Andrei Chișcu, psiholog, Salvați Copiii România Lucrul cu tinerii care comit infracțiuni „What works” – reloaded 2017 Conferință NORLAM – Chișinău, 16 martie 2017 Andrei Chișcu, psiholog, Salvați Copiii România

Deținuții știu că noi, societatea, în general, nu așteptăm altceva de la ei decât să nu ne facă probleme, să fie liniștiți, să nu ne ceară prea multe, să nu ne deranjeze. Deținuții știu că nouă nu ne place să facem eforturi, că totul este de fațadă și, pentru acest motiv, n- o să le cerem prea mult, nu o să ne băgăm prea mult în viața lor. Deținuții știu că o vreme vor trebui să suporte niște privațiuni, ca să scape, să iasă, să fie lăsați în pace, să facă ce vor, nu stau în geam, nu mă bat, nu mă cer la medic, în general nu cer prea multe, nu fac probleme...”îmi văd de pătrățica mea”... DAR...”NU sifonez”, „NU am texte cu garda”, „NU mă bag în seamă cu garda”, „NOI SUNTEM HOȚI ȘI VOI NU O SĂ SCHIMBAȚI NICIODATA ASTA!” (august, 2002)

Structura prezentării Prezentarea evoluției programelor corecționale Neurobiologia traumei Lucrul cu tinerii în cadru penitenciar

„Nothing works”, Martinson, 1974 “Educaţia sau psihoterapia, cu ce au ele mai bun, nu pot depăşi, sau reduce considerabil puternica tendinţă a infractorilor de a-şi continua comportamentul infracţional” Consecinţă: tăierea fondurilor pentru programe Definește scopul al programelor: Reducerea recidivismului

Anii ’80: Câte ceva merge (Something works) Unele programe funcţionează, altele nu; Unele sunt mai eficiente decît altele: “What works”- evaluarea eficienţei programelor după efectele asupra reducerii recidivismului

Programele de intervenție eficiente – criterii (Andrew, Bonta, 1990): Nivel de risc (factorii statici şi dinamici, Hare, 1991) Nevoi criminogene Responsivitate (stil de învăţare) În comunitate Integritate ( scop- metodă) Structurat ( pe faze) , cu obiective Recunoaşte cauzalitatea multiplă a infracţiunii

Comportamentul infracțional Determinare multifactorială: temperamentul, interacțiunea cu persoanele de îngrijire (în procesul de creștere și disciplinare), stilul de atașament, capacitatea de reglare și modulare a stăriilor (disregularea emoțională), experiențele timpurii de viață, Nivel socioeconomic scăzut (SES) Tipare de comportament infracțional (gânduri, emoții, senzații și acțiuni,declanșatori/triggeri; se derulează într-o secvență specifică)

Intervenția pentru schimbarea comportamentală (John Bergman, 1999) Observarea minții (identificarea elementelor tiparului:gânduri, emoții, senzații, comportamente și a legăturii dintre ele) Intervenția în tiparul comportamentului meu infracțional, Empatia cu victima

Atenție! un proces de AUTOSCHIMBARE, nu de schimbare Instituția/Penitenciarul/Secția: cadru de siguranță, susținere și suport pentru schimbare Cum fac să fiu în controlul meu? Cum să fac să mă controlez pe mine și nu pe ceilalți? Cum se câștigă încrederea cuiva? Cum fac ca ceilalți să mă respecte? Cum să fac lucrurile ALTFEL, DIFERIT?

Principiile tratamentului în lucrul cu tinerii care comit infracțiuni 1. Trebuie să țină cont că se află într-un proces de dezvoltare și de nivelul de dezvoltare la care se află;nu sunt centrate pe patologie 2. Să recunoască și să adreseze obstacolele de neurodezvoltare pe care trauma le-a creat 3. Să acorde întâietate construirii unei relații de atașament sigur, ca fundament al progreselor de dezvoltare (J. Bergman, K. Creeden, Attachment is a Verb,Routledge, 2011)

Unitatea minte-corp (Brain-Body) -bază a autoreglării (emoționale și comportamentale) -afectată în traumă (disociere,amorțire) -intervențiile de tip „top-down”(de sus în jos)- cognitiv-comportamentale -intervențiile de tip „bottom-up” (de tip experiențial)

Arhitectura creierului (Bruce Perry)

Principiile dezvoltării creierului (Allan Schore, Bruce Perry) Creierul se dezvoltă de “jos-în-sus” şi de la “interior-la-exterior” Creierul se dezvoltă ierarhic, de la “simplu-la-complex” ( întâi, trunchiul cerebral, ultimul, cortexul) Fiecare etapă a dezvoltării se bazează pe experienţele şi achiziţiile anterioare Dezvoltarea creierului trece prin “etape critice/perioade sensibile” (copilul are nevoie de o stimulare adecvată şi specifică într-o anumită etapă de vârstă – perioada intrauterină şi 0-3 ani- extrem de importante!!!) Dezvoltarea este neuniformă - 90% din dezvoltarea creierului se realizează între –intrauterin şi 4 ani Dezvoltarea creierului depinde de utilizarea sa -Sinaptogeneză şi pruning – legăturile nefolosite sunt eliminate!

