Ion Creanga Ursachi Mihaela Chifan Mihaela-Catalina Liceul tehnologic “ion nistor” Clasa a x-A

Introducere Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Am ales aceasta tema pentru ca este utila orelor de limba romana. Ion Creanga este un scriitor renumit.

Cuprins Introducere Biografie Creatii Urmasi Citate memorabile Familia Poezii Referinte

Introducere Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Biografie Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837.[2] O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern ("tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala.

Bojdeuca lui Ion Creanga din Iasi În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri: „Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire.”

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale școlare, între care și un „Abecedar” (1868).

În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău (bojdeuca). În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale. Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle. Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

Povesti Povestiri Nuvele Scrisori Romane “Capra cu trei iezi” “Acul si barosul” “Mos Nichifor Cotcariul” Către Gheorghe Creangă Amintiri din copilarie “Danila Prepeleac” “Cinci paini” “Popa duhul” Catre Mihai Eminescu Fragment de autobiografie “Povestea lui Arap-Alb” “Inul si camesa” Catre Titu Maiorescu “Povestea porcului” “Ion Roata si Cuza-Voda” Catre Ioan Slavici “Punguta cu doi bani” “Pacala” Catre Ecaterina Vartic “Povestea unui om lenes” “Prostia omeneasca” Catre Alexandru C. Cuza “Ivan Turbinca” “Ursul pacalit de vulpe” Catre Iacob Necruzzi

Urmasi Ion Creangă a avut un băiat, Constantin. Acesta (fost ofițer de carieră) avea să se căsătorească (1886) cu Olga Pătru, fiica unui comerciant din Brăila. Cei doi au avut patru copii, Laetitia, Horia, Silvia si Ion (Ionel). Cei doi nepoți ai lui Creangă, Horia Creangă și Ion Creangă, aveau sa devină arhitecți renumiți ai perioadei interbelice.

S-a născut la 1892, în Bucureşti, a fost un arhitect român, nepotul lui Ion Creangă. Promotor al arhitecturii moderne în România, a construit mai multe edificii (peste 70) administrive, social-culturale, industriale, dar şi clădiri de locuinţe (cea mai cunoscută fiind blocul ARO). Alte construcţii realizate după planurile arhitectului: Teatrul Giuleşti, Uzinele Malaxa, Grupul Şcolar Mihai Bravu, Blocul Burileanu-Malaxa, şi altele. Horia Creanga

Citate memorabile

Ion Creanga Constantin Laetitia Horia Silvia Ion Familia Creanga

Poezii Cit oiu trăi, să iubesc Că, de-oiu muri, putrezesc; Și pămantul crește iarbă, Nimene nu mai mă- ntreabă Ce puicuță mi-a fost dragă! Cuculeț de la pădure! Du-te la puică și-i spune Să nu se mai poarte bine, Că mi-a rupt inima-n mine. Să se poarte mai vlăvioasă, Să-mi mai văd și eu de casă.

[Frunză verde, iarbă neagră, Foaie verde de cucută, Drag mi-e puiul de pe luncă, Cu drag vine și se culcă. Cucu cîntă, se silește, Puiu locul și-l gătește. Puica din poartă-l privește, Puica plînge și-l jălește, Puiul se călătorește. Te-am iubit de copilaș, Ș-acum te duci și mă lași. Astăzi plec, mîne mă-ntorc La pustiul de noroc. De-i mai zăbovi o lună, Mă găsești pe drum nebună; Da’ de-i zăbovi un an, Mă găsești negru buștean.

Pe lângă un povestitor hâtru, Ion Creangă a fost şi un prieten devotat, dar şi un bărbat sensibil, care tânjea după dorul „fratelui“ său Mihai. Totodată, cu îndrăzneala caracteristică, nu se sfia să ceară favoruri, prin scrisori, cunoscuţilor sus-puşi cu dare de mână, precum Titu Maiorescu.

Prietenia dintre diaconul humuleştean Ion Creangă şi tânărul revizor şcolar din Botoşani este legendară. Poate la fel de legendară, spun specialiştii, ca şi dragostea dintre Eminescu şi Veronica Micle. Contemporanii îşi aduc aminte cum, cei doi atât de diferiţi fizic dar şi ca temperament s-au cunoscut. Mai precis Eminescu ca revizor şcolar, cu pletele negre în vânt, venise să-i facă o inspecţie la clasă în 1874 lui Creangă care era institutor

După inspecţie s-au întâlnit întâmplător la ”Bolta Rece”, fiindcă la amândoi le plăcea să chefuiască. ”Creangă, îndrăzneţ, duse pe Eminescu la Bolta Rece, ori amândoi se găsiră în vestita crâşmă şi-şi aduse aminte că se cunoşteau. 

La băutură poetul era expansiv şi-şi va fi desfăşurat toată filosofia lui politică. Creangă, încântat de a fi luat seamă de un tânăr aşa de învăţat, vru să dovedească cum că nici el nu era de lepădat”, precizează George Călinescu în lucrarea sa ”Viaţa şi opera lui Ion Creangă”. 

Referinte https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Creangă http://adevarul.ro/locale/botosani/scrisorile-ion-creanga-Ii-scria-lacrimi- ochi-eminescu-incheia-te-sarut-frunte-titu-maiorescu-cerea-favoruri-diaconi- 1_5509a427448e03c0fdadb925/index.html https://ro.wikisource.org/wiki/Poezii_populare_Ion_Creangă https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Călinescu https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu