Prezentarea se încărcă. Vă rugăm să așteptați

Prezentarea se încărcă. Vă rugăm să așteptați

SUPORTUL DENTOPARODONTAL

Prezentări similare


Prezentarea pe tema: "SUPORTUL DENTOPARODONTAL"— Transcriere de prezentare:

1 SUPORTUL DENTOPARODONTAL
- CURSUL III - TEHNOLOGIA CONFECTIONATII PROTEZELOR MOBILIZABILE (SCHELETATA)

2 SUPORTUL DENTOPARODONTAL
Suportul dento-parodontal este compus din totalitatea dinţilor restanţi pe arcadă împreună cu ţesuturile paradontale. Unitatea morfofuncţionala dentoparodontala are capacitatea de adaptare de amortizare şi reducere pe cale reflexă a presiunilor exagerate. Această unitate morfofuncţională reprezintă pentru protezele parţiale un element valoros de sprijin şi de ancorare, asigurându-se stabilitatea şi eficienţa funcţională. Pe acest element morfofuncţional se ancoreaza proteza şi se stabilizeaza în contact intim cu tot câmpul protetic.

3 Suportul dentoparodontal este analizat în baza examenului clinic, al radiografiilor şi al modelului de studiu. În urma acestei analize se efectuează evaluarea suportului dentoparodontal după care se elaboreaza planul de tratament şi prognosticul tratamentului. Concluziile sunt aduse la cunoştiinţa pacientului şi a tehnicianului dentar care participă la realizarea protezei.

4 1. numărul dinţilor restanţi
Ancorajul, menţinerea şi stabilitatea protezelor este dependenta de : 1. numărul dinţilor restanţi 2. repartizarea topografică a dinţilor restanţi 3. poziţia de implantare a dinţilor restanţi 4. morfologia coronară 5. valoarea parodontală a dinţilor restanţi 6. ocluzia

5 1. NUMĂRUL DINŢILOR RESTANŢI
- influenţează stabilitatea protezei. În general acest fapt este în corelaţie directă cu repartizarea lor topografică. Teoretic un numar mai mare de dinţi restanţi este mai favorabil pentru stabilizarea protezei, dar la un numar egal de dinţi restanţi, intervine problema cum sunt repartizaţi în planuri diferite. Dinţii alăturaţi au rezistenţa parodontală ( orologică ) mai mare decât dinţii izolaţi ( în unele situaţii pot fi uşor solidarizaţi prin acoperirea cu ajutorul microproptezelor lipite între ele ).

6

7 2. REPARTIZAREA TOPOGRAFICĂ A DINŢILOR
RESTANŢI Dintii restanţi pot fi prezenţi într-o singură zona sau pot fi prezenţi în mai multe zone, aflându-se în planuri diferite, separaţi de breşele de edentaţie. Dinţii situaţi în mai multe planuri, chiar dacă sunt în număr mai redus oferă condiţii mai bune de stabilizare pentru proteza parţială decât un număr mai mare de dinţi situaţi într-o singură zonă.

8 3. POZIŢIA DE IMPLANTARE A DINŢILOR RESTANŢI
Dinţii la dentaţi nu sunt implantaţi perpendicular pe baza maxilarelor fiecare dinte prezintă o orientare specifică cu variaţii de la subiect la subiect. În ansamblu lor axele dinţilor sunt convergente spre apex , la maxilar şi divergente la mandibulă. Villain a descris pentru prima dată convergenţa rădăcinilor superioare arătând că formează un con pe care l-a numit ’’conul de sustentaţie ’’. Dinţii din grupul frontal superior sunt înclinaţi cu 5-10 cu o orientare vestibulara în zona incizală. Dinţii din grupul frontal inferior sunt inclinaţi spre incizal numai cu 2 - 3. Molarii unu şi doi la maxilar semiânclinaţi în direcţie vestibulo-distală iar la mandibulă in direcţie linguo-mezială.

