Untdelemnul cel binemirositor

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
Noua Generație Când și cum se face predarea de stafeta?
Advertisements

Duhul Sfânt și darurile Lui
Tare mi-ar plăcea Să fiu sfânt Doamne dă ca să pot fi
PROFEȚIA ȘI SCRIPTURA Studiul 10 pentru 3 iunie 2017.
Ce cred Adventiştii de Ziua a Şaptea
Reducerea comportamentului violent ca predictor al unui comportament pro-social după executarea pedepsei privative de libertate Mihaela Săsărman Extras.
Dragostea e din Dumnezeu Şi ne-a arătat-o Prin Fiul Său Ce S-a jertfit şi s-a dăruit Pentru noi, la fel Să faceţi şi voi.
O, ce valuri, de-ndurare Când despre Tine eu aud,
1. Iată-mă Isuse, stau ‘naintea Ta N-am daruri nespuse Dar vin să-ţi dau inima mea N-am bogăţie nici avuţie Iată-mă Doamne aşa cum sunt Tu-mi eşti pe lume.
Duminica a V-a din Postul Mare
„Ce este scris în lege? Cum citești în ea?”
LA MULTI ANI.
N-AM CUVINTE CA SĂ-ŢI SPUN CÂT EŞTI TU, DOAMNE, DE BUN TE-AI PLECAT SPRE MIN’ M-AI MÂNTUIT MI-AI LUAT POVARA GREA AI DUS-O LA GOLGOTA ŞI MI-AI DAT, ÎN.
REFLECTÂND LUMINA LUI [SĂ LUMINĂM ÎMPREUNĂ]
Vechiul Testament Psalmi Psalmul 70 Al lui David..
Ploaie la vreme 1. Cereţi de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie şi târzie! Domnul scoate fulgerele şi trimite ploaie; El dă omului pâinea şi dobitoacelor.
David.
Un defect al femeii.
EXOD 15:22 – 18:27 TESTUL ÎNCREDERII ÎN DUMNEZEU
Ileana Vulpescu.
Eu voi cânta până când Orice suflet plângând ce Va-uzi se va-nsenina Şi vreau sa spun Orişicui să-i dea laudă Lui că-n Isus E mântuirea.
O, ce valuri, de-ndurare În jurul nostru piere azi O lume în păcat,
CÂND EŞTI SINGUR Studiul 4 pentru 27 aprilie 2019.
1. Voi toți, cei ce căutați Cetatea cea de sus, Veniți acum cu noi în rând, Aceleași flamuri fluturând! Veniți pe-același drum, Spre-al nostru Tată Sfânt!
Psalmul 17 O cântare a lui David.
Capitolul 32 Elihu se mânie de tăcerea prietenilor lui Iov.
„EL VA ÎNTOARCE INIMILE...”
Femeia, eternul mister.
Evanghelia după Marcu Cap. 1 Cap. 2 Cine este Isus ?
Nu ți-a fost prieten duhul lumii Te-a amânat de azi pe mâin’
1. Când prin minte îţi trec Gânduri care-ţi spun Să te compari Cu acei ce au avere, Cu bogaţi, cu oameni mari Când începi să nu ai pace, Când alţii.
Desfrânata Babilonului mistic.
Neprihănire, credință și faptele Legii Galateni 2:15-21
Cum să transmitem valorile generației următoare
1. Pe a mea cale 'Nainte mi-ai ieşit De mântuire, De viaţă mi-ai vorbit Nu credeam că-s vrednic eu Să-mi vorbească Dumnezeu, Să-mi dea iertare.
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE A TINERILOR MARTIE 2018
Într-o zi, profesorul ne-a cerut să aducem la şcoală nişte cartofi cruzi şi o pungă de plastic. Ne-a spus să punem în punga de plastic câte un cartof.
Ioan 20:11-23 Luați Duh Sfânt!.
1. În prezența Ta eu vin, Doamne ascult-al meu suspin
Cu ocazia zilei de nastere !!!!!
O, ce valuri, de-ndurare În păcat ca într­o mare afundat De tot eram.
Capitolul 9 Iudeii rânduiesc sărbătoare.
Gabriel Garcia Marquez
MAXIME.
1/6 Isuse n-am ce să-Ţi aduc Decât ticăloşia mea, Şi fără Tine sunt pierdut, Căci n-am nici o putere Nr. 250.
UN CÂNTEC DE DRAGOSTE REGAL Studiul 6 pentru 11 Mai 2019.
C E R D O P I ….
1. Sfânt Sabat, Sfânt Sabat, Tu odihnă azi ne-ai dat; Ploaia Spiritului Sfânt, Se revarsă pe pământ; Azi e zi de Sabat Sfânt!
One night with the lions
MILA ȘI DREPTATEA ÎN CĂRŢILE PSALMII ȘI PROVERBELE
Nu ai tu loc în inimă, Pe Isus Ca să-L primeşti
Atâta vreme ai căutat Bătând la porţi străine Dar fericire n-ai aflat Şi-ai zis să n-am pe nimeni Dar când spre Domnul ai strigat Plângând în rugăciune.
Ce cred Adventiştii de Ziua a Şaptea
Harul de a fi parte la Evanghelie
1. Ce fericit sunt Că Tatăl din ceruri, Mi-a dat mulțime De dulci mângâieri; Multe minuni În Scriptură-am găsit, Dar cea mai mare-i: Isus m-a iubit!
Credința în Isus IOAN 1-12.
Zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul Hagai 1:1-2:23.
Purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos
Biruinţa prin Hristos.
Mesaje de.
Viața din belșug în Hristos
„IATĂ, EU FAC TOATE LUCRURILE NOI.”
O, ce valuri, de-ndurare Trezeşte-te, tu, care dormi,
CREAȚIA LUI DUMNEZEU Studiul 1, pentru 6 Iulie 2019.
Viaţă creştinească Plină de elan Frumuseţe, Daruri toate câte am Le închin de a pururi Pentru Dumnezeu. De viaţa mea dispune, Domnul meu!
Ce cred Adventiştii de Ziua a Şaptea
1. De am să port A mea cruce Domnul meu Mă conduce Nici grijă N-am nici temere El m-ajută-mi dă putere.
Transcriere de prezentare:

