Muşchii Prof. Pop Aurel

Muşchii formează o altă grupa de plante, mai evoluate decât cele studiate până acum. Din această grupa fac parte plante deosebit de variate. Unele au aspectul unor lame verzi ramificate, numite şi muşchi inferiori- talofite (Fierea pământului-Marchantia polymorpha) , , altele sunt frunzoase şi dacă au condiţii bune de viaţă ating 10-20 cm- sunt muşchii superioriMușchiul de pământ (Politrichum commune) . La aceştia apar organe că tulpiniţa şi frunzele, dar incomplete din punct de vedere al structurii lor.

Datorită alcătuirii lor şi mai ales datorită unor însuşiri, ei se întâlnesc pe tot globul pământesc, de la Ecuator până la regiunile polare, din regiunile însorite, până în vârful munţilor. Îi întâlnim în locurile umede (pietre, ziduri, peşteri, grote), chiar şi în apele dulci, dar niciodată în apa mării. Unul dintre cei mai cunoscuţi este muşchiul de pământ

Mediul de viaţă al muşchilor Cel mai bine cresc în locurile luminoase din păduri (luminişuri), dar şi în cele umbroase cu condiţia să fie cât mai multă umezeală.

Alcătuirea muşchilor Deoarece trăiesc mai mulţi la un loc, formează împreună covoraşe moi şi verzi. Dacă din acest covoraş vom desprinde un singur fir vom observa că el prezintă mai multe părţi: Rizoizii- sunt fire subţiri maronii, care se afla în sol. Au rolul de a fixa plantă în sol, pot absorbi chiar apă, dar nu sunt rădăcini. Ei nu au vase conducătoare şi nici perişori absorbanţi.

Tulpinita- se afla la suprafaţa solului, este dreaptă, verde, neramificata. Nici ea nu prezintă vase conducătoare dar asigura creşterea continuă a muşchiului.

Frunzele - sunt aşezate pe tulpiniţa, nu au peţiol, au formă triunghiulară, se îmbracă unele pe altele şi toate îmbraca tulpiniţa. Nu prezintă nervuri, deci nici ele nu au vase conducătoare. Au în schimb multă clorofila şi la microscop apar formate dintr-un singur strat de celule.

Hrănirea muşchilor Având clorofila, muşchii se hrănesc autotrof. Dar fără rădăcini şi vase conducătoare, cum îşi iau apa şi sărurile minerale? Este timpul să cunoaştem câteva însuşiri particulare ale acestor plante. Ele pot să ia apa din mediu pe toată suprafaţa corpului lor, prin rizoizi, dar mai ales prin frunzele care acoperă tulpiniţa. Pot lua apa din ploaie, din rouă, ceaţă, absorb chiar şi vaporii de apă.

Acest lucru este uşurat de faptul că frunzele sunt formate dintr-un strat subţire de celule. Dar acest fapt le conferă şi un dezavantaj. Muşchii se usucă foarte repede în lipsa apei, dar nu mor. Ei pot să rămână sub această formă foarte mulţi ani. Rezista foarte bine la secetă îndelungată şi la frig.

Când cantitatea de apă din mediu începe să scadă, frunzele lor se răsucesc în cornet, micşorând şi împiedicând transpiraţia. Treptat, îşi încetinesc funcţiile. Dar în prezenţa celei mai mici cantităţi de apă (chiar şi numai sub formă de vapori), ei îşi revin şi înverzesc.

O altă însuşire este aceea că atunci când cantitatea de apă scade, partea de jos a tulpinii poate să moară, dar planta rezistă datorită părţii ei superioare, absorbind apa prin frunze. Astfel, părţile moarte participă în timp la formarea solului.

Înmulţirea la muşchi Muşchii au un ciclu de înmulţire. În covoraşul de muşchi unele tulpiniţe formează în vârful lor organe bărbăteşti care conţin celule bărbăteşti ce au doi flageli (două firişoare subţiri, ce la ajută să se deplaseze). Alte tulpiniţe formează în vârf organe femeieşti în care sunt celule femeieşti care nu se deplasează.

Celulele bărbăteşti ”înoată” în apă şi ajung la celulele femeieşti. Aici, celulele bărbăteşti se unesc cu cele femeieşti şi formează celula- ou, care nu se desprinde de plantă mamă, ci încolţeşte şi formează un filament subţire care are în vârf o capsulă cu un căpăcel. Capsula este protejată de scufie. În interiorul capsulei se formează sporii. Acesta este sporogonul

La maturitate scufia cade, capsula se deschide şi sporii sunt puşi în libertate şi uşor purtaţi de vânt. Când găsesc condiţii favorabile, încolţesc şi formează pe sol un tal filamentos numit protonema. Acesta este formată din celule alungite cu multă clorofilă şi se prinde de substrat prin rizoizi. Protonema seamănă cu algele verzi cu tal ramificat, ceea ce demonstrează că muşchii au evoluat din algele verzi.

Pe protonemă apar muguri ce vor forma fiecare un nou fir de muşchi. Aşa se explică prezenţa a numeroşi muşchi la un loc, alcătuind covoraşe dese şi moi. Treptat, protonema se usucă şi muşchii pot trăi separat.

Importanţa muşchilor Cunoaştem faptul că muşchii şi lichenii sunt primele plante care pot trăi pe solul încă neformat în totalitate şi, după moartea lor, participa la formarea solului, mărindu-i grosimea. Formând covoraşe dese reţin bine apa care poate pătrunde în sol, ajutând la formarea lui şi la evitarea eroziunii.

