Cum să transmitem valorile generației următoare

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
Noua Generație Când și cum se face predarea de stafeta?
Advertisements

Cortul Întâlnirii mijloceşte relaţia cu Dumnezeu
Duhul Sfânt și darurile Lui
PROFEȚIA ȘI SCRIPTURA Studiul 10 pentru 3 iunie 2017.
Dis de dimineaţă Doamne îmi înalţ Inima spre Tine şi aştept Dis de dimineaţă, Sufletu-mi înalţ Pacea Ta, o, Doamne-o simt în piept!
Duminica a V-a din Postul Mare
„Ce este scris în lege? Cum citești în ea?”
Reconstituirea cadrului legal și ceremonial al relației dintre Yahweh și Israel Exod 34:10-40:33.
REFLECTÂND LUMINA LUI [SĂ LUMINĂM ÎMPREUNĂ]
Ploaie la vreme 1. Cereţi de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie şi târzie! Domnul scoate fulgerele şi trimite ploaie; El dă omului pâinea şi dobitoacelor.
„CE AU VĂZUT ÎN CASA TA?” Studiul 12, pentru 22 Iunie 2019.
FAMILII CREDINCIOASE Studiul 11 pentru 15 Iunie 2019.
EXOD 15:22 – 18:27 TESTUL ÎNCREDERII ÎN DUMNEZEU
Ileana Vulpescu.
CÂND EŞTI SINGUR Studiul 4 pentru 27 aprilie 2019.
1. Voi toți, cei ce căutați Cetatea cea de sus, Veniți acum cu noi în rând, Aceleași flamuri fluturând! Veniți pe-același drum, Spre-al nostru Tată Sfânt!
Psalmul 17 O cântare a lui David.
“Cand nu mai am putere inchid ochii si realizez ca prietenii mei imi sunt energia mea .”
„EL VA ÎNTOARCE INIMILE...”
Evanghelia după Marcu Cap. 1 Cap. 2 Cine este Isus ?
Elisabeta Stanciulescu Conferinta Freelanceri.ro “Tu esti o afacere”
1. Când prin minte îţi trec Gânduri care-ţi spun Să te compari Cu acei ce au avere, Cu bogaţi, cu oameni mari Când începi să nu ai pace, Când alţii.
Desfrânata Babilonului mistic.
Arta de a vorbi în public
Un vrăjmaș al credinciosului
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE A TINERILOR MARTIE 2018
De poţi.
OMUL DUPA INIMA LUI DUMNEZEU Aletheia
1. Caută-n Scriptură, Sfânta Scriptură, Să afli viaţa în Hristos, În ea stă Dreapta-nvăţătură, Tot ce e-n ea e de folos!
Gabriel Garcia Marquez
Profilul psihologic-pilonul planificării şi dezvoltării carierei elevului PROF. PĂTRĂŞCOIU ANA-MARIA, ŞCOALA CONSTANTIN SĂVOIU; TG-JIU; GORJ.
MAXIME.
Untdelemnul cel binemirositor
UNITATEA ÎN FAMILIE Studiul 7 pentru 18 Mai 2019.
REVENIREA GLORIOASĂ a lui HRISTOS.
C E R D O P I ….
Provocarea creierului
Tinerii: bine informați, stăpâni pe situație!
Aleluia, laudă Ţie 1. Aleluia, laudă Ţie, Dumnezeu iubit,
Armele Vietii tale . Din intelepciunea iudaica.
1. Ce har, ce iubire În Tine găsesc Ce daruri mărețe Din Tine primesc Ce liniște sfântă În suflet îmi dai Comori nesfârșite Ce doar Tu le ai.
Ziua aşteptată A celor drepţi va fi Când ceasul Încercării va venii Când cu slavă mare Domnul va veni Dar pe tine cum te va găsi.
MILA ȘI DREPTATEA ÎN CĂRŢILE PSALMII ȘI PROVERBELE
Nu ai tu loc în inimă, Pe Isus Ca să-L primeşti
Your Text Here STIATI CA un component esential
,,Eu n-am să te las, ca să pieri, Când treci prin necazul cel greu, Atunci când Mă chemi, în dureri, Eu vin! A promis Dumnezeu. Cheamă-Mă-n ziua ce-a grea,
Harul de a fi parte la Evanghelie
Provocarea creierului
METODE INTERACTIVE DE GRUP
Credința în Isus IOAN 1-12.
Locul Legii în viața poporului lui Dumnezeu
Zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul Hagai 1:1-2:23.
Biruinţa prin Hristos.
Şi frunzele s-au vestejit, Căci iată toamna a sosit
1. Fericirea viitoare De ce-o cauți Pe pământ
Viața din belșug în Hristos
„IATĂ, EU FAC TOATE LUCRURILE NOI.”
Avansare automata.
1. O, cât de orb Am fost cândva. Doamne, acum Te pot vedea
GRUPA MICĂ BINECUVÂNTAREA GRUPELOR PENTRU O COMUNITATE MICI MARE.
JUDECAREA BABILONULUI
Sabatul, O zi a libertății
Doctrina slujirii și a răsplătirii
Probabil ca nu vei crede in asta, dar sfatul este minunat!
Ce cred Adventiştii de Ziua a Şaptea
Transcriere de prezentare:

Cum să transmitem valorile generației următoare CARACTERUL Cum să transmitem valorile generației următoare

Debora: proorociţa curajoasă ZIUA 3 Debora: proorociţa curajoasă

Un lider femeie Deși sunt puține femeile în poziții de conducere la nivel național și internațional, (aproape abia una din cinci) a existat o femeie pe care Dumnezeu a binecuvântat-o și a chemat-o să conducă poporul Său.

Numele Debora înseamnă „albină, sau albină lucrătoare” „Viața ei este o ilustrare perfectă a puterii femeii de a influența societatea în bine.”

Debora – judecător în Israel Debora a fost cel de-al patrulea judecător în Israel înainte ca poporul să aleagă un împărat. Ea a fost judecătorul ales în timpul în care Israelul fusese asuprit, în robie, de către împăratul Iabin al Canaanului, timp de 20 de ani ( Judecătorii 4:2-3). Ea este prorociţa curajoasă. Ea lua decizii în dreptul cazurilor care veneau la judecată.

Ea vedea, atât prin ochii fizici, cât și prin cei spirituali, cum situația politică se înrăutățea. Națiunea ei, poporul ei, era în necaz. Ei își pierduseră simțul spiritual și, ca urmare, căzuseră pradă vrăjmașilor lor. În vale, bandele armate ale canaaniților hărțuiau muncitorii israeliți.

Femeia comandant Răspunzând chemării lui Dumnezeu de a sluji ca lider Debora pășește într-o etapă extraordinară din istoria biblică. Ea a devenit femeia – comandant militar.

Debora, ostaș în Israel Sub călăuzirea Duhului Sfânt, Debora îi spune lui Barac să adune și să pregătească o armată pentru a merge la război. Barac era un conducător militar experimentat, curajos și priceput. Barac a putut vedea condiția poporului său și lucrul acesta a făcut ca încrederea lui să se clatine. Așa că Barac a contat pe Debora pentru a primi putere, speranță și rezolvare.

Secretul unei echipe reușite Dacă ea nu ar fi fost un exemplu de încredere și supunere absolută, Israelul nu ar fi primit binecuvântarea.” Ea cu siguranță era omul lui Dumnezeu pentru vremea respectivă.

Dumnezeu caută persoane perseverente care vor uita de sine și de confortul personal și își vor concentra atenția asupra lui Hristos. Îndeplinește-ți cu credincioșie partea ta în cadrul sarcinii pe care ai primit‑o. Lucrează cinstit, amintindu-ți că Hristos este de partea ta, planificând, proiectând și construind pentru tine. „Dumnezeu poate face ca harul Său să se reverse asupra ta; iar tu, având permanent tot ceea ce ai nevoie, poți să prosperi în orice lucru bun.”

Dacă te afli într-o strânsă legătură cu Dumnezeu, vei fi dispus să faci orice sacrificiu pentru a include viața veșnică în planurile din sfera lucrurilor trecătoare.

„În zilele din urmă, zice Domul, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor proroci; tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa vise. Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu și vor proroci.”

De discutat Cum îți identifici darurile spirituale? De ce contează pentru Dumnezeu calea pe care o alegi tu pentru viața ta – stil de viață, carieră etc.? De unde poți să știi care este chemarea lui Dumnezeu și ce anume îți cere El să faci? Care este cea mai bună metodă de a te plia pe o anumită profesie sau poziție care ți-a fost încredințată? Mai face Dumnezeu minuni și azi în viața comunității și în viețile indivizilor?