Untdelemnul cel binemirositor 1. Mai de preţ este un nume bun decât untdelemnul cel binemirositor şi ziua morţii decât ziua naşterii. 

Casă de ospăţ 2. Mai bine este să mergi în casă de plâns, decât să te duci în casă de ospăţ, căci acolo se vede sfârşitul omului şi cine îl vede pune la inimă. 

3. Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă. 

4. Inima celor înţelepţi este în casa cea cu tânguire, iar inima celor nebuni în casa veseliei.  5. Mai degrabă să auzi certarea unui înţelept, decât să asculţi cântecul celor nebuni;  6. Că precum este pârâitul spinilor sub căldare, tot aşa este şi râsul celui nebun. Şi aceasta este deşertăciune!...  7. Căci asuprirea poate să facă nebun pe un înţelept, şi mita strică inima.  8. Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai de preţ este un duh răbdător decât un duh semeţ.  Mai degrabă să auzi certarea unui înţelept

9. Nu te grăbi să te întărâţi întru duhul tău, pentru că mânia  sălăşluieşte în sânul celor nebuni.  10. Nu spune niciodată: "Cum se face că zilele cele de altădată au fost mai bune decât acestea?" Căci nu din înţelepciune întrebi una ca aceasta.  11. Înţelepciunea este tot atât ţie bună ca şi o moştenire de folos celor ce văd soarele,  12. Că aşa este ocrotirea înţelepciunii şi a banului; dar folosul ştiinţei este că înţelepciunea ţine cu viaţă pe stăpânul ei.  Cain ucide pe Abel

În zi de fericire fii bucuros 13. Socoteşte cu mintea faptele lui Dumnezeu; cine poate să îndrepte ceea ce El a strâmbat?  14. În zi de fericire fii bucuros, iar în zi de nenorocire gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, aşa ca omul să nu descopere nimic din cele viitoare.  15. Aceste două lucruri le-am văzut eu în zilele nimicniciei mele: este câte un drept, care piere întru dreptatea lui, şi este câte un nelegiuit care trăieşte mereu în răutatea lui. 

Pedeapsa tâlharilor 16. Nu fii drept peste măsură şi nu te arăta prea înţelept! Pentru ce vrei să te nimiceşti?  17. Nu fii nelegiuit până la sfârşit şi nu fii nici nebun; de ce să mori înainte de timpul tău?  18. Este bine să te ţii de una şi de cealaltă să nu te desfaci, că cine se teme de Dumnezeu scapă din toate. 

19. Înţelepciunea dă înţeleptului mai multă putere decât au zece nerozi într-o cetate.  20. Căci nu este om drept pe pământ care să facă binele şi să nu păcătuiască.  21. Nu lua aminte la toate vorbele pe care cineva le spune, ca nu cumva să auzi că sluga ta te grăieşte de rău;  22. Căci inima ta singură ştie de câte ori şi tu ai defăimat pe alţii.  23. Toate acestea le-am încercat prin înţelepciune şi am zis: "Vreau să fiu înţelept!" dar înţelepciunea a rămas departe de mine.  24. Ceea ce a fost este departe, şi adânc, adânc! Cine poate acum să-i dea de înţeles?  Mustrarea omului înţelept

25. Şi eu m-am silit şi inima mea a cercetat şi a urmărit ştiinţa şi înţelepciunea şi buna chibzuială şi mi-am dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate.  26. Şi am găsit femeia mai amară decât moartea, pentru că ea este o cursă, inima ei este un laţ şi mâinile ei sunt cătuşe. Cel ce este bun înaintea lui Dumnezeu scapă, iar păcătosul este prins.  Femeia mai amară decât moartea

Sensul vieții

Sufletul meu l-a căutat şi nu l-a aflat 27. Iată ce am aflat, zice Ecclesiastul, şi încă şi altele ca să pot descoperi înţelesul,  28. Pe care sufletul meu l-a căutat şi nu l-a aflat. Am găsit însă un om la o mie, dar n-am găsit nici o femeie din toate câte sunt.  29. Dar iată numai ce am găsit: Dumnezeu a făcut pe om drept, iar oamenii născocesc multe vicleşuguri. 

Profesor Gheorghe Donea Când sufletul nostru este în întregime îndreptat spre Dumnezeu... toate întrebările încetează... Nu mai există decât o întrebare... Cum să dobândim pe Duhul Sfânt în noi şi să-L păstrăm...! Profesor Gheorghe Donea donea_gheorghe@yahoo.com