Dezvoltarea creierului şi importanţa primilor ani de viaţă Procentul de dezvoltare faţă de creierul adult Rata de dezvoltare a creierului Vârsta în ani

Trauma - Definiţie “o experienţă în care evenimente periculoase şi marcante depăşesc capacitatea persoanei de a face faţă.” (Rice, Groves, 2005) Tipuri: Abuz Neglijare Violenţă Pierdere a persoanei de îngrijire Acută vs. Complexă, de tip I vs. tip II (L. Terr, 1990)

Simptome ale traumei complexe 1. Dificultăţi de reglare emoţională şi a stării de activare 2. Modificări ale stării de conştienţă şi ale memoriei 3. Deteriorarea imaginii de sine şi a identităţii 4. Afectarea capacităţilor cognitive 5. Hiperactivitate şi probleme ale atenţiei 6. Probleme de inter-relaţionare 7. Modificarea sistemului de credinţe (Ph.T. Stien, J.C. Kendall, 2004)

Procesele neurobiologice sau cicatricile nevăzute ale traumei Hiperactivarea constantă a sistemului de răspuns la stres Iritabilitate crescută a sistemului limbic Redusă dezvoltare a emisferei stângi Schimbari la nivelul hipocampusului (afectează memoria şi învăţarea) şi a corpului calos (conexiunea inter-emisfere)

Procesele psihologice “negarea, fragmentarea, autoanestezia şi disocierea” – semnele distinctive ale tulburării de stres post-traumatic (L. Terr, 1990) Sunt automate (ne-intenţionale, ne-conştiente) Scop: ajută copilul să facă faţă sentimentelor copleşitoare de furie şi anxietate

Stresul şi răspunsul la stres Factori interni sau externi care perturbă stare de bine a persoanei Determină un răspuns biologic de adaptare Poate ajuta la a dezvoltarea abilităţilor de a face faţă unei situaţii noi, potenţial periculoase Atenţie! Copiii au nevoie de ajutorul adultului/PI pt a învăţa cum să răspundă la stres într-un mod sănătos

3 tipuri de stres 1. Stres pozitiv (uşoară intensificare a bătăilor inimii şi o creştere moderată a presiunii sanguine şi a nivelului de cortizol) 2. Stres tolerabil (reacţie semnificativă, de scurtă durată, ameliorată dacă copilul este protejat de adulţi suportivi) 3. Stres toxic (activare prelungită a sistemului de răspuns la stres; creşte vulnerabilitatea pentru îmbolnăvire fizică, dar şi pentru dezvoltare unor tulburări psihice) – rezultatul unei experienţe intense şi aversive care se menţine pe o lungă perioadă de timp fără sprijin adecvat din partea unui adult) Cauze: abuz, neglijare, expunerea la violenţă, probleme de sănătate mentală sau abuz de substanţe ale părintelui/PI

Efecte Stresul toxic modifică arhitectura creierului! Limitează conexiunile de la nivelul creierului Reduce pragul de răspuns la stres Scade rezistenţa imunitară Reduce hipocampul (zona memoriei şi învăţării) Scurtarea telomerilor (modificări la nivelul cromozomilor – afectează speranţa de viaţă) (S.S. Drury,K. Theall,M.M. Gleason, A.T. Smyke , I.De Vivo, J.Y.Y. Wong, N.A. Fox, C.H. Zeanah, C.A. Nelson, 2012; National Scientific Council on the Developing Child. (2005/2014). Excessive Stress Disrupts the Architecture of the Developing Brain: Working Paper 3, Center on the Developing Child at Harvard University)

Starea de activare (arousal), SNV şi Fereastra de Toleranţă Ogden, Minton, 2000

Fereastra de toleranță la copiii cu istoric traumatic (abuz şi neglijare) Ogden, Minton, 2000

Cele 3 stări ale copiilor din Instituție/custodie 1. Copilul reglat emoţional: control suficient de bun asupra stărilor sale emoţionale petrece cea mai mare parte a timpului într-o stare de reglare emoţională (se poate linişti şi să facă lucruri chiar şi atunci când ceva îl sperie, înfurie, întristează) 2. Copilul de-reglat emoţional: dificultăţi în a-şi controla stările emoţionale şi abilităţi reduse de auto-liniştire, când este stresat (frică, rușine) copilul se angajează în acte de autorănire, agresive, consumă substanţe, mâncat compulsiv, activităţi sexuale) 3. Copilul de-reglat comportamental: dificultăţi în controlul stărilor emoţionale, exprimate în acţiuni periculoase pentru el şi pentru ceilalţi are loc cel puţin o dată pe lună şi afectează funcţionarea sa în instituție, interacţiunile cu ceilalţi copii şi adulţi (sfidează, provoacă, opozant) G. Saxe, B. H. Ellis, J.B. Kaplow, 2007)

Cele 2 tipuri de reglare (după Allan Schore) 1. Reglarea interactivă (psihobiologică): capacitatea de a folosi relaţiile pentru a-ţi modula starea (a te calma sau stimula) pentru a reveni în limitele Ferestrei de Toleranţă 2. Auto-reglarea: abilitatea de a reveni singur în limitele Ferestrei de Toleranţă (de a-ţi modula starea) când eşti hiperactivat sau hipoactivat

Legătura dintre stare și context de viață Copil/Tânăr reglat Copil/Tânăr de-reglat emoțional Copil/Tânăr dereglat comportamental Mediu stabil Mediu stresant Mediu amenințător

Etape ale dezvoltării umane Etapa 0-3 ani ( de la nou născut, la sugar şi copil mic) Etapa 3-6 ani (a preşcolarităţii) Etapa 6-12 ani (şcolaritate mică) Etapa 12-18 ani (adolescenţa)

Nevoi ale copiilor Siguranţă fizică şi emoţională Stimulare adecvată Căldură şi suport Autonomie şi Control Predictibilitate şi stabilitate Structură –limite şi consecinţe

Dezvoltarea empatiei și a moralității – procese psihologice Modelarea (părinți, alte figuri de atașament) Internalizarea (valori și comportamente parentale) Sincronicitate și reciprocitate (conectare și acordare/attunement) Dezvoltarea unui simț pozitiv al sinelui

Conectare, acordare (attunement), atașament

Internalizarea valorilor parentale și dezvoltarea conștiinței (Cline, 1992,1995) Stadiul 1 (1-2 ani): „Îl vreau, îl iau!” Stadiul 2 (2-3 ani): „L-aș lua, dar părinții se vor supăra pe mine Stadiul 3 (3-5 ani): „L-aș lua, dar părinții mei vor afla” Stadiul 4 (6-7ani):„L-aș lua, dar dacă părinții mei ar afla, nu ar fi de acord”. Stadiul 5 (8-11 ani): „L-aș vrea dar nu m-aș simți bine dacă aș face asta

Nivelul de risc al tinerilor (Risk/Need Assessment, Andrew&Bonta) Factorii majori de risc (The Big 4) 1.Istoric Antisocial 2.Tipar antisocial 3.Gândire antisocială 4.Asociere/Grup antisocial Factorii de risc moderați 1.Context familial/marital 2.Școală/Muncă 3.Timp liber 4.Consum de substanțe

Lucrul în grup cu tinerii Structură – program – reguli Suport pentru schimbare Confruntă gândirea infracţională

Lucrul în grup cu tinerii (2) Să te asiguri că vorbeşti pe înţelesul lor Non-coercitiv Să-i facă în cele din urmă să se simtă bine acolo

Etape în formarea grupului Rezistenţă şi negare La grup, cu valori şi atitudini infracţionale La grup, practicând comportamente pro-sociale

Programele de intervenție cognitiv-comportamentale Cea mai ridicată rată de eficienţă Reducerea recidivei cu până la 80% Centrate pe comportamentul infracţional Identifică tipar infracţional Abilităţi cognitive, sociale şi rezolvare de probleme

Observarea minţii Gânduri Comportament Emoţii

Modelul cognitiv-comportamental în domeniul corecţional Ceea ce gândesc determină cum mă simt şi ce fac! Ca să schimb ceea ce fac şi cum mă simt trebuie să schimb ce gândesc! Nu pot să schimb ceva ce nu cunosc! Trebuie să învăţ să cunosc felul în care gândesc! Aici este locul în care poţi să observi ce se află în propria ta minte!

Bibliografie: John Bergman – Comunitatea Terapeutică pentru schimbarea comportamentului violent „Descătușarea”, Notițe de curs, 1999-2003 Terry M. Levy, Michael Orlans – Attachment, Trauma and Healing. Understanding and Treating Attachment disorder in children and families, CWLA Press, Washington DC, 1998 John Bergman, Kevin Creeden – Attachment is a verb, în Engaging boys in treatment (Eds. Craig Haen), Routledge, 2011 Nathan James – Risk and Needs Assessment in the Criminal Justice System, 2015