Prezentarea se încărcă. Vă rugăm să așteptați

Prezentarea se încărcă. Vă rugăm să așteptați

RAPORTUL de activitate pentru anul al preşedintelui raionului Sîngerei

Prezentări similare


Prezentarea pe tema: "RAPORTUL de activitate pentru anul al preşedintelui raionului Sîngerei"— Transcriere de prezentare:

1 RAPORTUL de activitate pentru anul 2012 al preşedintelui raionului Sîngerei

2 În scopul creării unui mecanism de corelare a activităţilor autorităţilor publice locale de niv.I şi II, executarea priorităţilor stabilite de către Guvernul Republicii Moldova, ţinîndu-se cont de condiţiile economico-sociale existente direcţiile, secţiile Consiliului Raional au întreprins un complex de măsuri concrete pentru fortificarea disciplinei bugetar-fiscale, cointeresarea producătorilor autohtoni, canalizarea proceselor sociale în albia avantajului integral al populaţiei raionului, sprijinul păturilor social dezavantajate. Promovarea unei politici pragmatice a reuşit mai multe realizări care au permis de a creşte interesul faţă de problemele administraţiei publice locale. Consiliul raional, Subdiviziunile lui , Aparatul preşedintelui raionului , serviciile desconcentrate pe parcursul activităţii în anul au întreprins un şir de acţiuni socio –economice a raionului. În centrul atenţiei Consiliului raional şi a Aparatului Preşedintelui raionului s-au aflat problemele chee ale reformelor economice şi sociale, stoparea declinului şi relansarea sectorului de producere, ameliorarea situaţiei din sectorul social, reorganizarea şi optimizarea sistemului educaţional. Constructive au fost, în perioada de referinţă, şi relaţiile executivului cu legislativul raional. Prin Dispoziţia Preşedintelui au fost convocate 7 şedinţe ale Consiliului raional. În cadrul şedinţelor au fost examinate, pe parcursul anului chestiuni ,ce au vizat următoarele domenii: economie, finanţe, buget, cultură, învăţământ, sport, medicină, probleme sociale, agricultură, relaţii funciare, ordinea publică, apărarea naţională, construcţii, drumuri, gospodărie comunală, arhitectură, ş.a. Toate comisiile consultative de specialitate au contribuit, în limita competenţelor, la procesul decizional. În scopul asigurării transparenţei activității Consiliului raional, cetăţenii raionului, sunt permanent informaţi despre actele adoptate de autoritatea locală de nivelul II, activitatea serviciilor descentralizate prin intermediul paginii electronice şi a presei locale. Deşi avem încă rezerve nevalorificate , în rezultatul activităţii responsabile şi constructive a subdiviziunilor Consiliului raional, legislativului raionului , comunităţilor locale, agenţilor economici, starea de lucruri în toate domeniile vieţii cît de cît s-a îmbunătăţit. Pe parcursul anului precedent am avut de toate- şi secetă şi inundaţii, criză şi politică şi economică financiară. Mobilizînd însă , toate resursele umane şi financiare şi direcţionîndu-le la realizarea politicilor sociale în teritoriu şi dezvoltarea economică în raion, am reuşit să îndeplinim obiectivele asumate la majoritatea indicatorilor micro –economici. Problema prioritară a fost în perioada de raferinţă realizarea anuaală a politicii bugetar fiscale, impactul pozitiv al cărea a generat asigurarea echilibrului între veniturile şi cheltuielile bugetare.

3 Inspectoratul Fiscal Veniturile acumulate la Bugetul Pub-lic Naţional în întregime a depăşit ni-velul acumulărilor perioadei respec-tive a anului precedent cu 27371,5 mii lei sau cu 121,5%. În perioada nominalizată, au fost cal-culate impozite şi taxe la Bugetul Public Naţional în sumă totală de ,4 mii lei, sau cu 4,9 la sută mai mult faţă de perioada similară a anului precedent. Potrivit situaţiei din , res-tanţa la Bugetul Public Naţional (fără sume calculate la CCCEC) constituie 11354,1 mii lei şi comparativ cu înce-putul anului s-a micşorat cu 4179,2 mii lei sau cu 26,9% În perioada nominalizată au fost cal-culate impozite pe proprietatea per-soanelor fizice- cetăţeni în sumă de 2826,9 mii lei sau cu 0,9% mai mult faţă de aceiaş perioadă a anului precedent Acumulările impozitelor pe proprie-tate de la persoanele fizice, inclusiv de la GŢ-uri constituie 2744,3 mii lei , cu 5,7% mai mult faţî de perioada similară a anului precedent. În scopul majorării acumulărilor la buget şi reducerii restanţelor, în perioada gestionară s-au petrecut 65 şedinţe de lucru la care au fost audiaţi 137 agenţi economici , ca rezultat din ei au transferat la buget 4105,4 mii lei. Întru combaterea evaziunilor fiscale şi extinderea bazei impozabile în peri-oada nominalizată s-a efectuat în total 986 controale fiscale.

4 Impozitele şi taxele calculate la Bugetul Public Naţional (mii lei)

5 Direcţia Finanţe Volumul bugetului executat la partea de cheltu-ieli s-a majorat de la ,0 mii lei în a pînă la ,9 mii lei în a , creşterea alcătuind 105,9 %. Din volumul total al cheltu-ielelor de casă a bu-getului raionului, partea de bază – 80,4% (163898,3 mii lei) ocupă cheltuielile în domeniul social-cultural, faţă de a.2011 (158587,7 mii lei) cheltuielile s-au majorat cu 5310,6 mii lei, ori 103,3 %, în domeniului eco-nomic cheltuielile în a.2012 constituie 20880,9 mii lei, faţă de a (16889,6 lei) s-au majorat cu 3991,3 mii lei, s-au cu 123,6%. În structura totală a cheltuielilor de casă a buge-tului raionului partea de bază – 45,1% (91973,0 mii lei) ocupă cheltuielile pentru remunerarea muncii, faţă de a.2011 (65579,2 mii lei) cheltu-ielile s-au majorat cu 26393,8 mii lei, s-au 140,2 %. Unul din factorii principali care au influenţat creşterea cheltueililor raionului pentru anul 2011 este impactul Legii nr.48 din privind sistemul de salarizare în sistemul bugetar. Sala-riul mediu la un lucrator din sfera bugetară pen-tru a.2012 constituie 2326 lei, faţă de a.2011 (2123 lei) cea ce alcătuieşte 109,6 % creştere. Cheltuielile pentru investiţii capitale în construcţii şi reparaţiile capitale în a.2012 au constituit 9,3% (18994,1 mii lei )din suma totală a cheltuielilor şi s-a majorat, faţă de planul aprobat cu 8496,9 mii lei. În volumul cheltuielilor de casă a bugetului rai-onului pe a partea de bază – 67,3% (137233,3 mii lei) ocupă cheltuielile în învăţămînt Conform formulei noi de finanţare aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.535 din „Cu privire la Proiectul pentru finanţarea pe bază de formulă a instituţiilor de învăţămînt primar şi se-cundar general, finanţate din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale”, din bugetul raionului au fost alocate 83830,6 mii lei, inclusiv: din componenta raională de 5% a transferurilor cate-goriale conform formulei noi de finanţare a insti-tuţiilor de învăţămînt ,0 mii lei. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor raionale, planul de activitate al Centrului Metodic în sumă de 131,7 mii lei. Susţinerea financiară tinerilor specialişti angajaţi în anul şcolar – 426,8 mii lei. Organizarea desfăşurării examenelor de absol-vire - 163,6 mii lei. Pentru odihnă de vară a copiilor (procurarea foilor) – 1055,7 mii lei. Suplimentar s-au alocat mijloace financiare: şcolii primare din s.Coada Iazului – 90,0 mii lei, gimnaziu din s. Bilicenii Noi - 291,8 mii lei, gimnaziu din s. Sloveanca - 100,0 mii lei, gim-naziu din s. Sacarovca - 340,3 mii lei, şcoala primară – grăd. din s. Izvoare 77,9 mii lei.

6 Cheltuieli în domeniul cultură, artă şi sport – 11624,0 mii lei, ce constituie 5,7 % au fost distribuite la: Organizarea şi desfăşurarea măsurilor şi acţiu-nelor pentru tineret au fost cheltuite 113,3 mii lei, măsuri în domeniul sportului – 875,7 mii lei, pentru organizarea şi desfăşurarea măsurilor şi activităţilor culturale – 1065,6 mii lei. În baza deciziilor Consiliului raional suplimentar au fost alocate : desfăşurarea manifestaţiilor culturale cu prilejul a 410 ani de la prima atestare a s.Bălăşeşti – 20,0 mii lei, desfăşurarea manifestaţiilor culturale pentru sărbătorirea hramului a s. Ţîpleşti – 10,0 mii lei, organizarea, desfăşurarea manifestaţiilor culturale cu prilejul a 100 ani de la prima atestare a s. Tăura Nouă – 10,0 mii lei, procurarea echipamentului necesar pentru Casa de cultură din s. Dumbrăviţa – 40,0 mii lei, reparaţia Casei de cultură din s. Bilicenii Vechi – 98,0 mii lei, pentru cheltuielile curente a Centrului de zi pentru copii cu dizabilităţi „Luminiţa” din or. Sîngerei - 276,9 mii lei, construcţia monumentului „Ansamblul comemorativ dedicat victimelor războiului din Afganistan şi Transnistria” – 100,0 mii lei, pentru echipa de fotbal în sumă de 200,0 mii lei şi echipa de baschet – 30,0 mii lei, pentru elaborarea documentaţiei de proiect „Construcţia blocului locativ destinat păturii socialmente vulnerabile or.Sîngerei” în sumă de 100,0 mii lei, pentru Serviciul protecţie civilă şi situaţii excepţionale în sumă de 38,6 mii lei, susţinerea financiară destinată Federaţiei Naţionale a femeilor din Moldova în sumă de 3,0 mii lei. S-a executat 180,0 mii lei pentru susţinerea financiară a ziarului Consiliului raional “Plai Sîngereian”. În domeniul ocrotirii sanătăţii din bugetul raional s-au alocat mijloace financiare în mărime de 222,6 mii lei cu destinația: proiectarea lucrărilor de reparaţie a blocului terapeutic – 133,4 mii lei; proiectarea lucrărilor de gazificarea Centrului de Sănătate Biruinţa – 49,9 mii lei; - alimentaţia copiilor (produse lactate) – 39,3 mii lei.

7 Agricultura şi dezvoltarea rurală
Pe parcursul activității sale Direcția Agricolă a monitorizat respectarea tehno-logiilor în procesul de producere, prelu-crare şi comercializare a produselor şi ma-teriei prime agricole. Fiind o sursă impor-tantă de completare a bugetului raional agricultura asigură o mare parte a popu-lației cu locuri de muncă. Actualmente sectorul productiv al economiei raionului are un caracter preponderent agroalimen-tar, iar pentru mai mulți de 2/3 din popu-lația raionului activitatea în agricultură reprezintă unica sursă de existență a locui-torilor fiind amplasați în mediul rural. Poziţia dominantă în structura producţiei agricole îi revine producţiei vegetale cum se observă în grafic:

8 Din cauza înaltului grad de secetă comparativ cu anul 2011 în perioada anului 2012 în toate poziţiile la producţia agricolă rodnicia la hectar este mai joasă. Seceta din vara anului trecut a afectat direct sau indirect fiecare locuitor al raionului. Pagubele din sectorul agrar în urma secetei s-au estimatîn mărime de peste 82 mil. lei. În scopul diminuării consecințelor secetei și susținerii producătorilor agricoli la sămănatul grîului de toamnă pentru roada anului 2013 au fost alocate mijloace financiare în formă de subvenţii a cîte 120 lei la fiecare hectar, suma alcătuind 1364 mii lei. Capitolul subvenţionare în anul 2012 comparativ cu anii precedenți a fost influenţat de măsurile stimulării creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale, suma subvenţiei fiind de mii lei: -1022 mii lei -stimularea investiţiilor pentru înfiinţarea plantaţiilor multianuale, -6381 mii lei-stimularea investiţielor pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol,

9 -1451 mii lei stimularea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare, -peste 274 mii lei - stimularea investițiilor pentru producerea legumelor pe teren protejat În total subvenţiile în toate domeniile a constituit lei faţă de anii cînd pentru toate măsurile suma a constituit lei sau de 2,2% ori mai mult. Dezvoltînd o agricultură durabilă şi cu profit în ultimii ani mulţi producători agricoli din raion se orientiază şi la sădirea plantaţiilor multianuale, care sînt rentabile în producere. Statul a susţinut gospodăriile în această ramură alocănînd subvenţii-15 mii lei la fiecare livadă superintensivă, 10 mii lei la livadă intensivă și 30 mii lei. - pentru fiecare hectar de viţă de vie.

