Duminica a V-a din Postul Mare Ioan 8,1-11 Iertarea este darul Iubirii Cliquez pour débuter

Sa citim Evanghelia: Un homme entra dans un salon de coiffure pour se faire couper les cheveux et tailler sa barbe comme il le faisait régulièrement.

Iar Isus s-a dus pe Muntele Mãslinilor. Dar în zori a apãrut din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, aşezându-se, îi învăţa. Cãrturarii şi fariseii au adus o femeie prinsã în adulter şi, punând- o la mijloc, i-au zis:

„Învãţãtorule, aceastã femeie a fost surprinsã asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei sã le ucidem cu pietre. Dar tu, ce zici?” Însã spuneau aceasta ispitindu-l, ca sã aibã de ce sã-l acuze. Dar Isus, aplecându- se, scria cu degetul pe pãmânt.

Întrucât continuau sã-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fãrã de pãcat sã arunce primul cu piatra în ea”. Şi, aplecându-se din nou, scria pe pãmânt. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bãtrâni. El a rãmas singur, iar femeia era în mijloc.

Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum sã nu mai pãcãtuieşti!”

O poveste despre bunătatea femeii... In loc de meditatie... O poveste despre bunătatea femeii... Spânzurătoarea Odată, în ziua nunţii, un prinţ a intrat în capitala regatului său, însoţit de frumoasa lui soţie. Înaintau amândoi într-o caleaşcă minunată, printre strigătele de bucurie ale supuşilor. Dar, în piaţa castelului, dintr-o dată s-a făcut o mare linişte. Lângă o spânzurătoare, un răufăcător îşi aştepta ceasul din urmă. Prinţesa a izbucnit în lacrimi. Atunci, prinţul i-a cerut judecătorului să anuleze execuţia şi să-l cruţe pe condamnat, ca un dar de nuntă pentru prinţesă.

“Sunt crime care nu pot fi iertate?”, a întrebat prinţesa Răspunsul a fost un “nu” categoric. “Sunt crime care nu pot fi iertate?”, a întrebat prinţesa cu un glas pierdut. Unul din sfătuitorii prinţului a zis că exista o lege străveche a cetăţii, care spunea că orice condamnat la moarte putea fi iertat, dacă plătea o mie de ducaţi. O sumă enormă. Unde se puteau găsi atâţia bani? Prinţul şi-a deschis cufărul şi a găsit 800 de ducaţi. Prinţesa a căutat în puşculiţă şi a mai găsit 50 de ducaţi.

“Legea cere 1000”, i s-a răspuns scurt. “Oare 850 de ducaţi nu ajung?”, a întrebat prinţesa. “Legea cere 1000”, i s-a răspuns scurt. Îngrijorată, prinţesa a coborât din caleaşcă şi a cerşit de la pajii şi de la mulţimea din stradă. Până la urmă, a strâns 999 de ducaţi. Nimeni nu mai avea ultimul ducat. “- Acest om va fi spânzurat, din pricina unui ducat care lipseşte?” a întrebat prinţesa distrusă. “- Asta este legea”, a rostit imparţial judecătorul, poruncind să se pregătească funia.

În acea clipă prinţesa a strigat: “Căutaţi în buzunarele condamnatului. Poate găsiţi vreun ban!” Călăul a ascultat-o şi, căutând, a găsit un singur ducat din aur. Singurul care-i lipsea răufăcătorului, pentru a-şi salva viaţa.

Care este tâlcul acestei poveşti? Căutaţi-l dumneavoastră. Realizare: sr. Cristiana Mareş Şcoala Biblică Nazaret www.nazareth.ro