ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,, SFÂNTUL ANDREI’’ BRĂILA ANALIZA BIOMECANICĂ A POZIŢIILOR FUNDAMENTALE ŞI DERIVATELE LOR, ÎNTÂLNITE ÎN ORA DE EDUCAŢIE FIZICĂ  PROF. BABEŞ MARIAN GABRIEL  

Poziţia stând . Corpul omenesc se afla in poziţia verticala sprijinit cu plantele pe sol. Aceasta poziţie se foloseşte in general ca poziţie iniţială in exerciţiile fizice. După gradul de înclinare a corpului faţa de verticala se pot descrie trei variante ale poziţiei stand ; normala, comoda, forţată.

In poziţia stand normala Verticala centrului general de greutate cade in mijlocul bazei de susţinere, puţin ventral faţă de linia ce uneşte articulaţiile talocrurale. Centrele de greutate ale diferitelor segmente ale corpului se găsesc în general pe acelaşi plan frontal care coincide cu axa verticală a corpului. Segmentele corpului nu sunt situate unele fata de celelalte exact pe aceeaşi linie verticală, ci formează intre ele unghiuri de diferite deschideri, ceea ce necesita un efort muscular pentru menţinerea lor. Axa generala a corpului este verticală. Greutatea creşte pe măsura ce coborâm de la cap spre extremităţi repartizându-se in mod egal pe cele doua membre inferioare, care au poziţie verticală, făcând cu planta un unghi de 90 de grade, unghiul de înclinaţie a bazinului este de 60-65 de grade, vârfurile picioarelor sunt depărtate făcând un unghi de 60- 75 de grade. Membrele superioare atârnă liber in jos iar umerii sunt uşor traşi înapoi.

Poziţia stând forţată Corpul este mult aplecat înainte, bărbia flectată, curbura toracică a coloanei ştearsă, curbura lombara accentuata, iar inclinarea bazinului crescuta -105 grade, membrele superioare se afla intr-o uşoară retroducţie. Centrul general de greutate al corpului este deplasat ventral, iar verticala sa trece mai în faţă decât poziţia stand normală, ea ajungând către marginea anterioara a bazei de susţinere. Corpul are tendinţa să cadă înainte, iar poziţia este menţinută printr-un efort crescut al musculaturii şanţurilor vertebrale precum si al grupelor musculare ale triplei extensii de la membrele inferioare. Contracţia puternică a musculaturii produce o oboseală rapidă, ceea ce face ca această poziţie să nu poată fi menţinută mult timp, iar respiraţia este îngreunată din cauza blocării cutiei toracice şi a contracţiei muşchilor pereţilor abdominali, care îngreunează mişcările diafragmei.

Poziţia stând comodă sau poziţia de odihnă Corpul este uşor înclinat înapoi, C.G.G. de greutate este împins înapoi, iar verticala sa cade în mijlocul bazei de susţinere . Capul este uşor aplecat înainte, curba toracică crescută, iar cea lombară micşorată. Membrele superioare atârnă pe lângă corp, iar membrele inferioare sunt depărtate, unul din ele fiind deplasat lateral. Greutatea corpului nu se repartizează în mod egal, fiind mai mare pe unul din ele şi se produce o uşoară înclinaţie laterală a bazinului. Pentru asigurarea acestei poziţii, efortul musculaturii este mai mic din următoarele motive ;stabilitatea corpului este mai mare, baza de susţinere fiind mai mare, o serie de ligamente iliofemurale, tractul ileotibial, ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului înlocuiesc o parte din efortul muscular. Tendinţa corpului de a cădea înainte este frânată de muşchii ventrali ai abdomenului care mobilizează un braţ de pârghie mai lung decât muşchii şanţurilor vertebrale.

Poziţia stând pe vârfuri Întreaga greutate a corpului se sprijină pe capetele metatarsienelor şi pe degete iar verticala centrului de greutate cade către partea ventrală a bazei de susţinere, mult diminuată. Echilibrul corpului este greu de menţinut şi solicită mult musculatura. Cea mai intensă activitate statică de menţinere o depun grupele musculare ale triplei extensii, grupele musculare ale pronaţiei şi supinaţiei labei piciorului care asigură echilibrul corpului în sens lateral. Această poziţie este foarte obositoare şi nu poate fi menţinută mult timp.

