REFLECTÂND LUMINA LUI [SĂ LUMINĂM ÎMPREUNĂ]

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
Duhul Sfânt și darurile Lui
Advertisements

Te laud cu vie credinţă 1/1. Te laud cu vie credinţă,
SUNĂ BIBLIA-N GLAS TARE, PE USCAT CA ŞI PE MARE; /:V-ADUNAŢI TOŢI, LAOLALTĂ, CERCETAŢI SCRIPTURA TOATĂ, VOI, VOI, VOI, FRAŢILOR!:/
PROFEȚIA ȘI SCRIPTURA Studiul 10 pentru 3 iunie 2017.
Ce cred Adventiştii de Ziua a Şaptea
Dragostea e din Dumnezeu Şi ne-a arătat-o Prin Fiul Său Ce S-a jertfit şi s-a dăruit Pentru noi, la fel Să faceţi şi voi.
„Ce este scris în lege? Cum citești în ea?”
ZILELE CREAȚIEI.
N-AM CUVINTE CA SĂ-ŢI SPUN CÂT EŞTI TU, DOAMNE, DE BUN TE-AI PLECAT SPRE MIN’ M-AI MÂNTUIT MI-AI LUAT POVARA GREA AI DUS-O LA GOLGOTA ŞI MI-AI DAT, ÎN.
Vechiul Testament Psalmi Psalmul 70 Al lui David..
Studiul 10 pentru 8 Iunie 2019 MOMENTE DE TULBURARE.
David.
„CE AU VĂZUT ÎN CASA TA?” Studiul 12, pentru 22 Iunie 2019.
FAMILII CREDINCIOASE Studiul 11 pentru 15 Iunie 2019.
Un defect al femeii.
Eu voi cânta până când Orice suflet plângând ce Va-uzi se va-nsenina Şi vreau sa spun Orişicui să-i dea laudă Lui că-n Isus E mântuirea.
CÂND EŞTI SINGUR Studiul 4 pentru 27 aprilie 2019.
Exod Încrederea în Domnul se testează și se dovedește în situațiile de criză.
1. Voi toți, cei ce căutați Cetatea cea de sus, Veniți acum cu noi în rând, Aceleași flamuri fluturând! Veniți pe-același drum, Spre-al nostru Tată Sfânt!
Capitolul 32 Elihu se mânie de tăcerea prietenilor lui Iov.
Evanghelia după Marcu Cap. 1 Cap. 2 Cine este Isus ?
RUGĂCIUNEA DE CE NE RUGĂM?.
De ce nu-mi răspunde Dumnezeu?
31 Decembrie 2017 De unde și încotro?.
Desfrânata Babilonului mistic.
Neprihănire, credință și faptele Legii Galateni 2:15-21
Cum să transmitem valorile generației următoare
1. Pe a mea cale 'Nainte mi-ai ieşit De mântuire, De viaţă mi-ai vorbit Nu credeam că-s vrednic eu Să-mi vorbească Dumnezeu, Să-mi dea iertare.
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE A TINERILOR MARTIE 2018
Orcât să ascult Cuvântul
Ioan 20:11-23 Luați Duh Sfânt!.
1. În prezența Ta eu vin, Doamne ascult-al meu suspin
1. Ei s-au luptat Cu fiara cea grozavă Şi au biruit întregul ei alai
1. Eu, voios această viață Orișicând aș părăsi, Aș privi chiar Moartea-n față, Dacă Domnul ar dori, Că al Domnului meu sânge.
1. Caută-n Scriptură, Sfânta Scriptură, Să afli viaţa în Hristos, În ea stă Dreapta-nvăţătură, Tot ce e-n ea e de folos!
Untdelemnul cel binemirositor
1. Liber de lege, Ce fericire
UNITATEA ÎN FAMILIE Studiul 7 pentru 18 Mai 2019.
Te­adorăm în fericire, Domn al gloriei cereşti Ce cu raza­Ţi de iubire Inimile le­ncălzeşti. O, alungă orice urmă De­ntuneric şi păcat Şi ne luminează.
UN CÂNTEC DE DRAGOSTE REGAL Studiul 6 pentru 11 Mai 2019.
CHEMAREA DE A NE RIDICA ȘI A LUMINA
Izvorul, izvorul, Izvor de bucurii; Îl port azi în suflet Și nu-l mai pot opri! Mulţi nu mă-nţeleg azi, Dar eu nu pot tăcea Izvor de lacrimi şi de Bucurii.
1. Sfânt Sabat, Sfânt Sabat, Tu odihnă azi ne-ai dat; Ploaia Spiritului Sfânt, Se revarsă pe pământ; Azi e zi de Sabat Sfânt!
Corpul tău....
Nu ai tu loc în inimă, Pe Isus Ca să-L primeşti
Ce cred Adventiştii de Ziua a Şaptea
Harul de a fi parte la Evanghelie
1. Hristos e stânca Cea din veşnicie Și din ea curge Și-azi izvorul cristalin, Acest izvor, Izvor de apă vie Îți poate da azi Fericirea pe deplin.
1. Când viaţa ta-i Senină şi ceru-nseninat Adesea frate dragă, Poate c-ai uitat, Să-I mulţumeşti lui Isus, Priveşte-n jurul Tău Te-a binecuvântat Și.
Credința în Isus IOAN 1-12.
Zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul Hagai 1:1-2:23.
Purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos
Biruinţa prin Hristos.
NICOLAE NICOLAE IORGA IORGA.
1. Eu sunt înscris În Cartea vieţii Şi Tată am pe Dumnezeu, Doar mulţumită bunătăţii Şi dragostei în Fiul Său. Mă odihnesc pe braţu-I tare, Sub ochiul.
1. Am auzit Că ai murit pe-o cruce Eu cred Isus Ce spui în Sfânta Carte //: Că pentru min’ Un păcătos Isuse Ai suferit ca să mă Scapi de moarte. ://
Viața din belșug în Hristos
„IATĂ, EU FAC TOATE LUCRURILE NOI.”
Avansare automata.
CREAȚIA LUI DUMNEZEU Studiul 1, pentru 6 Iulie 2019.
GRUPA MICĂ BINECUVÂNTAREA GRUPELOR PENTRU O COMUNITATE MICI MARE.
Căci dacă dragoste Nu aş avea  Ar fi-n zadar Trăirea mea pribeagă,  Nu sunt nimic Fără iubirea Ta  Doar ea ne tine astăzi Și ne leagă. 
Pentru tine-un păcătos Pentru mine-un ticălos Pentru noi iubite suflet A murit Isus Hristos A murit pe lemnul crucii Ca noi toţi să fim salvaţi De-ale.
Doctrina slujirii și a răsplătirii
Viaţă creştinească Plină de elan Frumuseţe, Daruri toate câte am Le închin de a pururi Pentru Dumnezeu. De viaţa mea dispune, Domnul meu!
Ce cred Adventiştii de Ziua a Şaptea
Transcriere de prezentare:

REFLECTÂND LUMINA LUI [SĂ LUMINĂM ÎMPREUNĂ]

Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)

ÎN MULTE LOCURI POT FI VĂZUȚI BĂRBAȚI ȘI FEMEI CONSACRATE VESTINDU-LE ȘI ALTORA LUMINA CARE LE- A FĂCUT CLARĂ CALEA SPRE MÂNTUIRE PRIN HRISTOS. ȘI CONTINUÂND SĂ LASE SĂ STRĂLUCEASCĂ LUMINA LOR… EI AU PRIMIT MAI MULT ȘI TOT MAI MULT DIN PUTEREA DUHULUI SFÂNT. ÎN FELUL ACESTA, PĂMÂNTUL TREBUIE SĂ FIE LUMINAT DE SLAVA LUI DUMNEZEU. Faptele apostolilor, p. 54 „În multe locuri pot fi văzuţi bărbați și femei consacrate vestindu-le şi altora lumina care le-a făcut clară calea spre mântuire prin Hristos. Și continuând să lase să strălucească lumina lor…, ei au primit mai mult şi tot mai mult din puterea Duhului Sfânt. În felul acesta, pământul trebuie să fie luminat de slava lui Dumnezeu. ”5 Ellen G. White, Faptele Apostolilor (Mountain View, California: Pacific Press, Publishing Association, 1911) p. 54.