9

10

11

12 Această poziţionare specifică generală descrisă la dinţii subiecţilor cu arcade integre asigură un echilibru morfofuncţional dinamic optim fată de forţele de presiune ce se dezvoltă în timpul funcţiilor şi parafuncţiilor. În contracţii această armonie arhitectonică se destramă cu consecinţe asupra rezistenţei parodontale. În edentaţii dinţii vecini spaţiului edentat şi dinţii antagonişti îşi modifică poziţia iniţială. Intensitatea şi amplitudinea schimbării poziţiei sunt dependente de următorii factori : - vârsta edentaţiei - structura osului aveolar - malpoziţiile primare - contactele statice şi dinamice între perechile de dinţi antagonişti.

13

14 Starea de troficitate generală a întregului organism ( ţesuturi, aparate şi sisteme ) . Modificările de poziţie ale dinţilor restanţi sunt întitulate ’’ malpoziţii secundare ’’ , aceste malpoziţii sunt foarte bine apreciate pe modelul de studiu. Deplasarile dinţilor în cadrul malpozitiilor secundare se produc în direcţie orizontală şi verticală , fiind cunoscute sub termenul de migrare orizontală şi verticală. Migrările orizontale se produc în plan orizontal în două direcţii- mezial şi distal.

15 Aceste migrări se manifestă clinic în două forme :
- prin inclinaţie sau basculare , axul dintelui este înclinat şi coroana este deplasată spre edentaţie, iar rădăcina este deplasată în direcţie opusă. - prin translaţie verticală dintele se deplasează în acelaşi sens în totalitate.

16 Migrarea prin translaţie este posibilă numai dacă extracţia se face la o varstă foarte tânără.
De exemplu în urma extracţiei molarului unu înainte de vârsta de 9 (noua ) ani, molarul al doilea işi modifică direcţia de erupţie şi ajunge să ocupe o parte din spaţiul pe care îl avea molarul unu. Migrările în sens mezial sunt mai intense decât cele în sens distal. Dinţii care ocupă poziţii distale faţă de premolarul al doilea se mezializează. Caninul poate să rămână în aceaşi poziţie sau se deplasează fie mezial,fie distal.

17 - egresiunea - dintele inaintează împreună cu procesul
La mandibulă migrările orizontale se produc mai intens, într-o perioadă relativ scurtă. Spaţiile edentate delimitate de dinţi înclinaţi sunt retentive, gradul de retentivitate este determinat de amplitudinea inclinării dinţilor. Migrările verticale reprezintă deplasările dinţilor în direcţie verticală spre spaţiul edentat. Morfoclinic se manifestă sub două aspecte : - egresiunea - dintele inaintează împreună cu procesul alveolar în direcţie ocluzală raportul dintre coroana clinică şi coroana anatomică rămânând neschimbat. - extruzia - dintele se deplasează în direcţie verticală spre spaţiul edentat fără procesul alveolar, coroana clinică devenind mai mare decât coroana anatomică, implantarea fiind deficitară. Migrările verticale au consecinţe asupra planului de ocluzie, denivelarea creează contacte premature şi interferente.

18

19

20 MORFOLOGIA COROANELOR
Este caracterizata pentru funcţiile grupului din care fac parte dinţii restanţi. În restaurarea practică din zona frontală dinţii artificiali vor fi identici cu cei naturali, în zona laterală dimensiuna este dictată de anumite reguli biomecanice. Morfologia coronară a dinţilor restanţi este analizată pe modelul de studiu, deoarece pe unele coroane dentare se aplică elemente de stabilizare a protezei. Sub ecuatorul coroanelor dentare se aşează segmentele elastice ale elementelor ce vor participa la menţinerea şi stabilitatea protezelor parţiale. În zona subecuatorială retentivă se aplică segmentele rigide ale elementelor de stabilizare.