Poziţii stând asimetrice Atunci când în poziţia verticală greutatea corpului nu se distribuie în mod egal pe ambele membre inferioare, avem de-a face cu poziţii asimetrice. Piciorul de sprijin suportă majoritatea greutăţii corpului, iar celălalt numai o parte. Bazinul este înclinat în partea piciorului de sprijin din necesitatea de a aduce verticala centrului de greutate al corpului cât mai aproape de centrul bazei de susţinere. Coloana vertebrală capătă curburi compensatorii în plan frontal, pentru a realiza o repartizare corespunzătoare a masei corpului faţă de verticala centrului de greutate, uşurând prin acesta munca musculaturii.

POZIŢII STÂND CU PICIORUL RIDICAT ÎNAINTE Este greu de asigurat, întrucât greutatea corpului se sprijină pe un singur membru inferior care în afară de menţinerea întregului corp trebuie să asigure şi echilibrul în condiţiile unei baze de susţinere foarte reduse. La membru inferior ridicat înainte se solicită un efort static de menţinere din partea muşchilor flexori ai coapsei pe bazin, iar la restul trunchiului şi la piciorul de sprijin, sunt solicitate lanţul muşchilor şanţurilor vertebrale şi lanţul triplei extensii.

Poziţia stând cu piciorul ridicat înapoi Amplitudinea acestei mişcări în articulaţia coxo-femurală este mică 10-15 grade. Dacă vrem să continuăm mişcarea şi să mărim amplitudinea aceasta se produce prin înclinarea ventrală a bazinului şi a întregului corp. Poziţia este asigurată de extensorii coapsei care depun o activitate de menţinere, în timp ce muşchii peretelui abdominal şi flexorii coapsei pe bazin sunt întinşi.

Poziţia cumpănă cu braţele lateral În această poziţie greutatea corpului se sprijină pe unul din membrele inferioare, blocat în extensie la nivelul articulaţiei genunchiului. Corpul şi membrul inferior liber sunt orizontale, iar membrele superioare întinse lateral. Greutatea trunchiului şi a capului depăşeşte pe cea a membrului inferior liber, pentru menţinerea echilibrului se produce mişcări compensatorii, musculatura depunând un efort intens. Centrul de greutate se află deplasat înainte, corpul având tendinţa să cadă înainte. Acest lucru este împiedicat prin efortul puternic de menţinere al muşchilor triplei extensii de la piciorul de sprijin. Corpul şi membrul inferior liber sunt fixate în extensie, formând un arc, cu concavitatea îndreptată în sus. Poziţia laterală a membrelor superioare contribuie la păstrarea echilibrului în plan frontal.

Poziţia pe genunchi Baza de susţinere a corpului este un patrulater format din cele două rotule şi vârfurile picioarelor. Stabilitatea rezultă şi din faptul că centrul de greutate al corpului coborât, ceea ce determină şi o mărire a unghiului de stabilitate. Verticala centrului de greutate cade spre limita dinainte a bazei de susţinere, echilibrul este mai greu de asigurat către înainte, acest fapt necesită o participare mai puternică a muşchilor şanţurilor vertebrale şi a extensorilor coapsei pe bazin. Bazinul este mai înclinat decât în poziţia stând, pubisul fiind coborât în jos, iar curbura lombară accentuată.

Poziţia şezând Corpul se sprijină pe regiunea fesieră pe un suport oarecare (scaun, bancă,sol), iar picioarele se sprijină pe sol. Este o poziţie mai odihnitoare decât cele descrise până acum, întrucât stabilitatea fiind mai mare, consumul de energie musculară scade. Baza de susţinere este mare, exceptând cazul când poziţia se ia la paralele sau la bara fixă, centrul de greutate al corpului este coborât, iar unghiul de stabilitate mare. Verticala centrului de greutate cade către limita dorsală a bazei de susţinere ceea ce determină un mai mare grad de stabilitate în plan ventral decât cea în plan dorsal. Poziţia şezând pe podea este mai puţin comodă, atunci când se menţin genunchii întinşi pentru că se produce o suprasolicitare pasivă a muşchilor ischiogambieri, iar când se flexează genunchii este necesară o flexie ventrală.

