplător și implicit, să își dezvolte o stimă de sine sănătoasă.) Stima de sine se dezvoltă odată cu sentimentul de auto-eficacitate. (Se referă la convingerea unei persoane că poate să-și atingă scopurile definite de ea, dacă acționează într-o anumită manieră bine definită.)

3. Autonomia Conform http://www.ursula, -sandner.com/relatia-parinte-adolescent/ , autonomia se clasifică astfel: Autonomia morală - copilul este capabil să distingă, pe cont propriu, deosebirea dintre bine si rău. Autonomia comportamentală - copilul ia decizii pe cont propriu și nu-i este frică să le aplice, găsind cu ușurință argumente care să susțină aceste acțiuni. Autonomia emoțională - copilul are încredere în propriile credințe și nu se raportează la așteptările celorlalți de la el. Autonomia copilului înseamnă că el este asertiv (are capacitatea și curajul să-și exprime sentimentele și punctele de vedere, într-o manieră care să nu lezeze sentimentele și punctele de vedere ale interlocutorului) că își asumă consecințele acțiunilor pe care le face.

4. Abilități socio-emoționale Abilități sociale: copilul este capabil să coopereze cu ceilalți, să contribuie/participe la acțiuni desfășurate în grup, să comunice cu ușurință și să aibă o atitudine prietenoasă. Abilități emoționale: copilul are capacitatea să empatizeze cu ceilalți (identifică sentimentele celorlalți, nu le judecă și le respectă), își recunoaște propriile sentimente și emoții și poate să le gestioneze într-un mod sănătos și constructiv.

5. Motivația Motivația este investirea/împletirea gândurilor cu emoții. Motivația este intrinsecă (determinată de factori interiori-dorința, credința că se poate, etc.) și extrinsecă (determinată de factori exteriori-recompensa, presiunea socială, competiția, etc) Motivația copilului este determinată de: recompensă materială și ne-materială; satisfacția dată de rezultatele acțiunilor din trecut și aprecierea sentimentului de satisfacție din viitor; sentimentul de frică (de eșec, de jenă, de critică); dorința puternică de a atinge un obiectiv – pentru sine sau pentru că se află într-o competiție cu ceilalți.

Care este diferența dintre cele două liste? Exercițiu – MOTIVAȚIE Ce anume ne motivează? (dați exemple din orice context prin referire la starea internă) Care este diferența dintre cele două liste? În ce situații/contexte simțiți că vă lipsește motivația? Dați exemple. În ce situație simțiți că aveți rezultate mai bune?

6. Creativitatea Creativitatea este abilitatea de a genera idei și soluții care sunt inovative și potrivite/funcționale pentru o anumită situație (dacă vii cu ideea să ari cu o furculiță, deși este o idee nouă, ea nu este funcțională). Creativitatea presupune și depășirea fricii de ridicol și asumarea situației că poți greși. Important!!!: după ce conștientizezi că ai greșit, este indicat să interpretezi această greșeală ”Trebuie să cercetez mai mult!” și nu ”Nu sunt în stare să…!”

6. Creativitatea – exercițiu Jurații Echipa Avocați nr. 1 Echipa Avocați nr. 2 Argumente PRO care susțin ideea: Copiii trebuie să fie lăsați să experimenteze, chiar și acțiuni puțin riscante, pentru că astfel li se dezvoltă creativitatea. Creativitatea se dezvoltă când copilul devine adult, dar până atunci el trebuie protejat de situațiile riscante.

7. Caracterul Caracterul este un mod de a fi/ un complex de trăsături etice și mentale care determină un mod specific de a acționa. La copii, caracterul se formează prin modelul de a acționa și de a gândi pe care îl oferă persoanele care se ocupă de îngrijirea lor. „Fiecare cuvânt și acțiune trimit un mesaj.” Carol Dweck, 2006

7. Caracterul – exercițiu Argumentați în echipă următoarele opinii legate de caracter: „Trei lucruri arată caracterul unui om: cărțile, prietenii și cadourile.”— Horațiu „Pe termen lung, caracterul este decisiv pentru destinul unui om.”— Theodore Roosevelt „Poţi folosi orice limbaj doreşti, niciodată nu poţi spune altceva decât ceea ce eşti.” — Ralph Waldo Emerson „Omul are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, unul pe care i-l dă publicul și cel adevărat.” — Nicolae Iorga „Oricât îți vei schimba înfățișarea, rămâi același om.” — Arthur Schopenhauer „Nenorocirea dă pe faţă caracterul, iar fericirea îl ascunde.” — Horațiu

TEMĂ: Fiecare participant va numi minim 3 abilități non-cognitive pe care își propune să le dezvolte la propriul copil, în mod susținut, în următoarele 6 luni.