10 În urma conlucrării cu ACSA au fost înaintate 35 propuneri de proiecte în ce privește managmentul dezastrelor și riscurilor climaterice din care au trecut trei propuneri în sumă de euro: folosirea energiei alternative în sumă de dolari, creșterea legumelor în sere cu folosirea sistemului de irigare prin picurare și încălzirea subterană în sumă de 6000 dolari, sau scris 20 planuri de afaceri în cadrul proiectului PNAET în urma căruia tinerii agricultori au fost finanțați pentru procurarea a 7 tractoare MTZ-80. A fost instalată 1 linie de prelucrare și uscare a fructelor, construite 2 frigidere pentru păstrarea fructelor și legumelor și instalarea 1 moară pentru producerea concentratelor furagere. Au fost inițiate proiecte cu folosirea energiei alternative și a biogazului. Sectorul Zootehnic Actualmente activează 29 de puncte pentru însămînțarea artificială a vacilor.În perioda de raportare au fost însămînțate 4242 de capete în comparația cu anul 2011 cu 2% mai mult. S-a deschis 3 puncte de însămînțarea artificială 1 - s. Cozești și 2- s. Rădoia. Activează 38 centre de colectarea laptelui.Din ele – 24 centre aparțin SA Incomlac m. Bălți , 14 centre SA Fabrica de unt Florești, 6 centre SA Fabrica de brînzeturi Soroca, care au achiziționat de la populație 3619 tone de lapte în suma de 12milione305mii lei ( SA Incomlac tone, SA Fabrica de unt – 1682). Prețul mediu este 3,40 lei la 1 kg de lapte., în comparație cu anul 2011 prețul mediu la 1 kg de lapte crud s-a mărit cu 13%. Subvenţionarea în sectorul zootehnic: procurarea utilajului modern pentru întreţinerea iepurilor la la ferma de iepuri SRL ” Cebacot Agro” în sumă de mii lei (total utilajul costă mii lei ) Pentru anul 2013 anul s-au anunțat condiții mai prielnice de acordare a subvențiilor pentru fermieri, suma subvențiilor va crește cu 60 mln. de lei, grație fondurilor acordate de Uniunea Europeană. În total Fondul va ajunge la 460 mln. de lei. Pentru 2013 fermierii cu vîrsta cuprinsă între 18 și 30 de ani vor beneficia de un adaus de 10 la sută la toate măsurile de subvenționare. În acest an vor fi finanțate activități noi: consolidarea te-renurilor; irigarea și defrișarea plantațiilor multi-anuale; se propune să se majoreze subvențiile pentru procurarea animalelor de prăsilă; vor fi subvenționate frigiderele în mărime de 50% din costul investiției față de 30% în anii precedenţi; sistemul antiînghet la punerea în exploatare se va subvenționa cu 50 mii lei hectarul; pentru in-stalații antigrindină - 60 mii lei hectarul; echipa-mentul sistemelor de irigare se va subvenționa cu 40% din utilajul agricol performant,no-till, utilaj și tehnica multifuncțională cu subvenții de pînă la 1 milion lei unui producător agricol. Se va lărgi spectrul investițiilor în renovarea ferme-lor zootehnice. Reeşind din conjunctura actuală a pieţii agro-ali-mentare, agenţii economici au fost orientați prioritar spre producerea producţiei agricole de valoare înaltă, creşterea produselor agricole care să le aducă un venit bun şi să le ofere un avantaj pe piaţa locală şi la export.

11 Serviciul veterinar de stat
normelor privind siguranţa produselor de origine animală în toate unităţile care produc,prelucrează,depozitează,transportă şi comercializează produse alimentare de origine animală şi au fost retrase din realizare următoarele produse: -produse fabricate din carne 12 partide în cantitate de kg - carne de pasăre 7 partide în cantitate de kg -ploduse lactate 4 partide în cantitate 8,5 litri. Comparativ în anul 2011 au fost retrase din comercializare : -produse fabricate din carne 8 partide în cantitate de 16,932 kg - carne de pasăre în cantitate de 856,0kg -ploduse lactate 2 partide în cantitate 6,5 litri. Laboratorul veterinar de diagnostică veteterinară a cercetat probe de ser de la bovine, ovine , porcine şi păsări, la maladiile infecţioase comune şi omului. Deasemenea s-au prelevat probe la sanitaţie de la diferiţi agenţi economici, fie în sfera comercială , fie în sfera sectorului animalier, iar în laboratoarele de expertiză sanitar veterinară de la pieţele din teritoriu au fost efectate 5463 de expertize atît la produsele de origine animală , cît şi la cele vegetale. Şi totuşi Direcţia raională a putut să mobilizeze colaboratorii săi şi specialiştii întreprinderilor individuale de medici veterinari de liberă practică la îndeplinirea tuturor Pe parcursul a anului 2012 Direcţia sanitar-veterinară a contribuit intens la siguranţa produselor de origine animală a contribuit realizarea sarcinilor traşate de Agenţia sanitar-veterinară prin asigurarea prevenirii transmiterii de boli de la animale la om,realizarea siguranţei produselor de origine animală destinate consumului uman şi a salubrităţii furajelor pentru animale. Pe teritoriul raionului Săngerei se află 777 de unităţi ce dispun de autorizaţii sanitar-veterinare de funcţionare, care sînt sub supravegherea medicilor veterinari oficiali ai Direcţiei Sanitar Veterinare .Aceste unităţi sînt controlate de specialiştii secţiei sus menţionate conform unui grafic stabilit de Direcţie. În comparaţie cu anul 2011 s-au mărit evaluările efectuate în teritoriu la diferite obiecte, unde au fost întocmite 615 acte de control şi 272 prescripţii. Au fost întocmite şi îndreptate în instanţa de judecată 8 procese verbale. S-au eliberat autorizaţii de funcţionare la 371 agenţi comerciali, 16 ferme animaliere , 6 bazine acvatice , 15 prisăci . Secţia siguranţa produselor de origine animală în perioada a anului 2012 în coordonare cu medicii veterinari oficiali au efectuat controalele obiectelor în ceea ce priveşte respectarea

12 poziţiilor planului anual de combatere şi profilaxie a bolilor infecţioase la animale şi păsări la un nivel mediu de 82,7%. Luînd în consideraţie ca nu au fost alocate în deajuns finanţe la procurarea unor preparate şi diagnosticanţi, deaceia unele poziţii din plan nu au fost înfăptuite pe deplin îndeosebi cercetările diagnostice. în ce priveşte,profilaxia bolilor infecţioase ,mai ales a celor ce sunt stipulate,în planul strategic şi sînt commune atît animalelor cît şiomului:antrax, tuberculoză, bruceloză, rabia,leucoza enzootică a bovinelor,apoi efectuarea măsurilor de profilaxie a acestor maladii (în afară de rabie-profilaxia căreia era prevăzută numai în focare) a fost efectuată la un şeptel de animale mai mare în comparaţie cu anul 2011,deoarece în 2011 o mare parte de animale nu au fost imunizate din lipsa preparatelor. În 2012 –au fost vaccinate contra: -antrax:-bovine-10687capete; ovine-38185capete;cabaline-1200 capete; -pesta porcină-porcine capete; -pesta aviară- păsări capete. Au fost cercetate la bruceloză bovine-7853 capete;ovine-4167 capete,la leucoza enzootică-bovine-7053capete. Conlucrarea cu deţinătorii de animale,agenţi economici în propagarea respectării cerinţelor şi normelor sanitar veterinare de ceştere,întreţinere a animalelor ,a profilaxiei bolilor infecţioase s-au petrecut atît la adunările din teritoriu,cît şi prin intermediu ziarelor raionale:”Ecoul Nostru”,”Plai Sîngerean”- 8 publicaţii,a radioului raional Chişcăreni,republican,radioului local”FM-Sîngerei” populaţia este informată despre pericolul produselor alimentare procurate din surse nesigure şi locuri neatorizate. Pe parcursul anului 2012 nu au fost înregistrate cazuri de toxicoinfecţii cu produse de origine animală.

13 Secţia Economie Secţia Economie în activitatea sa s-a axasat spre executarea Programelor de activitate, acte-lor normative , dispoziţiilor preşedintelui raionu-lui , ministerelor , Guvernului Republicii Moldova. La etapa actuală transparenţa politicilor tra-sate pe raion depinde în mod direct de gradul de eficienţă a realizării obiectivelor prioritare în domeniul socio –economic. Aceste priorităţi de proporţii au specificul său , dar şi se întersectează în scopul de a accelera dezvoltarea economică şi în consecinţă de a asigura rezolvarea problemelor de ordin social. Problemele cheie a economiei din teritoriu este consolidarea capacităţilor de producţie şi a po-tenţialului economic prin folosirea opurtuni-tăților. Pentru aceasta colaboratorii secţiei economie au fost preocupaţi de monitorizarea stării economico financiare a întreprinderilor din teritoriu, prin care s-au stabilit problemele ce ţin de activitatea acestora. În contecstul necesităţii unei dezvoltări durabile a sectorului real al eco-nomiei rolul important îi revine industriei, care trebuie să predomine în formarea resurselor financiare pentru rezolvarea sarcinilor de ordin atît economic , cît şi social. Activitatea secției economie a fost axată pe in-formarea și conlucrarea angajaților cu între-prinderile industriale, a fost direcţionată spre ghidarea mai eficientă a lor, stabilizarea şi sporirea volumelor de producţie În industria raionului sînt antrenaţi la moment 10 agenţi economici mai mari ( din care 6 - în pro-ducerea produselor alimentare şi băuturilor , 2 - în industria textilă , industria chimică - 1, 1 - industria articolelor din material plastic, 1 – cul-tivarea şi realizarea plantelor decorative.). Volumul producţiei industriale în preţuri curente pentru anul 2012 constituie 98652,9 mii lei . S-a înregistrat o creştere com-parativ cu 9 luni ale anului 2011 la următoarele produse: ape minerale şi gazoase neîndulcite—15,4% pansamente adezive ,4% costume şi completuri ,3% ferestre şi uşi din metal olastic ,1% - alcool etilic nedenaturat cu concetraţie >80% -de2,1 ori Situaţia din sectorul industrial s-a schimbat consi-derabil, dacă pînă în anul în structura volumului producţiei industriale mai mult de 80 % predomina industria alimentară şi a băuturilor, pe perioada anului situaţia din acest sector este determinată de activitatea întreprin-derilor din fabricarea articolelor de îmbrăcămin-te, care constituie 44% din volumul total indus-trial la producţia fabricată, fabricarea articolelor din material plastic constituie 11%. Acestea se datorează activității de succes a întreprinderilor

14 cu capital străin : or. Sîngerei „Euroconfex” şi „Lojitex Future” , în s. Chişcăreni. Înregistrează creştere din an în an SRL ,, PLASTAL”, fabri-carea articolelor din termopan, material plastic. Cifra de afaceri în comerţ şi servicii Volumul vînzărilor cu amănuntul pe perioada a anului a constituit 81,69 mil. lei- s-a micşorat faţă de perioada corespunzătoare a Anului precedent cu 2,1% Suma serviciilor prestate populaţiei în 2012 s-a majorat cu 1,3% în preţuri comparabile. În prezent o parte considerabilă a veniturilor populaţiei se formează în sectorul privat al economiei. Activitatea de întreprinzător reprezintă acea forţă motrică care asigură dezvoltarea ascendentă a raionului. Comparativ cu anul 2011(înregistraţi agenţi economici ) în anul curent numărul agenţilor economici s-a mărit pînă la 9246. La moment situaţia în sectorul micului Business este următoarea : GŢ-7508, Î.I.- 853, SRL -432, Cooperative de consum – 9, SA -28, Întreprinderi de stat -30, Întreprinderi municipale Pentru a facilita deschiderea a mai multor întreprinderi şi a susţine întreprinderile nou formate Consiliul raional a beneficiat pe parcursul anului 2012 de un grant în mărime de 5 mil. lei pentru crearea și dotarea Incubatorului de Afaceri, contribuţia Consiliului fiind de 500 mii lei. Incubatorul îşi va începe activitatea pe parcursul anului 2013. Pentru îmbunătăţirea activităţii şi ridicarea nivelului cunoştinţelor profesionale Secţia Economie a raionului Sînşerei în colaborare cu Organizaţia de Dezvoltare a Întreprinde-rilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) au organizat pe parcursul anului 9 seminare. Pentru anul 2013 se preconizează de a continua instruirea rezidenţilor în Incubatorul de afaceri cît şi a agenţilor economici doritori. Pentru a menţiona succesele antreprenorilor din raion şi pentru a stimula concurența sănă-toasă şi competenţa profesională, Secţia Eco-nomie organizează anual concursul raional „Antreprenorul anului” regulamentul caruia este stabilit de Hotărîrea de Guvern nr. 250 din Premianţii anului au fost nominaţi 12 antreprenori din diferite domenii: comerţ, construcţie, export, cel mai tînăr antreprenor. Învingătorii au fost premiaţi cu cadouri de preţ, diplome. Deasemenea 2 din ei au fost nominanţi şi la Concursul „Antre-prenorul anului” la nivel republican, unde li s-au înmînat diplome şi cadouri de preţ.