21 Pentru plasarea acestor segmente (elastice sau rigide) ale elementelor de stabilizare pe mai multi dinţi (2-3) se determină ,,ecuatorul de implantare’’ rezultat dupa un ax comun al tuturor dinţilor restanţi, şi care nu corespunde cu ,,ecuatorul anatomic’’ al fiecărui dinte datorită poziţiilor înclinate de implantare. La dinţii folosiţi ca stâlpi care nu sunt de obicei vecini edentaţiei, dupa migrarea orizontală apare ecuatorul de ,, malpoziţie secundară ‘’. Elementele de stabilizare pentru proteza partială în general sunt croşetele. Braţele croşetelor sunt orientate după ecuatorul de implantare mai ales dupa cel de malpoziţie secundară cunoscut ca ,,ecuator protetic’’.

22 Dupa determinarea şi trasarea ecuatorului protetic feţele laterale ale coroanelor sunt împărtiţe în două zone cu distincţie protetică diferită: - zona cuprinsă între ecuatorul protetic şi colet numită zona subecuatorială, reprezintă partea retentivă a coroanei unde sunt aplicate braţele elastice ale croşetelor dentare ; - zona cuprinsă între ecuatorul protetic şi marginea ocluzală (incizală) numită zona supraecuatorială, reprezintă partea neretentivă unde sunt aplicate braţele rigide ale croşetelor dentare. Braţele elastice ale croşetelor sunt aşezate numai după ce sunt cunoscute următoarele elemente: prezintă zone retentive; gradul de retentivitate determinat de forma coroanei (globuloasă sau cilindrică) şi poziţia de implantare a dintelui ; valoarea de implantare morfofuncţionala a dinţilor.

23

24 În general datorită poziţiei diferite de implantare a dinţilor zonele retentive sunt repartizate astfel: la molarii superiori se afla pe feţele vestibulare distal la molarii inferiori se afla pe feţele linguale mezial premolarii datorită poziţiei de implantare verticală prezintă zone retentive pe feţele vestibulare şi orale. Ele sunt determinate de forma coroanei, astfel retentivitatea zonei subecuatoriale este mai accentuată la coroanele înalte cu forme globuloase, retentivitatea fiind mai redusă la coroanele scurte cu forme cilindrice. Coroanele dentare cu forme cilindrice a căror feţe laterale sunt fără convexitate există destul de rar. La astfel de dinţi neretentivitatea protetică apare datorită poziţiei de implantare înclinată sub ecuatorul de implantare sau subecuatorial de malpoziţie secundară. Coroanele dinţilor restanţi care nu prezintă zone retentive determinate de forma anatomică sau de poziţia de implantare se impune să fie acoperite cu microproteze pe care se creeaza retentivitate artificială.

25 5. VALOAREA PARODONTALĂ Valoarea Parodontala trebuie înţeleasă în sensul gradului de rezistenţă pe care o are dintele in alveolă şi faţă de forţele care tind să-l deplaseze. Valoarea parodontală este caracteristică pentru fiecare dinte în parte, fiind determinată de urmatoarele elemente : - implantarea osoasă - morfologia radiculară ( lungime, grosime, şi numărul rădăcinilor) - troficitatea ţesuturilor parodontale Incisivii prezintă valoarea parodontală cea mai mică, caninii şi molarii sunt cu valoare parodontală mare.

26 Implantarea radiculară a dinţilor în procesul alveolar nu se manifestă printr-o fixaţie rigidă, ci are un grad de elasticitate de înfundare de 0,1 mm sub acţiunea forţelor ocluzale. Această înfundare este denumită ,,rezilienţă’’ parodontală. În prezent restaurarea integrităţii arcadelor dentare cu ajutorul protezelor mobilizabile, dinţii restanţi au rol determinant pentru stabilizare, sprijin şi ancorare, favorizând integrarea acestora.