STÂND CU GENUNCHII FLECTAŢI Solicită mult lanţurile musculaturii antagoniste ale membrelor inferioare pentru asigurarea echilibrului, mai ales în cazul când sprijinul se face pe vârfurile picioarelor. Efortul static al musculaturii în asigurarea acestei poziţii este de menţinere pentru lanţul triplei extensii de la membrele inferioare şi muşchii şanţurilor vertebrale. Poziţia nu poate fi menţinută un timp îndelungat din cauza efortului puternic depus de musculatura amintită şi pentru că se creează condiţii nefavorabile de circulaţie la membrele inferioare, la care se adaugă îngreuierea mişcărilor respiratorii. Această poziţie se foloseşte în timpul coborârii cu schiurile patinaj, la săritura în lungime de pe loc etc.

POZIŢIA CULCAT. Este cea mai favorabilă pentru odihnă POZIŢIA CULCAT Este cea mai favorabilă pentru odihnă. Suprafaţa de sprijin a corpului culcat pe un suport moale(saltea) este maximă. Centrul de greutate este foarte aproape de baza de susţinere. Musculatura corpului este relaxată la maximum, iar respiraţia şi circulaţia sunt favorizate. Pe un sprijin tare, suprafaţa de contact este mai mică, fiind reprezentată prin regiunea occipitală, regiunea dorsală superioară, fese şi călcâie.

Poziţii în sprijin În aceste poziţii corpul este sprijinit atât pe membrele inferioare cât şi pe cele superioare sau pe un aparat. Poziţiile în sprijin sunt numeroase însă cele mai caracteristice sunt: POZIŢIA ÎN SPRIJIN CULCAT ANTERIOR POZIŢIA ÎN SPRIJIN CULCAT POSTERIOR PODUL POZIŢIA STÂND PE MÂINI

POZIŢIA ÎN SPRIJIN CULCAT ANTERIOR POZIŢIA ÎN SPRIJIN CULCAT ANTERIOR Constă în sprijinirea corpului pe vârfurile picioarelor şi pe palme, faţa fiind orientată cu privirea în jos. Capul, coloana vertebrală, bazinul şi membrele inferioare sunt în poziţie asemănătoare cu stand, occipitalul, spatele, fesele, gambele şi călcâiele aflându-se pe aceeaşi linie dreaptă. Membrele superioare sunt extensie la cot, iar centura scapulară în uşoară retroducţie.

POZIŢIA ÎN SPRIJIN CULCAT POSTERIOR POZIŢIA ÎN SPRIJIN CULCAT POSTERIOR Constă în sprijinirea corpului, aflat cu faţa în sus, pe membrele superioare şi pe călcâie. Sub influenţa forţei de gravitaţie corpul are tendinţa să se încline către sol, el este menţinut rectiliniu prin contracţia statică a extensorilor coapsei pe bazin şi a muşchilor pereţilor abdominali cu colaborarea antagoniştilor. Poziţiile în sprijin culcat anterior sau posterior se pot considera ca exerciţii pregătitoare pentru sprijinul la aparate, pod şi poziţia de stând pe mâini, în care întreaga greutate a corpului trebuie să fie menţinută de membrele superioare.

PODUL Greutatea corpului se sprijină pe cele patru membre, trunchiul fiind în extensie puternică sub formă de arc. Această poziţie creează condiţii foarte grele pentru respiraţie, circulaţie şi pretinde un efort muscular puternic, care nu poate fi menţinut mult timp. Efortul static de menţinere este depus de un lanţ muscular arcuit, care porneşte de la membrele superioare, trec e prin trunchi şi se continuă prin membrele inferioare şi este format din următoarele grupe musculare : flexorii degetelor, extensorii cotului, retroductorii în articulaţia umărului, muşchii şanţurilor vertebrale şi lanţul triplei extensii de la membrele inferioare.

POZIŢIA STÂND PE MÂINI Este una dintre cele mai greu realizabile poziţii ale corpului. Corpul se află în echilibrul nestabil, baza de susţinere fiind redusă circumferinţa contactului palmelor cu solul. Organismul se află în condiţii de efort , respiraţie şi circulaţie neobişnuite, iar menţinerea echilibrului necesită o complicată coordonare nervoasă. Centura scapulară şi masa musculară a membrelor superioare sunt mult mai puţin dezvoltate decât centura pelviană şi membrele superioare. Scheletul şi musculatura membrelor superioare nu sunt adaptate pentru funcţia de susţinere, iar scheletul mâinii nu are o arhitectură similară bolţii plantare, care să permită suportul de greutăţi mari.

MATERIAL REALIZAT CU SPRIJINUL ELEVILOR ENCIU DIANA - CLS. a VI-a A GEAMBAŞU GEORGE - CLS. a VI-a A JIPA ROXANA - CLS. a VI-a A