15 Serviciul privatizare
În domeniul Achiziţiilor publice pe perioada anului 2012 au fost coordonate 656 contracte cu suma pînă la 100 mii. Au fost pregătite şi petrecute 25 de concursuri prin cererea ofertei de preţ. Zilnic sînt oferite consultanță la 5-6 per-soane (agenţi economici, spcialiţti din ATU de niv. 1 persone juridice şi fizice) în problemele legislaţiei Achiziţii Publice. Serviciul privatizare În rezultatul activităţii specialistului în problemele privatizării şi postprivatizării pe perioada anului 2012 au fost obţinuţi următorii indici: Cereri depuse pentru privatizarea locuinţei – 41 Apartamente admise către privatizare – 40 Suparafaţa totală a apartamentelor privatizate ,3 m2 Inclusiv locative ,1 m2 Mijloace finaciare obţinute în urma privatizării – 33434,56 lei Licitaţii organizate şi susținute – 4 Certificate eliberate cotaşilor- 155 Veniturile Oficiului Poştal au constituit 3617,9 mii lei, faţă de anul 2011 au crescut cu 213,6 mii lei sau cu 6,3%. Această creştere se datorează distribuirii pensiilor, subvenţiilor şi îndemnizaţiilor. Începînd cu anul acesta în cadrul Oficiului Poştal cetăţenii pot benificia de 10 servicii noi (servicii de multiplicare, fax, internet, jocuri, foto, poliţe de asigurare medicale, bilete de loterie, cartele telefonice şi altele) Consumul şi cheltuielile totale ale filialei în anul s-au mărit faţă de anul 2011 cu 428,6 mii lei sau cu 10,9% faţă de plan s-a majorat cu 195,6 mii lei. Analizînd dinamica volumului fizic al trimiterilor poştale expediate putem menţiona creşterea volumului fizic la următoarele trimiteri :corespondenţa poştală - 33,2 mii unităţi Corespondenţa recomandată – 4,4 mii unitaţi Colete – 214 unităţi Pensii cu - 3,2 mii unităţi Mandatele au scăzut cu 254 unităţi Centrul Poştal Sîngerei sunt mereu în căutarea rezervelor de dezvoltare pentru mărirea veniturilor şi micşorarea cheltuielilor.

16 Remunerarea muncii În luna septembrie 2012, salariu mediu lunar a unui angajat a fost de 2458,7 lei, Comparativ cu luna septembrie a anului trecut salariu mediu s-a mărit cu 8,0%. În sectorul bugetar salariu mediu în luna septembrie a constituit 2408,2 lei şi a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 5,5%.

17 Investiţiile în activele materiale pe termen lung Investiţiile în capital fix constituie o premiză în asigurarea reproducţiei mijloacelor fixe, a dezvoltării în perspectivă a sferelor economică şi socială. Întreprinderile şi organizaţiile de toate formele de proprietate, din contul tuturor surselor de finanţare inclusiv populaţia, au realizat investiţii în valoare de 94,97 mil. Lei comparativ cu anul 2011 acest volum s-a micşorat cu 1,9 % în preţuri comparabile. Evoluţia indicatorilor principali ai activităţii investiţionale în 2012 pe elemente de structură tehnologică şi în raport cu 2011 ( mil. lei )

18 Structura investiţiilor în active materiale pe termen lung pe forme de proprietate în anul 2012 în raport cu anul În perioada de raport sursele principale de finanţare ale activităţii investiţionale rămîn a fi mijloacele proprii agenţilor economici şi populaţiei(44,3%).Cota investitorilor străini a constituit3,4% din volumul total al investiţilor. Din contul mijloacelor bugetare au fost realizate 23,7% din volumul total al investiţilor.

19 Structura Investiţiilor în active materiale pe termen lung pe surse de finanţare în anul 2012 în raport cu anul 2011 (mil. lei)

20 În domeniul valorificării investiţiilor şi a reparaţiilor capitale pe parcursul anului 2012 la obiectele instituţiilor bugetare În conformitate cu strategia de dezvoltare a raionului Sîngerei, Aparatul Preşedintelui raionului pe parcursul anului 2012 a întreprins măsuri în privinţa atragerii investiţiilor pentru extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, reparaţia instituţiilor de sănătate, educaţie şi cultură, reparaţia şi întreţinerera drumurilor publice locale, protecţia mediului – prin lichidarea gunoiştilor neautorizate şi amenajarea depozitelor pentru deşeurile menagere, implementarea proiectelor Energie şi Biomasă în Moldova finanţat de PNUD , cons-trucţia centralelor termice ce funcţionează pe bază de brichete, peleţi şi paie balotate în 5 localităţi rurale. La construcţia şi reparaţia obiectelor de menire social – culturală au fost efectuate lucrări de construcţie – montaj din toate sursele de finanţare în sumă de 20 milioane 490,5 mii lei, ce constituie 119,87% comparativ cu anul 2011. Investiţii considerabile ( termoizolarea pereţilor, schimbarea tîmplăriilor) au fost valorificate la reparaţia Liceului „D. Cantemir” din Sîngerei în sumă de 1514,4 mii lei, aceste lucrări ţin de eficienţa energetică şi au fost finanţate de FISM-2, bugetul de stat şi local; la reparaţia Liceului „Olimp” în sumă de 911,7 mii lei – lucrări ce ţin de eficienţa energitică, la construcţia poligonului de deşeuri menagere pentru primăriile or. Biruinţa, com. Alexăndreni, Heciul Nou în sumă de 2423,2 mii lei. La reparaţia grădiniţelor au fost efectuate lucrări în sumă de 1548,85 mii lei, reparaţia gimnaziilor, liceelor au fost valorificate 6281,1 mii lei, reparaţia caselor de cultură, bibliotecilor, muzeelor, centrului pentru tineret – 452,3 mii lei, reparaţia instituţiilor de sănătate – 5 mln 308,87 mii lei, inclusiv reparaţia blocului terapeutic a spitalului raional, la care au fost efectuate lucrări ce vor contribui la eficienţa energitică în sumă de 4 mln 900 mii lei. Pe parcursul anului 2012 a fost elaborată documentaţia de proiect pentru „Reconstrucţia blocului Stabilimentului existent pentru crearea unui Incubator de afaceri, situat pe strada Testimiţeanu, 5, blocul A cu costul estimativ al lucrărilor de construcţie – montaj în sumă de 5 mln lei. Lucrările de reconstrucţie au demarat pe Cu suportul FISM- 2 au fost efectuate lucrări de reparaţii la următoarele obiecte:grădiniţa din s. Cotiujenii Mici, grădiniţa din s. Heciul Nou,

21 grădiniţa din s. Pepeni şi lucrări de gazificare la gimnaziul din s
grădiniţa din s. Pepeni şi lucrări de gazificare la gimnaziul din s. Iezărenii Vechi, grădiniţa din s. Mîndreştii Noi – cu costul total al lucrărilor 1 mln 836 mii lei. Pe parcursul a investiţiile în gazificarea obiectelor constituie 1213,685 mii lei, ce constituie 156,28% copmarativ cu anul 2011. Surse considerabile în sumă de 17 mln 965,884 mii lei sau de 6,55 ori mai mult în comparaţie cu anul 2011 au fost valorificate la lucrările de reparaţie, reconstrucţie, servicii de proiectare a reţelelor de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare. Aceste surse au fost distribuite din bugetele de stat şi locale, di Fondul Ecologic Naţional, ADR Nord. Enumerăm obiectele principale la care au fost alocate investiţii capitale considerabile: A fost începută construcţia apeductului Bălţi – Sîngerei, tranşa I, la care au fost valorificate lucrări de construcţie – montaj în sumă de 11 milioane 995,9 mii lei; - Aprovizionarea cu apă potabilă a s. Copăceni – investiţiile valorificate constituie 934,34 mii lei; - Aprovizionarea cu apă potabilă a s. Grigorăuca – 2398,41 mii lei; - Aprovizionarea cu apă potabilă a s. Brejeni – 600,64 mii lei; - Alimentarea cu apă potabilă a s. Bocancea Schit – 700,89 mii lei; şi alte apeducte în 12 localităţi cu alocaţii de la 20 pînă la 300 mii lei pentru localitate, ce constituie 1965,704 mii lei. E necesar de menţionat că apeductul Bălţi – Sîngerei va fi construit în 3 tranşe. Finalizarea I tranşe e preconizată pentru iulie a Deja este elaborată documentaţia de proiect şi deviz pentru tranşa II cu costul estmativ în sumă de 24 milioane 302,75 mii lei. Cu suportul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare au fost construite şi recepţionate centrale termice, ce vor produce energie din surse regenerabile şi anume paie şi alte deşeuri cerealiere, în 5 localităţi cu investiţii în sumă de 6278,616 mii lei şi anume: gimnaziul s. Alexăndreni – 1454,523 mii lei; gimnaziul s. Bilicenii Noi – 1011,69 mii lei; gimnaziul şi grădiniţa din s. Bursuceni – 1065,375 mii lei; filiala grădiniţei de copii din s. Pepeni – 1362,676 mii lei; gimnaziul şi grădiniţa din s. Dumbrăviţa – 1384,352 mii lei. Contribuţia primăriilor la construcţia acestor centrale termice constituie 1 336,816 mii lei. Pe parcursul a la reparaţia şi întreţinerea drumurilor publice locale din diferite surse de finanţare au fost efectuate lucrări în sumă de

22 Din contul acumulărilor în fondul rutier au fost reparate 5 drumuri locale cu lungimea tronsonului de 25,3 km, comcomitent au fost efectuate lucrări la întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă (dezăpezire) cu volumul total al lucrărilor efectuate în sumă de 659,997 mii lei. Din bugetul de stat au fost reparate drumuri 3249,719 mii lei, inclusiv din contul acumulărilor în fondul rutier în sumă de 1 752,174 mii lei, din bugetul de stat în sumă de 954 mii lei şi din bugetele locale în sumă de 543,545 mii lei, ce constituie 93,03% comparativ cu anul 2011. de acces şi străzi în 6 localităţi, incusiv Alexăndreni, Copăceni, Dumbrăviţa, Sîngereii Noi, Prepeliţa şi Chişcăreni. 5 primării, inclisiv Chişcăreni, Bursuceni, Drăgăneşti, Brejeni şi Copăceni au efectuat lucrări la reparaţia şi întreţinere a unor sectoare de drum cu costul de 543,545mii lei. La reparaţia drumurilor locale din fondul rutier de stat de către SA”Drumuri – Sîngerei” au fost efectuate lucrări de reparaţie la drumurile publice locale: Bilicenii Vechi – Chişcăreni; Coşcodeni – Petrosu – st. Făleşti; Bilicenii Vechi – Octeabriscoie; Ţambula – Pălăria; Sîngereii – Sîngereii Noi – Alexăndreni; Alexăndreni – Ţîpleşti; Mîndreştii Noi – Rădoaia si altele, la care a fost valorificate 1milion 092,177 mii lei. Gratie sustinerii administratiei raionului –a preșe-dintelui raionului domnului Gheorghe Meaun și a vicepresedinților Tabarcea Vitalie si Cebotari Ivan care susțin direct toate activitățile ce țin de elabora-rea dosarelor pentru a accesa investițiile externe si activităților de implementare cu succes, a fost posibilă atragerea și valorificarea unor consistente surse extrabugetare pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă populația . Un proiect accesat recent este si proiectul elvețian de apă şi sanitaţie in Moldova (ApaSan),in rezultatul caruia vor fi construite 8 blocuri sanitare in 7 localitati din raion. Proiectul urmeză a fi realizat în 2013 În anul 2013 ne-am propus obtinerea finnatari pentru mai multe institutii scolare din Fondul pentru Eficienta Energetic, sintem la etapa elaborarii auditelor energetice, cu suportul unei intreprinderi acreditată de Agentia pentru Eficienta Energetica.