Muşchii apară de frig bulbii şi rizomii plantelor din pădure. Păsările îşi căptuşesc cuiburile cu muşchi, iar omul îi foloseşte la împachetarea vaselor casabile sau la realizarea aranjamentelor florale. Muşchiul de turbă creşte în regiuni mlăştinoase şi din el se formează cărbunele de turbă (cărbune inferior), folosit drept combustibil.

REŢINEŢI! Apa este indispensabilă celulelor bărbăteşti pentru a ajunge la celulele femeieşti. La muşchi se poate vorbi de un ciclu de înmulţire. Muşchii au evoluat din algele verzi. Prin alcătuirea lor formează o grupă de plante ce face trecerea spre plantele superioare.

Ferigile- plante superioare fără flori

Ferigile (Încrengătura Pteridophyta) formează o altă grupă de plante care face trecerea de la talofite la plantele superioare cu flori, mai evoluate decât muşchii.

Mediul de viaţă Sunt plante iubitoare de umezeală, de aceea le întâlnim în locurile unde este răcoare sau lumină, dar nu foarte puternică. Aceste condiţii sunt întâlnite în pădurile de câmpie, dar în special în cele de la munte, pe valea râurilor.

Alcătuirea unei ferigi Feriga prezintă organe vegetative, adică rădăcină, tulpina şi frunze, dar nu face niciodată flori. Plantele care au corpul format din organe alcătuite din ţesuturi specializate fac parte din grupa numită cormofite.

În această grupă intră muşchii superiori, ferigile şi toate plantele cu flori. Rădăcina- se află sub forma unor fire subţiri, maronii. Ele fixează planta şi absorb apa cu sărurile minerale.

Tulpina. Este subpământeană şi are forma unui cordon de culoare maronie, dispus orizontal şi care se afla în adâncime. Aceasta tulpină poartă numele de rizom şi este acoperită de solzi maronii care sunt de fapt frunze nedezvoltate. În vârful rizomului se află un mugur prin care se face creşterea rizomului în fiecare an. Părţile mai în vârstă ale rizomului au culoarea maronie şi poartă urme (cicatrice) ale frunzelor. Prezenţa mugurelui şi a frunzelor ne arată că acest organ este o tulpină. Rizomul acumulează în fiecare an substanţe de rezervă, în special amidon.

Frunzele. În fiecare primăvara, din mugurele rizomului creşte un mănunchi de frunze care ies la suprafaţa solului. Când sunt tinere, ele sunt răsucite la vârf ca un şarpe, pentru a putea străbate prin sol şi frunziş. Datorită formei lor feriga este cunoscută şi sub numele de ”iarbă şarpelui”. Cu timpul ele se derulează şi cresc repede devenind frunze cu peţiol şi limb mare şi adânc crestat (dublu penat-compuse). Ele prezintă nervuri.

Dacă vom face secţiuni prin toate organele ferigii şi le vom privi la microscop vom observa vasele conducătoare prin care circulă seva brută şi elaborată. Cunoscând acum structura ferigii ne putem da seama că acest grup este mai evoluat decât cel al muşchilor deoarece: Prezintă toate organele vegetative (rădăcină, tulpina, frunzele); Prezintă vase conducătoare; Totuşi aceste plante nu formează flori.

Hrănirea Prezentând clorofila, ferigile au hrănire autotrofă. Înmulţirea ferigilor Ferigile se înmulţesc prin spori. Prezintă şi ele ciclu de înmulţire, dar deosebit de cel al muşchilor. Pe fata inferioară a frunzelor se formează mici umflături, la început verzi, apoi galbene şi la maturitate maronii

Acestea sunt sporangii, care se prind de frunze printr-un pedicel şi sunt plini de spori. Pe vremea uscată, peretele sporangelui crapa şi pune în libertate sporii. Pentru că sunt uşori, ei sunt purtaţi de vânt. Când ajung pe teren umed încolţesc şi dau naştere la o lamă verde în formă de inimă numită protal. Protalul se poate hrăni singur (autotrof). Pe fata inferioară prezintă firişoare maronii (rizoizi) care se fixează în sol.

Tot pe fata inferioară se formează organele bărbăteşti ce vor avea celule bărbăteşti şi organe femeieşti cu celule femeieşti. Celulele bărbăteşti sunt mobile şi înoată în apă (rouă) ce acoperă protalul, până la celulele femeieşti care sunt imobile. Prin unirea unei celule bărbăteşti cu celula femeiască se formează celula-ou.

Imediat, din celula-ou ia naştere o nouă plantă care creşte foarte repede. Protalul dispare treptat. Pe protal pot exista mai multe organe femeieşti cu câte o celulă femeiască, dar numai una se va dezvolta. Feriga este o plantă terestră, dar apa îi este indispensabilă pentru înmulţire.

Importanta ferigilor Ferigile prezintă o importanţă teoretică şi practică. Ferigile au evoluat din algele verzi, lucru dovedit de prezenţa protalului care seamănă cu algele verzi. De asemenea, ele stau la baza plantelor superioare fiind primele plante la care întâlnim vase conducătoare lemnoase şi liberiene.

Importanţă practică Rizomul conţine pe lângă amidon şi alte substanţe din care se prepară medicamente contra viermilor intestinali. Din rizom se obţine cleiul. Frunzele sunt folosite la realizarea buchetelor şi aranjamentelor florale. Ferigile străvechi, care erau adevăraţi arbori, au format cărbunii de pământ.

Sfârşit