(Sursa din: http://www.darlenerose.org) DARLENE DEIBLER ROSE În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o frumoasă şi tânără femeie, pe nume Darlene Deibler Rose, a fost capturată de către soldaţii japonezi împreună cu soţul ei, (Sursa din: http://www.darlenerose.org) În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o frumoasă şi tânără femeie, pe nume Darlene Deibler Rose, a fost capturată de către soldaţii japonezi împreună cu soţul ei, în timp ce slujeau ca misionari în Noua Guinee. Separată de soţul ei, a fost dusă într-un lagăr de concentrare pentru femei, unde a locuit în barăci mizere, supraaglomerate, muncind din greu sub arzătorul soare tropical.   Pielea ei netedă şi albă a devenit aspră şi pârlită de soare: Corpul ei fragil a ajuns devastat de boli ca beri-beri şi dizenterie. Beri-beri a făcut ca picioarele ei să se umfle foarte mult, în timp ce restul corpului era sfrijit ca un cadru găunos.

DOVADA NEVĂZUTĂ Credința miraculoasă a unei femei în junglele celui de-al Doilea Război Mondial  https://www.amazon.com/Evidence-Not-Seen-Miraculous-Jungles/dp/0060670207   Într-o zi, câţiva băieţi care trăiau în lagărul de concentrare i-au spus lui Darlene, cu timiditate, că ei cred că arată ca un star de cinema. „Vă mulţumesc, băieţi!” le-a răspuns ea cu lacrimi în ochi. Timp de luni de zile îşi văzuse frumuseţea măcinată, dar a fost o binecuvântare pentru ea să-şi dea seama că alţii încă vedeau frumuseţe când o priveau. A ştiut că nu era frumuseţea ei, ci frumuseţea luminii lui Isus Hristos care strălucea din inima ei.”10 De fapt, este vorba despre inimă. Din cartea lui Darlene Deibler Rose, Evidence Not Seen: A Woman’s Miraculous Faith in the Jungles of World War II (New York City: Harpers Collins, 1990).

„Nu trebuie să credem că, dacă suntem doar o lumină mică, nu trebuie să luminăm. Marea valoare a luminii stă în consistenţa sa în strălucire în mijlocul întunericului moral al lumii, în strălucirea nu pentru a ne plăcea nouă înşine şi a ne slăvi pe noi înşine, ci a-L onora pe Dumnezeu cu tot ceea ce suntem. Dacă slujim pentru Dumnezeu şi lucrarea noastră corespunde cu capacitatea pe care El ne-a oferit-o, aceasta este tot ceea ce El aşteaptă de la noi.” Astăzi cu Dumnezeu (Washington, D.C.: Review and Herald Publishing Association, 1979), 98. „Nu trebuie să credem că, dacă suntem doar o lumină mică, nu trebuie să luminăm. Marea valoare a luminii stă în consistenţa sa în strălucire în mijlocul întunericului moral al lumii, în strălucirea nu pentru a ne plăcea nouă înşine şi a ne slăvi pe noi înşine, ci a-L onora pe Dumnezeu cu tot ceea ce suntem. Dacă slujim pentru nezeu şi lucrarea noastră corespunde cu capacitatea pe care El ne-a oferit-o, aceasta este tot ceea ce El aşteaptă de la noi.” Ellen G. White, Astăzi cu Dumnezeu (Washington, D.C.: Review and Herald Publishing Association, 1979), 98.

“CĂCI LA TINE ESTE IZVORUL VIEȚII; PRIN LUMINA TA VEDEM LUMINA “CĂCI LA TINE ESTE IZVORUL VIEȚII; PRIN LUMINA TA VEDEM LUMINA.” PSALMII 36:9 CĂCI LA TINE ESTE IZVORUL VIEȚII; PRIN LUMINA TA VEDEM LUMINA.” PSALMII 36:9