23 Respectarea principiilor Urbanismului şi amenajării
Respectarea principiilor urbanizmului şi amena-jării teritoriului ţine de competenţa Consiliului arhitectural urbanistic raional, sub egida căruia în perioada de referinţă arhitectul-şef al raionului a asigurat elaborarea, acumularea, păstrarea, şi depozitarea următoarelor documente prevăzute de legislaţie, regulamente şi normative în vigoa-re, la proiectarea şi construcţia diferitor obiecte dintre care - certificate de urbanism proiectare(CUP) – / inclusiv: - pentru proiectarea caselor individuale de locuit / (58,6%) - obiecte de menire socială – / (18,0%) - obiecte de producere agroindustrială şi depozitare / (6,25%) - infrastructură – / (11,7%) - reconstrucţi extinderi diferite domeniu / (7,0%) Autorizaţii de construire(AC) / inclusiv: case individuale de locuite / (67,3%) obiecte de menire socială / (18,36%) obiecte de producere agroindustrială şi depozitare / (5,1%) infrastructură – / (6,12%) reconstrucţi extinderi diferite domeniu / (3,06%) Autorizaţii de Schimbare a Destinaţiei(ASD) / incusiv: -în domeniul comercializării / (62,5%) -activităţi de producere alimentară şi agroindustrială / (37,5%) Autorizaţii de funcţionare(AF) / inclusiv: Puncte de comercializare / (77,5%) Producere şi alte activităţi / (22,5%) Autorizaţii de desfiinţare(AD) / Acte de recepţie finală(ARF) / Case individuale de locuit / Căsuţe de livadă / Obicte de menire socială / Obiecte de producere şi alte activităţi / Conform registrelor de evidenţă au solicitat audienţa în zilele de primire 180 de cetăţeni cu diferete întrebări spre soluţionare. Rămîne a fi critică situaţia în raion privind dotarea localităţilor cu planuri urbanistice generale (PUG) de dezvoltare a localităţilor. Din 70 localităţi dispun de (PUG) -49 de localităţi dintre care :

24 valabile -11 localităţi (15,71%) Nu dispun de (PUG) -21 de localităţi (30 %) Este necesară elaborarea iniţială şi corectarea (PUG) a 59 de localităţi- (84,29%).

25 Au fost susținute 3 seminare cu primarii, secretarii primăriilor şi inginerii funciari, unde au fost puse în discuţie regulamente în vigoare şi metode argumentate pentru folosire în practica de lucru. Consiliul arhitectural urbanistic raional a petrecut pe perioada anului 4 şedinţe tematice la care au fost discutatea întrebări de eliberarea a concluziilor privind atribuirea terenurilor, avizarea ideilor de proiect. Rămîne a fi critică situaţia în raion privind dotarea localităţilor cu planuri Urbanistice Generale de dezvoltare a localităţilor. Din 70 localităţi din componenţa raionului, dintre care 2 urbane şi 68 ruarle, dispun de PUG- 49 localităţi (70 %) dintre care valabile -11 localităţi (15,71%). Nu dispun de PUG- 21 localităţi (30%), este necesară elaborarea iniţială şi corectarea PUG pentru 59 localităţi (84,29%). Pe viitor ne vom concentra atenşia asupra următoarelor direcţii: Impulsionarea procesului de elaborare a PUG pentru localitîţile raionului Respectarea corectă a prevederilor legale la amplasarea, atribuirea, vînzarea-cumpărarea terenurilor pentru construcţie în intravilanul localităţilor

26 Serviciul Arhivă Serviciul Arhivă
La data de 01,01,2013 în Serviciul Raional de Arhivă sunt la evidenţă dosare în 171 de fonduri Conform planului de activitate la păstrarea de stat au fost preluate 1196 dosare cutermen permanent de păstrare pentru anii din 25 de instituţii. A fost ordonate în 26 instituţii 1747 dosare cu teremn permanent de păstrare pentru anii În serviciul raional de arhivă au fost deserviţi 30 cercetători, pentru care au fost ridicate 94 dosare. Au fost realizate cererei ale cetăţenilor şi instituţiilor juridice din care cu răspuns pozitiv 948 de cereri şi cu răspuns negativ 57 cereri. În urma prestării serviciilor au fost acumulate lei care au fost cheltuite pentru înbunătăţirea condiţiilor de lucru.

27 Serviciul relaţii funciare şi cadastru
Pentru perioada anului 2012 Serviciul Relaţii Funciare şi Cadastru a dirijat folosirea terenurilor de uz comun a primăriilor, folosirea fondului de rezervă şi ţinerea evidenţei schimbărilor în suprafaţa terenurilor agricole. Şi anume, toate suprafeţele de teren a agenţilor economici din raion au fost controlate şi coordonate calculului impozitului funciar pentru a fi prezentate Inspectoratului Fiscal şi Secţiei Statistică. S-au efectuat ieşiri pe teren pentru întocmirea planurlor cadastrale de stabilire a hotarelor la faţa locului. A fost creată o comisie pentru a verifica bazinele acvatice din raion unde au fost depistate multe nereguli în documentaţie, şi anume nu corespunde suprafaţa bazinului acvatic cu suprafaţa inclusă în contractul de arendă. Fondul funciar al raionului Sîngerei la constituie ha. Terenurile agricole ocupă ha, inclusiv terenuri arabile ha pîrloage ha, plantaţii multianuale – ha, păşuni – ha Din categoria plantaţiilor forestiere la au fost înregistrate ha, incusiv fîşii forestiere de protecţie – ha;

28 Secţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei
În scopul sporirii protecţiei sociale a categoriilor socialmente vulnerabile pe parcursul perioadei de referinţă s-a lucrat în continuare asupra promovări actelor legislative şi normative în contextul reformării sistemului de asistenţă socială care şi-a orientat activirtatea spre cîteva obiective majore: - dezvoltarea serviciilor noi la nivel de comunitate pentru diferite categorii de populaţie - îmbunătăţirea competenţelor şi abilităţilor profesionale ale colaboratorilor din domneniul social - organizarea activităţilor de sensibilizare a populaşieie cu privire la problemele persoanelor dezavantajate şi în situaţii de risc social Pe parcursul perioadei respective au fost stabilite prestaţii sociale , ajutor social, ajutor material , compensaţii nomenative pentru transport şi altele.

29 Secţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei
I. Prestaţii sociale Ajutorul social si ajutorul pentru perioada rece a anului pentru perioada r-nul Sîngerei Întru executarea Legii nr. 934 – XIVdin cu privire la compensaţiile nominative pentru unele categorii de populaţie, în conformitate cu Regulamentul privind modul de stabilire şi de plată a compensaţiilor nominative pentru unele categorii de populaţie, a fost stabilită compensaţia nominativă pentru călătoria în transportul comun, urban şi suburban:

30 3.Protezare şi ortopedie:
2.Serviciul Îngrijire socială la domiciliu rămîne a fi unul din serviciile cele mai solicitate în cadrul Direcţiei.Îngrijirea la domiciliu reprezintă o gamă de servicii şi facilităţi acordate în comunitate persoanelor dependente, pentru că aceştia să ducă un mod de viaţă cît de posibil independent. Au fost reînnoite listele persoanelor solitare şi inapte de muncă deservite de Serviciul de îngrijire socială la domiciliu – 648 persoane; persoane. 3.Protezare şi ortopedie: Prin intermediul Serviciului Protezare şi Ortopedie au fost asigurate cu proteze, orteze, corsaje, pansamente, încălţăminte ortopedică specială, cârje, bastoane, alte mijloace de locomoţie 550 persoane cu dizabilităţi, dintre care 64 primari. Au fost comandate şi primite 237 perechi de încălţăminte ortopedică. Au fost eliberate 8 cărucioare pentru persoane cu dizabilităţi. . Pe parcursul perioadei raportate au fost eliberate taloane de călătorie în ţările membre ale CSI pentru veterani şi invalizi de război.

31 6. Asistenţă parentală profesionistă:
4.Tratament sanatorial: În baza Regulamentului cu privire la evidenţa şi distribuirea biletelor de reabilitare medicală persoanelor în vîrstă şi cu disabilităţi , au fost distribuite bilete de reabilitare medicală: Sanatoriul “Victoria”- 16 pensionari/43 invalizi Sanatoriul “Speranţa”- 24 pensionari/34 invalizi Sanatoriul “Codru”, Călăraşi- 1 pensionari/2 invalizi Sanatoriul “Nufăril Alb”, Călăraşi- 1 pensionari/1 invalizi. 5. Case de copii de tip familie: La sfîrşitul anului de gestiune în acest serviciu se aflau 14 copii. În vacanţa de iarnă au mai fost plasaţi încă doi copii, în CCTF din s. Mîndreştii Noi, dar ei urmează a fi luaţi la evidenţă în a În cursul anului 2012 au fost îtreprinse patru vizite, în cadrul cărora s-a discutat cu părinţii-educatori şi cu copiii. Condiţiile de trai sînt adecvate. În anul curent au plecat din casele de copii 6 copii. Unul a fost reintegrat în familia mamei sale, care a crescut în CCTF. Doi au absolvit liceul şi trei cursul gimnazial. Absolvenţii îşi continuă studiile în universitate , colegii şi şcoli profesionale. 6. Asistenţă parentală profesionistă: Serviciu implementat în anul Au fost plasaţi 2 copii, a căror perioadă de plasament a fost prelungită pînă în luna martie Prin anunţuri şi prin publicaţii a fost promovat acest serviciu, dar doritori sînt numai doi, care urmează să fie instruiţi şi aprobaţi în a.2013. 7.Tutelă: În scopul respectării legislaţiei cu privire la protecţia drepturilor şi inetrereselor copilului rămaşi temporar fără supraveghere părintească şi lipsiţi de grija părintescă din diferite motive, realizarii principiului tratamentului uman, adecvat şi corect faţă de copil în raion au fost luaţi la evidenţa primară 36 copiii rămaşi fără supraveghere părintească. 30 copii au fost plasaţi în serviciu familial (tutelă/curatelă)– cu plata indemnizaţiilor din partea statului.

32 11.Odihnă de vară pentru copii: 12. Protecţia Drepturilor copiilor:
În ultimii ani, se întreprind activităţi în scopul lărgirii sistemului de servicii sociale, pentru a preveni instituţionalizarea şi a dezinstituţionaliza copiii din raion. Conform acordului de colaborare între Asociaţia Obştească „Parteneriate pentru fiecare copil” din Chişinău şi Consiliul Raional Sîngerei, am participat în activităţi de instruire a asistenţilor sociali comunitari, a instituţiei auxiliare şi a posibilităţilor de reintegrare a copiilor din şcoala auxiliară, în familiile lor biologice şi extinse. În cadrul acestui proiect pînă la au fost reintegraţi 25 copii. Din proiect s-a acordat 25 mii lei familiilor, în care au revenit copiii şi în luna ianuarie vor mai fi acordate încă 25 mii lei. În acest scop prin Decizia Consiliului raional nr. 4/19 din a fost aprobat regulamentul seviciului de reintegrare şi sprijin familial. 11.Odihnă de vară pentru copii: În anul 2012 s-au odihnit în total 271 de copii la următoarele tabere. “Speranţa” s. Rădoaia-100 copii Vadul lui Vodă-11 copii “Prieetenia” s. Rădoaia-160 copii 12. Protecţia Drepturilor copiilor: Am participat în anul 2012 în 49 procese judiciare cu privire la e decădere din drepturile părinteşti a 49 părinţi părinţi în prinţa a 59 copii; dintre care 10 cereri fiind înaintate în judecată de către DASPF (11 părinţi/15 copii). Motivele Din cei 30 copii 12 sînt de vîrsta pînă la 14 ani. Pentru toţi au fost întocmite dosare. 9 copii din cei 30 sînt cu statutul nedeterminat, care urmează să fie realizat în anul 2013. 8. Adopţie: La acest compartiment, pe parcursul anului 2012: - a fost stabilit statutul adoptabil a 3 copii (deja 2 pălasaţi în familii) conform Legii nr. 99 din 2010; - au fost instruite 4 cupluri de solicitanţi la adopţie şi eliberate 4 atestate potenţialilor adoptatori (3 cupluri au luat deja copii); - au fost întreprinse 10 vizite la domiciliu în scopul monitorizării preadoptive şi 8 vizite în scopul monitorizării post adoptive; - au fost adoptaţi 3 copii: 1 de către cuplu şi doi de către al doilea părinte. 9. Plasament : 2 copiii de vîrstă fragedă au fost plasaţi în centrul de plasament din or. Bălţi – 1 direct din maternitate, 1 la solicitarea mamei. În ambele cazuri mamele nu dispun de condiţii minime de trai şi nici de capacităţi morale de a creşte şi educa copii. 10.Instituţionalizarea:

33 fiind că copiii se află o perioadă îndelungată la întreţinere de stat şi că părinţii nu-şi onorează obligaţiunile de părinte. În anul 2012 au fost repatriaţi din Federaţia Rusă 5 copii minori, care au fost abandonaţi de părinţi şi au fost plasaţi în diferite servicii. S-a lucrat la perfectarea dosarelor copiilor şi stabilirea statutului acestora. Un copil deja a fost adoptat, ceilalţi patru se află în centre de plasament. - în cadru Consiliului Raional activează Comisia raională pentru Protecţia copilului aflat în dificultate, care s-a întrunit în 12 şedinţe, în cadrul cărora s-au luat decizii cu privire la stabilirea formei de protecţie şi a plasamentului temporar a 40 copii, prelungirea instituţionalizării a 60 copii şi reintegrarea a 25 copii, ţinîndu-se cont de starea sănătăţii, vîrsta, naţionalitatea, caracteristica copilului, dînd prioritate serviciiilor de tip familial sau plasament temporar. La fiecare şedinţă pregătesc materiale sau referinţe şi se solicită intervenţii în scopul prevenirii separării copilului de familia sa. 13.Comisia raională pentru combaterea traficului de fiinţe umane În cadru direcţiei activează echipa mult disciplinară în domeniul preveniri şi protecţiei victemelor şi potenţialelor victime ale treficului de fiinţe umane. Pe parcursul anului 2012 au fost realizate 5 şedinţe, la care au fost discutate următoarele întrebări( total - 13 întrebări) Promovată ”Săptămînii de luptă împotriva traficului de fiinţe umane” perioada octombrie 2012, în cadru căreia s-a intreprins un şir de măsuri ca: mese rotunde, training-uri, serate tematice ect În anul 2010 a fost constituită şi la moment funcţionează echipa multidisciplinară raională, care este formată din reprezentaţi ai poliţiei, medicinei, Agenţiei de ocupare a forţei de muncă, ONG, DGÎTS şi SASPF. 14. Comisia raională pentru protecţia adulţilor cu disabilităţi şi a persoanelor în etate: Azilul „Sf. Gheorghe” Drăgăneşti în anul 2012 au fost internaţi 15 persoane. Total: - internaţi -34 persoane; Centru de zi şi plasament temporar „Agapie”, anul 2012, internaţi la plasament temporar -15 persoane, perioada 2-3 luni ; Servicii de zi – 36 persoane

34 Activitatea Inspecţiei Muncii
Pe parcursul anului 2012 Inspecţia muncii a efectuat 120 controale la circa 110 agenţi economici cu număr de circa 2300 salariaţi. Din numărul total de controale 98 constituie controale de fond, 22 controale efectuate în baza petiţiilor şi 1 cu ocazia cercetări accidentelor de muncă. În aceeaşi perioadă au fost examinate şi întreprinse măsuri pentru soluţionarea a de 22 petiţii parvenite de la cetăţenii, concomitent a fost acordat ajutor metodologic şi consultativ la circa 200 cetăţeni.. Din timpul total de lucru circa 90% a fost utilizat la activităţi pe teren restul a fost utilizat la activităţi de sediu.

35 Casa teritorială de Asigurări Sociale Sîngerei
În anul 2012 la formarea BASS au participat 8809 contribuabili iar în anul contribuabili. ÎI / SRL / SA / COOP / Patent / Instituţii din sfera bugetară / GŢ / Şi altele / Persoane fizice / Persoane asigurate /

36 Pentru stabilirea drepturilor sociale s-au adresat 5854 de persoane, din care au fost stabilite :
Pensii ben-2012/ 1452 ben 2011 Pensii pentru limită de vîrstă – 1193 ben-2012/ 1168 ben 2011 Pensii de invaliditate ben-2012/ 1726 ben 2011 Alocaţii sociale ben-2012/ 236 ben 2011 Alocaţii nominative de stat- 522 ben-2012/ 12 ben 2011 Îndemnizaţii unice la naşterea copilului ben-2012/ 1151 ben 2011 Ajutor de deces au beneficiat ben-2012/ 1100 ben 2011 S-au eliberat bilete de tratament ben-2012/ 157 ben 2011

37

38 La moment CTAS Sîngerei deserveşte în jur de beneficiari, din care cu pensii sunt asiguraţi – de beneficiari, din ele: Pensii limita de vîrstă – beneficiari Pensii de invaliditate – 4205 beneficiari Alocaţii sociale de invaliditate -154beneficiari Din copilărie beneficiari Pînă la 18 ani -443 beneficiari Funcţionari publici -108 beneficiari Pensia militarilor – 44 etc. În afară de pensionari CTAS deserveşte şi alte categorii de beneficiari: Îndemnizaţii adresate familiilor cu copii-1948 beneficiari. Suma achitată fiind de lei Pentru merite deosebite se bucură -248 ben. În sumă de lei Bilete de tratament 168 ben. În sumă de lei Compensaţii nominative pînă la – 6643 ben. În sumă de lei Pentru anul 2012 au fost prevăzute a fi acumulate la BASS venituri în sumă de – ceea ce reprezintă o executare a indicatorilor planificate la nivel de 99,6 % sau lei Anul 2011 prevăzute în plan lei acumulate lei sau 101% Pentru a verifica certificatele de salariu eliberate de agentul economic, specialiştii CTAS au întocmit în anul acte de verificare comparativ cu anul 2011 sau întocmit cu 180 acte mai puţin

39 Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a raionului Sîngerei
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a raionului Sîngerei a îndeplinit toţi indicii prevăzuţi în planurile anuale de acţiune privind plasarea în cîmpul muncii a şomerilor. În perioada de raportare au fost petrecute 6 tîrguri a locurilor de muncă la care au participat 10 agenţi economici cu 350 de locuri de muncă. Din 725 şomeri participanţi au fost plasaţi în cîmpul muncii 141 de persoane . Foarte activ AOFM colaborează cu următorii agenţi economici: ÎCS Euroconfex SRL,SRL Logitex-Future, SA Drumuri – Sîngerei, DRA Draxelmaier- Automotive din or. Bălţi. În presa locală au fost publicate 68 informaţii privind locurile de muncă libere , iar la radioul local difuzate 18 informaţii, 49 de agenţi economici au declarat 594 locuri de muncă libere.

40 Serviciul Tineret şi Sport
Scopul activităţilor de tineret este de a conlucra cu tinerii pentru a le facilita dezvoltarea personală, so-cială şi educaţională, de a le oferi posibilitatea să-şi exprime opiniile şi să-şi exercite influenţa în societate. O bună tradiţie este premierea celor mai activi şi talentaţi tineri ai raionului cu suport financiar de 500 lei şi diplomă de meritit, în cadrul activităţii ,,Gala Tineretului”, care identifică tineri din urmă-toarele domenii: învăţămînt, medicină, economie, cultură, voluntariat, agricultură, sport, domeniul militar, APL, asistenţă socială. Activitatea finisează cu o masă rotundă cu preşedinţii Consiliilor Locale de Tineret din comunele raionului, unde fiecare din ei a avut posibilitatea să aducă la cunoştinţa condu-cerii raionului despre situaţia tineretului din locali-tate. Au urmat acțiuni concrete și au fost soluţionate anumite probleme. În aprilie 9 tineri din raion, inclusiv coordonatorul de tineret au fost implicaţi în cadrul programului ,,Participarea Tinerilor în Moldova” la Forumul tinerilor din regiunea Nord, unde s-au sintetizat problemele tinerilor şi cum văd ei soluţionarea lor prin implicare.Tinerii au lucrat în ateliere de lucru, fiecare grup avînd o tematică aparte, au fost dezba-teri, discuţii şi într-un final s-a votat Rezoluţia Forumului. Vara, circa 50 tineri s-au implicat activ în activi-tatea cu genericul : ,,Cursul de Liderism” organizat în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Tineri ,, PROGRES” or.Sîngerei, ce presupune desfăşurarea a 8 sesiuni,în care participanţii beneficiază de instru-ire şi suport informaţional: discuţii în grup, jocuri, chestionări. O altă acţiune a fost cea de selectare şi implicare a celor mai activi tineri, lideri din localități precum şi specialiştii de tineret în ,,Elaborarea Strategiei Raionale de Tineret pentru anii ”,fiind încheiat un Acord de colaborare între Asociaţia Obştească Centrul Pro Comunitate şi Consiliul Raional.Timp de 3 zile tinerii au lucrat în 4 ateliere de lucru, asupra identificării problemelor cu care se confruntă, identificînd soluţionarea acestora prin implicarea tinerilor și a Autorităţilor Publice Locale. Strategia a fost adusă la cunoştinţa tinerilor în cadrul Audierilor Publice, au fost înregistrate propunerile de îmbunătăţire şi modificare a anumitor puncte din plan. Comparativ cu anul 2011, în 2012 tinerii au dat dovadă de activizm sporit participînd la diverse activităţi organizate, fiind receptivi şi activi datorită susţinerii pe care o au atît la nivel local cît şi raional.

41 - Consemnarea Zilei Sportivului: competii si concursuri sportive la nivel local şi raional
manifestaţii cu decernarea premiilor celor mai bune echipe sportive au avut loc în 19 sate şi comune, comparativ cu anul 2011 mai mult cu 5 . Organizarea Spartachiadei raionale ale elevilor din Licee a avut ca rezultat participarea tuturor liceelor din raion, cele mai bune rezultate au obţinut L.T. ,,Olimp” Sîngerei Locul I, L.T. ,,N.Casso” Chişcăreni Locul II, L.T. ,,M.Eminescu” Sîngerei Locul III, mai modeste rezultate a avut instituţiile din comonele Cubolta, Sîngereii-Noi, L.T. ,,D.Cantemir” Sîngerei. - Participarea echipei de Baschet în cadrul Campionatului republican, locul 9 în clasamentul final al ediţiei şi locul 3 în ediţia , I Tur. Echipa de fotbal a obţinut locul 8 în Campionatului R.Moldova la fotbal Divizia ,,B” - Sport Serviciul Tineret şi Sport a desfăşurat activități sportive: Desfăşurarea turneelor republicane ,,Cupa Guvernului” şi ,,Guguţă” la fotbal (ediţia a VIII-a) s-a desfăşurat în trei etape: interşcolară, raională, regională, cu participarea a 432 copii din 24 instituţii. Comparativ anul au participat cu 6 instituţii mai mult. Campionate raionale la 4 ramuri sportive, cu implicarea a circa 650 de sportivi din toate localităţile raionului. A asigurat delegarea sportivilor la diverse competiţii sportive, în total 475 sportivi au concurat la 7 ramuri sportive, participînd la 19 competiţii oficiale republicane (turnee, campionate republicane ) - Desfăşurarea sărbătorii "Ziua recrutului"şi Spartachiada recruţilor (nivel raional și republican) a promovat cetăţeniea activă, spiritul patriotic în rîndul tinerilor. În anul 2011 au participat 156 de tineri, în 2012 au participat 234 de tineri. -

42 - În comun cu Asociaţia Raională de Fotbal, Serviciul Tineret şi Sport au desfăşurat Campionatul Raional de fotbal, (16 echipe); Cupa raionului, (18 echipe); Turneul de mini-fotbal, (21 echipe); în total au participat 530 tineri din 20 de localităţi. Comparativ cu ediţia din anul 2011 cu 6,7% mai mult. - La fel au fost organizate şi competiţiile sportive precum ar fi : Turneul raional de volei masculin în memoriam “Gheorghe Chistruga” Turneul republican la judo în memoriam campionului europian “Ilie Stratan” Turneul raional de volei masculin în memoriam “Iurie Boghiu”– competiţii unde tinerii noştri au dat dovadă de maiestrie , talent şi dibacie obţinînd diplome de merit şi premii de valoare. A crescut şi numărul persoanelor care practică sportul de la 3912 în 2011, la 4109 în 2012, s-a mărit şi numărul de activităţi sportive (turnee, campionate, spartachiade). - Desfăşurarea Concursul sportiv la şah „Familia şahistă” şi „Memorialul Ştefan Garbuz” A fost ekaborat studiul anual privind dezvol-tarea culturii fizice şi sportului (raport statistic Nr.1-cf ) Serviciul Tineret şi Sport a elaborat un plan de acţiuni pe întreg an 2013, repartizînd activităţile de tineret şi sport în aşa fel, ca tinerii din raion să beneficieze de anumite oportunităţi de implicare, participare cît şi susţinere.