27 6. OCLUZIA Ocluzia este relaţia care se stabileşte între cele doua arcade dentare în poziţiile funcţionale diagnostice. Continuitatea arcadelor dentare este intreruptă dupa extracţie ceea ce modifică nefavorabil ocluzia dentară, prin migrările dentare apărute. Modificările raportului intermaxilar este posibil să se producă în urma extracţiilor dentare, dar posibilitatea devine realitate în special după aparitia migrărilor dentare. Planul de tratament este elaborat în urma analizei ocluziei fiindcă abaterile de la criteriile ocluziei funcţionale reprezintă obstacole dificile în restaurările arcadelor dentare.

28

29

30 SUPORTUL MUCO-OSOS Acest suport este constituit din următoarele structuri morfologice : fibromucoasa oasele maxilare (superioare şi inferioare) FIBROMUCOASA acoperă câmpul protetic la nivelul crestelor alveolare şi a bolţii palatine. Crestele alveolare sunt acoperite de o fibromucoasă a carei grosime este diferită ( la maxilar este mai groasă decat la mandibulă). Fibromucoasa câmpului protetic posedă mai puţini proprioreceptori decat paradonţiul ceea ce îi scade din rolul de autoapărare. Fibromucoasa nu este structurată morfologic să suporte presiuni, dar are capacitatea de a comprima sub acţiunea unei presiuni şi de a reveni la forma iniţiala ; ,,rezilienţa mucozală’’.

31 Rezilienţa mucoasei este diferită de la o zonă la alta, fiind dependentă de grosimea stratului submucos. Mucoasa comparativ cu parodonţiul are capacitatea să suporte presiuni cu valoare de cinci ori mai mici. Şeile protezelor parţiale nu trebuie sa exercite presiuni a căror valoare sa depăsească limita fiziologică de suportabilitate. Zonele acoperite de mucoasa groasă sub care se află un strat submucos abundent prezintă o limită fiziologică crescută, putând suporta presiuni cu valoare mai mare.

32 BOLTA PALATINĂ Bolta palatina este acoperită de fibromucoasa cu aspecte histologice diferenţiate pe trei zone. În treimea anterioară ea formează pliuri numite rugi palatine, fiind zona activă fonatorie pe care se sprijină vârful limbii in pronunţarea unor foneme. În zona frontală se remarcă papila incisivă. În treimea medie pe linia mediosagitală fibromucoasa acoperă torusul palatin, aici mucoasa este subţire şi sensibila la presiune. În treimea posterioară mucoasa are un ţesut submucos adipos şi bogat în glande secretorii.

33 MUCOASA PASIV MOBILĂ Mucoasa pasiv mobilă sau neutră înconjoară mucoasa fixă la periferia câmpului protetic fiind localizată astfel : la mandibulă se află în fundul de sac vestibular şi în fundul de sac lingual, iar la maxilarul superior se află în fundul de sac vestibular. Mucoasa pasiv mobilă reprezintă limita maximă a marginilor protezei mobilizabile. Mucoasa mobilă continuă zona de mucoasă pasiv mobilă completând fundurile de sac şi acoperă formaţiuni foarte mobile, frenurile, obrajii, buzele şi planşeul bucal. Marginile protezei nu ajung niciodată în zona mucoasei mobile.

34

35 SUPORTUL OSOS Acest suport al câmpului protetic este compus din crestele alveolare şi bolta palatină. Suportul osos este analizat deoarece oferă sprijin şi intervine în stabilizarea protezelor mobilizabile în condiţii foarte diferite ; data fiind marea varietate a formelor şi dimensiunilor. Creasta alveolara este reprezentata de formaţiunea anatomoclinică rezultată prin transformarea procesului alveolar în urma extracţiei dinţilor. Dimensiunea şi forma crestei alveolare sunt infinit de variate. Variabilitatea formei şi volumului este determinată de urmatoarele : - cauzele extracţiilor dentare - vârsta edentaţiei - starea generală de troficitate a ţesuturilor - vârsta pacientului