43 Direcţia Educaţie Sîngerei
Consiliul raional în comun cu Direcţia Educaţie în perioada anului 2012 a avut ca obiectiv dezvoltarea instituţională a unităţilor preşcolare şi preuniversitare, consolidarea unui management de calitate, ce ar facilita performanţele cadrelor didactice şi ale elevilor printr-un parteneriat real între şcoală şi societate. Prioritate a fost acordată optimizării reţelei de învăţămînt. În anul de învăţămînt 2012 s-a organizat transportul pentru 692 de elevi cu cele 3 unităţi de transport procurate de Consiliul raional. Reţeaua şcolară în anul 2012 a fost constituită din 48 de instituţii preuniversitare: 10 licee, 34 gimnazii, 3 şcoli primare, o şcoală auxiliară. În aceste instituţii şi-au facut studiile elevi. În activitatea educaţională din instituţiile de învăţămînt preuniversitar din raion se pune accent pe tinerii specialişti. În ultimii 3 ani au fost angajaţi tineri specialişti: tineri specialişti tineri specialişti tineri specialişti Consiliul raional susţine debutul tinerilor pedagoji la începurul anului de studii cu un suport de 1000 lei. De alimentaţie beneficiază 4315 copii de virstă prescolară , regimul alimentar fiind de 3 ori in zi, Pentru grădiniţe cu regim normal – la preţul de 13,65 lei pe zi pentru un copil. De alimentaţie gratuită în anul de studii au beneficiat 5266 de elevi din şcoli primare, gimnazii, licee . În ultimii ani în raionul Sîngerei s-au întreprins un spectru larg de acţiuni în vederea organizării unei alimentaţii echilibrate, creărei condiţiilor adecvate, îmbunătăţirii bazei tehnico-materiale a cantinelor din învăţămîntul preuniversitar: 47 instituţii dispun de apă potabilă; 45 instituţii dispun de cazane pentru apă caldă. În domeniul alimentaţiei pentru instituţiile preuniversitare în anul 2012 s-au făcut următoarele procurări la mobilier, veselă, utilaj tehnologic în sumă de lei.

44 democratic; dezvoltarea la elevi a calităţilor intelectuale, morale, civice, estetice şi fizice; asigurarea unui management educaţional de calitate; realizarea programelor pentru evitarea neşcolarizării, abandonului şcolar, eşecului şcolar; aplicarea tehnologiilor informaţionale în procesul educaţional; participarea amplă a elevilor la elaborarea proiectelor şi soluţionarea problemelor şcolii şi comunităţii; formarea atitudinilor civice ale persoanei în baza particularităţilor de vârstă. de asigurat la un nivel calitativ funcţionalitatea instituţiilor de învăţămînt şi educaţie pe întreg parcursul anului de studiu; Activităţile planificate pentru realizarea obiectivelor: ·consolidarearea bazei tehnico –materiale şi didactice a instituţiilor preşcolare şi şcolare; ·optimizarea reţelei instituţiilor preşcolare şi preuniversitare ·promovarea relaţiilor de parteneriat între DE, unităţile preşcolare, şcolare cu comunitatea locală; ·organizarea transportului şcolar în mediul rural; ·susţinerea financiară a tinerilor cadre didactice angajate în instituţiile de învăţămînt din mediul rural; În perioada estivală 2012 au activat 4 tabere de odihnă. Două tabere private din satul Rădoaia raionul Săngerei: Mijloacele financiare pentru procurarea biletelor de odihnă au fost aprobate la şedinţa Cosiliului Raional. Suma alocată de către Consiliul Raional este de 900 000 mii lei cu 400 000 mii mai mult faţă de anul trecut. Astfel reeşind din sumele alocate în sezonul estival 2012 au beneficiat de odihnă în taberele din raion în jur de 2000 de copii, dintre care 780 copii-finanţarea din bujetul Consiliului Raional. Consiliul Raional, organele administraţiei publice locale, managerii şcolari, necătînd la situaţia fiinanciară precară existentă, acorda o atenţie sporita consolidarii bazei didactico - materiale a învaţămîntului în raion, asigurarea funcţionalităţii instituţiilor educaţionale. Pentru reparaţii capitale si curente au fost utilizate surse financiare din Bugetul de Stat, raional, locale şi diverse proiecte, circa 10 mln lei. Pe parcursul anului instituţiile de învăţămînt preuniversitar au efectuat procurări de computere (70), inventar sportiv, mobilier şcolar, material didactic, imprimante, panouri informaţionale în sumă de lei. DE, cadrele didactice si de conducere pentru anul 2013 în domeniul educaţiei vor avea drept următoarele obiective: crearea în instituţiile preşcolare şi preuniversitare a unui mediu educaţional

45 Combaterea criminalităţii şi menţinerea ordinii de drept pe teritoriul raionului Sîngerei
Pe parcursul anului 2012 comisariatul raional de poliţie a fost concentrată asupra organizări şi îndepliniri sarcinilor înaintate de către conducerea de vîrf a ţări, realizări obiectivelor trasate în cadrul programelor de stat, accentul fiind pus pe demascarea grupărilor criminale combaterea traficului de fiinţe umane şi narcomanie, relevarea delictelor de ordin economico-financiar şi menţinerea ordinei publice analizînd dinamica criminalităţi în anul 2012. Pe parcursul anului 2012 au fost înregistrate în total 504 infracţiuni(anul infracţiuni), ceea ce constituie o creştere a infracţionalităţii cu 12,2% faţă de anul 2011, dintre care pe 389 infracţiuni autorii au fost descoperiţi, descoperirea fiind de 77,2%, iar urmărirea penală a fost finisată pe 305 cauze penale. Pe parcursul anului 2012 pe teritoriul raionului Sîngerei au fost înregistrate 57 accidente rutiere soldate cu diferite vătămări corporale, unde numărul total al accidentelor rutiere s-a majorat cu 1 caz. Pe parcursul anului de către efectivul Secţiei de poliţie rutiere au fost depistate 1542 contravenţii din domeniul circulaţiei rutiere. Conform Programului naţional de acţiuni pentru redresarea situaţiei privind securitatea circulaţiei rutiere au fost efectuate 3 şedinţe a Comisiei raionale privind securitatea circulaţiei rutiere. Astfel, în scopul ridicării nivelului disciplinei al participanţilor la trafic au fost desfăşurate 100 de lecţii în colectivele de muncă, instituţii preşcolare şi şcolare precum şi la întreprinderile auto, în presa locală au fost publicate 41 articole.

46 Tabelul de activitate pe 12 luni ale anului 2012

47 Secţia Administrativ Militară
Conform planului de încorporare în Forţele Armate în serviciul militar în termen şi cu termen redus în aprilie-iulie 2012 Secţia Administrativ Militare i-a fost stabilită în sarcina de încorporare 50 de recruţi: Armata naţională-33 de recruţi Trupe carabineri-17 recruţi Sarcina de încorporare a fost îndeplinită -100% Conform planului de încorporare în Forţele Armate în serviciul militar în termen şi cu termen redus în octombrie ianuarie 2013 Secţia Administrativ Militare i-a fost stabilită în sarcina de încorporare 51 de recruţi: Armata naţională- sarcina -33 de recruţi, îndeplinit la etapa I- 8 recruţi îndeplinit la etapa II- 22 recruţi, îndeplinit (90%) Trupe carabineri- sarcina-18 recruţi îndeplinit la etapa I- 7 recruţi, îndeplinit (38%) În scopul asigurării unei bune recrutări a tinerilor au fost întreprinse toate acţiunile conform regulamentului cu privire la Încorporarea cetîţenilor în serviciul militar în termen sau cu termen redus. Astfel au fost luaţi la evidenţa militară 598 de recruţi născuţi în anul 1996. Din ei au fost recunoscuţi : 299 recruţi –apţi pentru serviciul militar 288 recruţi necesită tratament, 10 recruţi – inapţi pentru serviciul militar 1 recrut – cu excluderea din evidenţa militară Comparativ cu anul 2011, toate activităţile planificate pe parcursul anului au fost îndeplinite calitativ şi în termeni stabiliţi, cu excepţia sarcinide încorporare pentru perioada octombrie ianuarie 2013

48 Secţia Situaţii Excepţionale r-l Sîngerei
În perioada a 12 luni ale anului 2012 pe teritoriul raionului Sîngerei au avut loc şi au fost înregistrate 13 Situaţii excepţionale, din ele cu caracter tehnogen 5, cu caracter biologico-social 1, cu caracter natural 7. Sub conducerea preşedintelui CSE raionale au fost petrecute 4 şedinţe ordinare şi 7 şedinţe extraordinare a Comisiei pentru SE. În scopul ridicării nuvelului cunoştinţelor populaţiei în domeniul protecţiei civile şi a nivelului de reacţionare în timpul SE de către Serviciul protecţiei civile a Secţiei Situaţii Excepţionale a raionului Sîngerei, a fost instruite 102 de persoane. În perioada de bilanţ au fost controlate : 45 edificii de protecţie, 54 bazine acvatice periculoase, 25 de sectoare cu alunecări de teren, 16 obiecte periculos chimic şi radiativ periculoase (din ele 2 radiativ periculoase). Inspectorii Serviciului apărare împotriva incendiilor a SSE raionul Sîngerei, au petrecut conform planului controluri detailate şi de verificare, controluri operative – tehnice de profilaxie a obiectivelor economiei naţionale amplasate pe teritoriul raionului Sîngerei În total în 2012, sunt la evidenţă 565 obiective ale economiei naţionale, S.A., agenţi economici, În perioada de referinţă, detailat au fost controlate 279 obiective. În urma controalelor efectuate au fost depistate încălcări a normelor şi regulilor securităţii contra incendiilor. Controluri de verificare au fost efectuate 438 cu înlăturarea a încălcări. De către colaboratorii serviciului au fost înmtocmite 77 procese contravenţionale pentru încălcarea regulilor antiincendiare, cu sancţiunea de amendă la 77 persoane, suma amenzilor constituie lei, numărul amenzilor incasate la 77 persoane, suma amenzilor constituie lei. Au fost precăutate 475 cereri depuse de cetăţeni şi agenţi economici, cu acordarea serviiciilor contra plată în sumă de lei. În diferite instituţii din r-l Sîngerei au fost îndreptate 160 informaţii despre situaţia antiincendiară, publicate în ziarele raionale 42 informaţii, despre incendiile care au avut loc în raion şi măsurile de profilaxie a lor.

49 constituie lei, numărul amenzilor incasate la 77 persoane, suma amenzilor constituie lei. Au fost precăutate 475 cereri depuse de cetăţeni şi agenţi economici, cu acordarea serviiciilor contra plată în sumă de lei. În scopul micşorării cazurilor de incendii şi a decesului persoanelor cu vârsta înaintată de Serviciul AÎI a fost organizate un şir de măsuri în comun cu secţia Asistenţii Sociale şi protecţie Familie: - au fost concretizate lista persoanelor din categoria social vulnerabile; - la domiciliul cărora a fost efectuat control de specialitate cu înmânarea instrucţiunilor, prescripţiilor; - de către efectivul Secţiei SE r-l Sîngerei s-a efectuat control de specialitate în sectorul locativ, cu instrirea persoanelor în domeniul apărării împotriva incendiilor şi înmînarea instrucţiunilor-tip, s-au petrecut adunări în diferite colective de muncă unde li s-au adus la cunoştinţă situaţia antiincendiară din republică şi raion şi măsurile de apărare împotriva incendiilor în sectorul locativ. - Necătînd la măsurile întreprinse pe teritoriul raionului Sîngerei pe parcursul lunilor ianuarie-decembrie ale anului 2012 au avut loc 61 incendii, cu un incendiu mai puţin decît în anul precedent, suma pierderilor în urma incendiilor a alcătuit 1  lei. Pe teritoriul raionului Sîngerei în urma incendiilor au decedat 4 persoane (în anulu persoane) şi patru au fost salvate. În urma incendiilor au fost salvate bunuri materiale în sumă de 3 633 000 lei. Toate materialele pe incendii au fost exepediate în Procuratura raionului Sîngerei. În raionul sîngerei sunt amplasater 2 remize de pompieri:

50 or. Sîngerei USP, conform statelor 25 persoane, dotată cu 5 automobile de intervenţie de marca: AC – 3 automobile, AC – 1 automobil, AS – 1 automobil, au fost efectuate 75 intervenţii dintre care 20 la incendii, 19 iarbă uscată, 16 gunoi, 5 accidente rutiere, 5 instrucţiuni şi aplicaţii tactice, 10 lucrări gospodăreşti şi alimentarea cu combustibil. or. Biruinţa PSP, conform statelor 11 persoane, 1 automobil de intervenţie de marca AC-40(137)131, 16 intervenţii dintre care 9 la incendii, 1 iarbă uscată, 3 gunoi, 3 lucrări gospodăreşti şi alimentarea cu combustibil. În perioada de raport în ambele unităţi a fost incomplet cîte un conducător automobil intervenţe, unde erau selectaţi cîte un canditat materialele căror erau transmise pentru perfectare. Unităţile sînt dotate cu tehnică de intervenţie starea tehnică fiind staisfăcătoare. În anul 2012 de către serviciul AÎI s-a efectuat următorul lucru: Au fost luate la evidenţă – 3 şantiere de construcţie Au fost efectuate controale tehnice de specialitate la – 2 şantiere Precăutate locuri de amplasare a obiectivelor – 5 Precăutate proicte de execuţie – 1 Eliberate condiţii tehnice – 3 Eliberate avize de recepţie finală – 85 Eliberate avize la desfăşurarea unor genuri de activitate – 75 În perioada a 12 luni ale anului 2012 pe teritoriul raionului Sîngerei au avut loc şi au fost înregistrate 13 Situaţii excepţionale, din ele cu caracter tehnogen 5, cu caracter biologico-social 1, cu caracter natural 7.

51 CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ RAIONAL SÂNGEREI
În urma verificării calităţii produselor alimentare pe parcursul anului 2012 au fost rebutate produse alimentare necalitative în volum de circa 83,5 kg, faţă de anul acest volum a fost de 482,25 kg. În perioada de referinţă au fost întocmite 5 procese verbale,a fost suspendată funcţionarea a 18 obiective , 29 persoane au fost eliberate din serviciu la propunerea CSRP. Un rol important în sănătatea publică este asigurarea popolaţiei cu apă potabilă de calitate. În raion la momentul de faţă din 35 apeducte funcţionează sistemele de aprovizionare cu apăpotabilă în 28 localităţi. La sursele de aprovizionare cu apă potabilă sus numite starea sanitaro –igienică este satisfăcătoare Analizînd indicii calităţii apei potabile , practic 100% nu corespund HG nr Din conform indicilor sanitaro –chimici de la 9,3% pînă la 5,7% în Întru aprovizionarea localităţilor din raion cu apă potabilă de calitate se duc lucrări cu aportul conducerii consiliului raional la construcţia apeductului Soroca Bălţi, ţ în urma căriuia vor benefecia de apă potabilăde calitate 7 localităţi ale vraionului. Lucrările începute în perioada anului 2012 vor continua pe prioada anului 2013 Serviciul de Supraveghere de Stat în Sănătatea Publică pe parcursul anului a contribuit la ameliorarea sănătăţii publice , prevenirea şi diminuarea morbidităţii generale, inlusiv şi profesionale, influienţei nocive a factorilor de mediu şi ocupaţional prin fortificarea implimentării suportului legislativ şi normativ, atestarea locurilor de muncă,, asigurarea populaţiei cu apă potabilă, calitatea produselor alimentare ş.a. În anul morbiditatea infecţioasă a constituit 107,8 la 100 mii populaţie , în a nul 2012 constituie 100,6 la 100 mii populaţie. Pe perioada anului au fost asigurată supravegherea sanitaro –epidimiologică a 1298 obiective de diferit profil , din ele fiind evaluate conform cerinşelor igienice 626 obiective, investigaţiilor de laborator au fost supuse 530 obiective . Un n control riguros se acordă activităţii pieţelor din raion. Actualmente în teritoriul deservit activează 8 pieţe agricole şi mixte. Au fost autorizate de către SSPR la dreptul de funcţionare cinci pieţe. În trei pieţe a fost interzisă comercializarea produselor alimentare.

52 În conformitatae cu Dispoziţia preşedintelui raionului din februarie 2012, în raions-a desfăşurat bilunarul sanitaro ecologic de la pănă la La acest capitol au fost efectuate măsuri esrenţiale întru îmbunătăţirea stării sanitaro-ecologice a localităşilor din raion. O mare atenţie s-a acordat de către toate serviciile implicate la pregătirea taberelor de odihnă Au fost dezinfectate , curăţite sursele de asigurare cu apă. Au fost examinate 4 raţii alimentare din tabere. Comisia raională a monitorizat situaţia de pregătire a taberilor de odihnă către sezonul estival Laboratorul sanitaro-igienic Scopul principal a laboratorului este de a evolua calitatea producţiei şi obiectelor materiei prime si produselor alimentare,obiectelor mediului ambiant si ocupational precum si abordarea serviciilor cu scopul certificari igienice si autorizatiei sanitare a obiectivelor supuse supravegheri sanitare epidimemiologice de stat. Pe perioada 12 luni lab. bacteriologic a efectuat cercetări, din ele cu rezultat pozitiv probe , respectiv cercetări sanitaro – bacteriologice cercetari , pozitive- 212 probe. În structura investigaţiilor bacteriologice predomină cercetările la microflora intestinală patogenă şi condiţionat patogenă , din ele pozitive 187, care constituie 51% din numărul total de investigaţii bacteriologice În laborator se efectuează investigaţiile microbiologice a materialului clinic patologic . Aceasta permite identificarea microorganismelor depistate în probele recoltatea pentru investigaţiile de laborator şi confirmarea rolului etiologic al microbilor depistaţi sau asociaţiilor ,în procesul infecţios la bolnavul concret. Informaţia privind sensibilitatea microorganismelor depistate către preparatele antibacteriene le asigură alegerea corectă a tratamentului. În structura investigaţiilor bacteriologice s-a micșorat ponderea cercetărilorbiosubstratelor de la bolnavii somatici de etiologie neinfecţioasă : 12 luni 2012 – 372,din ele pozitive , comparativ cu microflora intestinală : 12 luni 2012 – 1616,din ele pozitive Am constatat despre activizarea unui şir de agenţi patogeni , cum ar fi stafilococcus aureus , S. Pneumoniae , Streptococcus grupului A - S. Pyogenes , Candida ,Pseudomonas aeruginosa Din microflora intestinală predomină - Salmonella enteritidis

53 În structura investigaţiilor sanitaro - bacteriologice constituie: -Produsele alimentare -548,
din ele pozitive – 38; Apa – 249, pozitive- 56; Sol - 8 , pozitive -0; Sterilitatea , pozitive - 2; Aer -90 , pozitive -0 ; Lavajuri , pozitive -103; Din toate cercetările efectuate în laboratorul bacteriologic , cercetările sanitaro -bacteriologice constituie 49% ,iar cercetările bacteriologice constituie 51%. Programul de imunizare a populaţiei aprobat prin Decizia Consiliului raional din pe parcursul anului 2012 s-a petrecut conform cerinţelor programului. Indicii de imunizare sînt următorii: Vaccinarea noinăscuţilor împotriva tuberculuozei-100% Hepatita virală “B”- 100% Vaccinarea copiilor cu trei doze de vaccin antipoliomelitic -100% Infecţii cu Haemophilus Influenzae tip B-98,5% Vaccinarea împotriva rujeolei pîna la vîrsta de 15 luni de viaţă a fost îndeplinită la -98% Hiv-SIDA şi infecţiile cu transmitere sexuală prezintă un pericol pentru sănătatea publică, astfel încît activităţile de prevenire a acestor maladii sînt îndreptate spre realizarea măsurilor complexe de profilaxie, comunicare şi pregătire a societăţii, acordarea asistenţei sociale şi medicale, totodată respectarea drepturilor omului. În raion în anul 2012 s-au înregistrat 16 cazuri de maladii SIDA. În perioada octombrie-noiembrie 2012 serviciul dermatovenerologic în parteneriat cu consiliul raional, Direcţia Educaţie ţi Asociaţia Naţională pentru Sănătatea Familiei “Castitats”, biserica ortodoxă din RM au realizat în cadrul raionului Sîngerei maratoriul cu genericul “Pentru Sănătatea Tineretului”. Prin Decizia Consiliului raional nr. 2/17 din a fost aprobat Programul raional de combatere a hepatitelor B, C, D, pentru anii Situaţia epidemiologică a maladiilor: hepatelor virale B, C, D pe parcursul anului 2012 nu s-au înregistrat. Prin decizia nr. 4/14 din al consiliul raional a fost aprobat “Planul raional de acţiuni pentru realizarea Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii ”. În acest context se impune şi dezvoltarea în continuare a capicităţilor de laborator şi sporirea calităţii serviciilor pri implimentarea standardelor de management şi implimentarea sistemului electronic de alertă epidimiologică a maladiilor infecţioase şi neinfecţioase în activitaea instituţiilor medico-sanitare publice din raion

54 Asistenţa medicală primară în raion
Activitatea instituţiilor medico sanitare din raion trecînd printr-o perioadă de de schimbări a fost direcţionată spre realizarea măsurilor de ameliorarea a calităţii serviciilor medicale prestate şi îmbunătăţirea indicatorilor de sănătate a populaţiei raionului. În perioada de referinţă s-au îmbunătăţit simţitor condiţiile hoteliere pentru bolnavi. În toate secţiile , sălile de operaţii , de naştere sunt făcute reparaţii curente şi dispun de apă caldă permanent. Graţie eforturilor depuse de ministerul de ramură , compania de asigurări în medicină şi de autorităţile raionului situaţia atît materială cît şi în privinţa acordării unor servicii de calitate s-a ameliorat. În perioada de referinţă s-a mărit sumele pentru alimentaţia pacienţilor şi procurării medicamentelor. Cu susţinerea conducerii raionului s-au atras investiţii de 8,2 mln lei pentru reparaţia capitală a unui bloc al Spitalului. Staţionarul desfăşurat pe 235 paturi , asigurarea cu paturi fiind de 25,2 la 10 mii locuitori.. Numărul mediu zile – pat utilizat în an -265. Ponderea de utilizare a patului -82,7%. Rotaţia patului 39 zile. Nivelul de spitalizare a populaţiei 9,7% Contractul cu CNAM a fost îndeplinit cu 105% S-au externat pe perioada anului pacienţi , cu 502 mai puţini faţă de anul 2011.Din ei persoane asigurate -8432(93%), cu 293 mai mulţi ca în anul 2011., neasiguraţi 605, cu 147 mai puţin faţă de anul 2011. Cea mai rentabilă utilizare a patului pe perioada anului 2012 a fost pe profilurile : -Uroologie a constituit % -Terapie %. Media pe instituţie fiind 72,3%. Pe parcursul anului în maternitate s-au născut 551 copii, cu 35 mai mulţi ca în anul precedent. Planul de donaţii de sînge pentru anul s-a executat în mărime de 74,6%. S-au administrat preparate de sînge la 193 pacienţi, faţă de 271 în anul 2011. Asigurarea institiţei cu echipament medical este de 87%. Pe parcursul anului în raionul Sîngerei au decedat 844 persoane, fiin cu 17 persoane mai puţin faţă de anul În vîrsta aptă de muncă la domiciliu au decedat 164 persoane pe primul loc fiind cauza bolile aparatului circulator, pe locul II tumori, pe locul III bolile aparatului digestiv, locul IV traume şi otrăviri.Numărul persoanelor cu dezabilităţi primar depistate la maturi este în scădere cu 15 cazuri şi constituie 413,8 la 100 mii locuitori în anul 2012 şi 546,8 cazuri la 100 mii locuitori în anul Durata medie de tratament a unui caz este de 15,8 zile . Numărul de vizite la un locuitor a ramas neschimbat faţă de anul 2011 constituind 2,8 vizite. Numărul total de examinări de laborator este în creştere cu de investigaţii şi constituie 206,0 examinări la 100 vizite.

55 Casa Naţională de Asigurări Medicale
Actvităţile reprezentantului raional a CNAM în perioada raportată s-au axat î n următoarele direcţii prioritare: -eliberarea poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală persoanelor fizice şi juridice - colectarea primelor în sumă de la categoriile de plătitori conform HG RM nr din - organizarea campaniei de comunicare privind informatizarea populaţiei din aria raionului în domeniul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Pe parcursul a.2012 au fost eliberate total pe raion – 1196 poliţe de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, inclusiv de tip nou poliţe şi 4 poliţe de tip vechi. De asemenea au fost expediate 2800 de scrisori-informative proprietarilor de terenuri agricole din aria Agenţiei privind achitarea în termen a primei de AOAM în sumă fixă. r. Sîngerei- 14,4 mln. lei sau ,3 % la planul aprobat Numărul unităţilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare înregistrate ca plătitori a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din aria Raionului înregistrate în anul 2012 – 71 unităţi. Suma planificată pentru medicamentele compensate din FAOAM a.2012 a constituit - I.M.S.P. din aria r-l Sîngerei -4 039,0 mii lei, efectiv – 4 367,2 mii lei (108,12 %); În baza controalelor au fost elaborate acte şi dispoziţii, fiind depistate următoarele: A) volumul de servicii medicale prestate în cadrul asistenţei medicale spitaliceşti IMSP „SR Sîngerei”: - suma contractată pe anul  450,7 mii lei; - volumul de servicii efectuat-17 582,0 mii lei; - volumul de servicii efectuat supra contract ,3 mii lei; - serviicii nevalidate - 11,1 mii lei;

56 obligatorii de asistenţă medicală cu reflectarea lor în mass-media.
Volumul de servicii medicale prestate în cadrul asistenţei medicale primare: „Îngrijiri medicale la domiciliu’’ a fost planificat; IMSP „ CMf Sîngerei ”: - suma contractată pe anul ,9 mii lei; - volumul de servicii efectuat 74,9 mii lei. Pe perioada a.2012 Reprezentantul Raional împreună cu consiliul raional şi conducerea instituţiilor medicale au întreprins măsuri privind promovarea de mai departe a implementării asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală cu reflectarea lor în mass-media.