36 Extracţiile laborioase, chirurgicale sunt însoţite de rezecţii ale
ţesutului osos reducând volumul crestelor. Extracţia după paradontoza face să rezulte o creastă cu volum mic. Crestele alveolare pot fi voluminoase sau atrofice, şterse ,reduse aproape la orizontal, rareori în locul crestelor se observă o depresiune. În aceste forme extreme există numeroase tipuri intermediare favorabile sau nefavorabile pentru stabilizarea protezelor dentare mobilizabile. Creasta alveolară neprotezată este supusă procesului de atrofie accentuată. Reducerea hipofunctională intereseaza lătimea şi înălţimea ei. Capozzi şi Agostini au observat atrofii mai accentuate la pacienţii neprotezaţi decât la cei protezaţi. Glickman a afirmat ca întregul schelet are o singură manifestare ,,tendinţa de resorbţie osoasă generală”, compensată sau nu de procesele de apoziţie ce se manifestă la nivelul osului alveolar.

37 Carenţele de nutriţie (acizii aminaţi, vitamine, săruri minerale, diabetul, infecţiile cronice ca TBC, malarie, sifilis sau vasculopatiile) influenţeaza determinant calitatea şi reacţia osului alveolar. Capacitatea de reacţie a oaselor alveolare faţă de traumatisme şi iritaţii locale, a fost intitulată de Glickman ,,factor osos‘’ Factorul osos poate fi pozitiv sau negativ astfel: dacă resorbţia este mai mică decat opoziţia osoasă sau ambele sunt egale, factorul este pozitiv , iar dacă resorbţia este mai mare decat opoziţia factorul este negativ. În general este întâlinit mai mult factorul osos pozitiv decât factorul osos negativ. Practic se stabileşte valoarea factorului osos cu ajutorul radiografiei în care sunt evidenţiate urmatoarele: - tipul de leziune osoasă (rezorbţie verticală sau orizontală) - largirea spaţiului periodontal - îngroşarea laminei dura - aspectul canalelor vasculare - trabeculele osoase - aspectul marginilor alveolare

38 Din punct de vedere radiologic densitatea ţesutului osos este apreciata în mod diferit fiindcă tehnicile de radiografii precum şi interpretăile sunt de asemenea diferite. Tuberozitatea maxilară şi tuberculul piriform sunt formaţiuni anatomoclinice situate la extremitaţile distale ale crestelor alveolare, ambele prezentând valoare din punct de vedere practic şi participând la stabilizarea orizontală şi la sprijinul protezelor. Tuberozitatea maxilară prezintă variaţii de formă şi volum determinate de momentul când s-a extras molarul de minte. Dacă molarul de minte egresează, tuberozitatea va fi voluminoasă. Aceste formaţiuni după Bandetini au capacitatea să suporte mai bine presiunile decât restul crestelor alveolare, pentru care le-a numit ,,zone biostatice’’.

39 Bolta palatină reprezintă o zonă a câmpului protetic edentat parţial cu valoare mai mare în edentaţiile subtotale, edentaţiile biterminale extinse. Bolta palatină este analizată din punct de vedere al formei şi dimensiunii. Dimensiunea suprafeţei boltei palatine este în general foarte variabilă. Bolta palatină cu suprafaţa mai mare oferă condiţii de stabilizare şi sprijin mai bune comparativ cu bolta palatină cu suprafaţa mai redusă. Forma este apreciată după configuraţia în plan frontal, astfel bolta poate fi plană sau foarte concavă (adâncă) cu aspecte interioare numeroase. Resorbţia osului la nivelul bolţii palatine este foarte mult redusă, modificările dimensionale fiind nesemnificative. Bolta palatină asigură un sprijin foarte valoros protezelor mobilizabile. Zona posterioară care se întinde pană la nivelul primei rugi palatine este utilă în protezare fiind capabilă să ofere un sprijin corespunzător.

40 VA MULTUMESC !


Descărcați ppt "SUPORTUL DENTOPARODONTAL"

Prezentări similare


Publicitate de la Google