57 Petiţiile Pe parcursul anului 2012, în adresa Preşedintelui raionului au parvenit 183 de petiţii de la cetăţeni, instituţii publice şi organele ierarhic superioare, ceea ce constituie cu 87 petiţii mai multe, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011. Din numărul total de petiţii – 38 ( 20,8 %) au fost semnate din numele colectivelor, 27 petiţii au fost adresate repetat (14,7%), petiţii anonime - 5 (2,7%). Circumstanţele elucidate în petiţii au fost verificate şi întreprinse măsuri pentru soluţionarea problemelor descrise în petiţii. Analiza geografiei petiţiilor, în perioada de referinţă, relevă faptul că petiţii parvenite de la locuitorii or. Sîngerei - 52 (28,4 %), cu 19 petiţii mai multe comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011, iar din satele raionului au parvenit (55,20 %) petiţii, cu 50 petiţii mai multe comparativ cu anul Din oraşul Biruinţa, r-nul Sîngerei au parvenit – 11 (6,01 %) petiţii, precum şi din alte localităţi ale ţării şi de peste hotare au parvenit 19 petiţii: Chişinău – 2; Bălți – 4; Rusia – 11; Ucraina - 1. Ca urmare a analizei rezultatelor examinării petiţiilor, menţionăm faptul că petiţiile au fost examinate minuţios, cu deplasare la faţa locului şi în prezenţa petiţionarilor. În acest context, vă comunicăm că au fost expediate răspunsuri în termenii prevăzuţi de legislaţie. Funcţionarii din cadrul Aparatului Preşedintelui, Direcţiilor şi Secţiilor Consiliului raional, au examinat 178 de petiţii, 5 petiţii se examinează, termenul limită fiind de În perioada de referinţă preşedintele raionului şi reprezentanţii administraţiei publice locale de niv. II au primit la audienţă 30 de persoane, la cererile cărora au fost date explicaţii în formă orală, iar la unele au fost soluţionate în termenii prevăzuţi de legislaţie. În scopul asigurării dreptului la petiţionare şi acces la informaţie de interes public, pentru cetăţenii raionului a fost creată pagina web a consiliului raional Sîngerei – prin intermediul căreia pot fi accesate petiţii în format electronic. Soluţionarea petiţiilor cetăţenilor, parvenite în formă scrisă, precum şi în timpul audienţei cetăţenilor, devine prioritară în activitatea Consiliului raional, deoarece în acest mod funcţionarii publici pot fi mai receptivi la problemele cetăţenilor din comunităţile raionului.

58 Activitatea Secţiei Administraţie Publică pentru anul 2012
Pe parcursul anului 2012, specialiştii Secţie Administraţie Publică din cadrul Consiliului raional şi-au desfăşurat activitatea conform planurilor trimestriale şi obiectivelor de serviciu. Un obiectiv prioritar a constituit coordonarea activităţilor APL de nivelul I, în vederea soluţionării problemelor de interes local şi raional în cadrul celor 9 şedinţe cu primarii „Ziua Primarului”, care s-au desfăşurat atât la Consiliul raional cât şi în teritoriul primăriilor. Pentru a cunoaşte problemele şi dezvoltarea comunităţilor, în anul de referinţă, s-au planificat întruniri de acest gen în 4 primării: Pepeni, Rădoaia, Alexăndreni şi Chişcăreni. În acest sens, în comuna Pepeni s-a desfăşurat Ziua Bunei Practici, la care au participat primarii localităţilor, şefii serviciilor desconcentrate şi descentralizate. Genericul Zilei Bunei Practici a fost „Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea infrastructurii localităţilor — deziderate importante pentru autoritatea publică din comuna Pepeni". În cadrul şedinţelor cu edilii locali au fost discutate subiecte de importanţă majoră : « Elaborarea Planului strategic de dezvoltare socio –economică a raionului » ; « Organizarea şi desfăşurarea bilunarului sanitaro – ecologic şi a Concursului raional « Cel mai verde, mai salubru şi mai amenajat teritoriu administrat» ; «Încorporarea tinerilor în rândurile Armatei Naţionale » ; « Examinarea legalităţii actelor emise de autorităţile locale de nivelul I » ; « Pregătirea instituţiilor bugetare pentru activitate în sezonul rece » ; «Organizarea odihnei copiilor în sezonul estival » ; «Măsuri întreprinse privind şcolarizarea copiilor », ş.a. În cadrul şedinţelor de lucru cu primarii localităţilor, funcţionarii Secţiei Administraţie Publică au acordat ajutor metodologic primarilor şi angajaţilor aparatelor primăriilor în problemele administraţiei publice locale: elaborarea deciziilor, perfectarea electronică a listelor electorale. În acest sens, primari şi secretari ai consiliilor locale din raion au fost instruiţi în cadrul unui training organizat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale Viitorul, unde s-au abordat subiectele: Dezvoltarea locală şi atragerea investiţiilor; politici publice locale: probleme şi perspective; descentralizarea finanţelor publice şi procesul bugetar; dezvoltarea serviciilor publice la nivel local. Un seminar de informare şi instruire despre procedura de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici a fost organizat pentru reprezentanţi din unităţile teritorial administrative ale raionului de Direcţia Politica de Cadre, din cadrul Cancelariei de Stat, la care au participat primarii şi secretarii ai consiliilor locale.

59 Constructive au fost, în perioada de referinţă, şi relaţiile executivului cu legislativul raional. Prin Dispoziţia Preşedintelui au fost convocate 7 şedinţe ale Consiliului raional. În cadrul şedinţelor au fost examinate, pe parcursul anului 2012, 103 chestiuni ce au vizat următoarele domenii: economie, finanţe, buget, cultură, învăţământ, sport, medicină, probleme sociale, agricultură, relaţii funciare, ordinea publică, apărarea naţională, construcţii, drumuri, gospodărie comunală, arhitectură, ş.a. Toate comisiile consultative de specialitate au contribuit, în limita competenţelor, la procesul decizional. În scopul asigurării transparenţei activității Consiliului raional, cetăţenii raionului, sunt permanent informaţi despre actele adoptate de autoritatea locală de nivelul II, activitatea serviciilor descentralizate prin intermediul paginii electronice şi a presei locale. De asemenea, în anul 2012, echipa SAP a organizat desfăşurarea la nivel raional a concursurilor: „Cel mai verde, mai salubru şi mai amenajat teritoriu administrat”; „Cel mai bun post de poliţie şi cea mai eficientă conlucrare cu administraţia publică locală”, a bilunarului ecologic şi a Zilei naţionale de înverzire a plaiului „Un arbore întru dăinuirea noastră”, precum şi a evenimentelor comemorative. La capitolul dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare cu alte autorităţi locale atît din ţară cît şi de peste hotare, în anul 2012 s-au stabilit relaţii de colaborare cu judeţul Prahova, Iaşi şi Botoşani, România, ce presupun dezvoltarea unor proiecte transfrontaliere, precum şi colaborarea în domeniul cultural. O întrunire semnificativă în acest sens au fost Cursurile de vară de la Vălenii de Munte, judeţul Prahova, la care preşedintele raionului împreună cu şef Secţie APL, primarul com. Chişcăreni şi reprezentanţi ai unui ONG din Chişcăreni, au participat la Cursurile de Vară organizate de Universitatea  Populară „Nicolae Iorga”, ediţia 2012, la care au fost prezente sute de persoane din România, Bucovina de Nord, Valea Timocului, Câmpia Tisei, Transnistria, preşedinţi de raioane, reprezentanţi ai Administraţiei publice locale şi ai societăţii civile din Republica Moldova. În cadrul acestei manifestări au avut loc prelegeri, mese rotunde, prezentări de carte, vernisări ale expoziţiilor, având ca subiect „Anexarea Basarabiei de către Imperiul Ţarist, acum 200 ani”.

60 Activitatea culturală
satul Sîngereii Noi a fost deschisă filial şcolii de arte din or. Biruinţa cu 4 clase amenajate de primăria comunei şi care a fost dotată cu 3 piane. procurate de Secţia Cultură, la fel sau procurat instrumente musicale în şcoala de muzică Chişcăreni care a fost dotată şi cu un calculator şi accesoriile necesare. Cele mai importante acţiuni raionale şi republicane la care au participat cu succes elevii din instituţiile nominalizate sunt: Olimpiada la Solfedjio şi teoria muzicii, “Jocurile Delfice” şi concursul Republican a interpreţilor instrumentişti, Expoziţia de pictură cu prezentarea a 2 concerte în sala de expoziţii din or. Bălţi de elevii şcolii de Arte din or. Biruinţa. În ce priveşte procesul de creaţie şi promovare a tinerilor talente se marchează rezultate semnificative, numărul laureaţilor şi deţinătorilor diferitor premii de rang raional, republican cît şi internaţional atingînd doar în 2012 cifra de 970 faţă de 630 în 2011, dînd dovadă de performanţe. Numărul consumatorilor de cultură este în creştere cu 3% anual. Conform datelor, 40% faţă de 37% în 2011 din cetăţenii raionului Sîngerei, frecventează cele 48 Case de cultură. Au crescut și numărul activităților organizate în teritoriu (de la 1372 – 2011 la 1977 – 2012) ), 23% faţă de 20,3% sunt cititori a celor 48 de biblioteci: orăşeneşti – 2 (Sîngerei, Biruinţa) pentru copii – 2 (Pepeni, Chişcăreni) publice pentru maturi – 44 Cultura raionului Sîngerei prezintă o paletă largă de activităţi culturale: teatru, muzică, artele plastice, arta fotografică, arta populară, arhivă şi biblioteci, învăţămîntul artistic, turizmul cultural ş.a. Activitatea mai valoroasă este cea concertistică care este asigurată de 48 de case de cultură inclusiv. -Casa raională de cultură unde activează organizaţia concertistică “Busuioc Moldovenesc” ansamblu de muzică şi dans popular, orchestră de fanfară, corul “Vocile de Aur”, formaţia vocală “Sîngereanca”, formaţia de dans sportiv şi modern “Inspiraţia” - Casa de cultură din or. Biruinţa formaţiile de mizică şi dans popular “Sambrieş” şi “Peleniţa”, formaţia vocală “Ţărăncuţa”,. -Casa de cultură din s. Pepeni: formaţia de dans sportiv şi de gală, formaţie folclorică “Moştenitorii”, formaţia vocală “Agapis”, teatrul “Aminitri”. -Casa de cultură din s. Chişcăreni: formaţia vocală “Chişcăreanca”, formaţia vocal-instrumentală “Laif”, teatrul “V. Alecsandri”, teatrul poietic “Pelerinii Iubirii”. În raionul Sîngerei activează 3 instituţii de învăţămînt artistic cu 6 filiale în teritoriu în care învaţă 323 copii. Pe parcursul anului 2012 în

61 Precăutate proicte de execuţie – 1 Eliberate condiţii tehnice – 3
Colecţia de carte a bibliotecilor publice din raion la finele anului 2012 constituie 327, 5 mii unităţi materiale şi ___ mii titluri, mai mult faţă de anul cu 4,5 mii exemplare. or. Sîngerei USP, conform statelor 25 persoane, dotată cu 5 automobile de intervenţie de marca: AC – 3 automobile, AC – 1 automobil, AS – 1 automobil, au fost efectuate 75 intervenţii dintre care 20- incendii, 19- iarbă uscată, 16- deșeuri, 5- accidente rutiere, 5 -instrucţiuni şi aplicaţii tactice, 10- lucrări gospodăreşti şi alimentarea cu combustibil. or. Biruinţa PSP, conform statelor 11 persoane, 1 automobil de intervenţie de marca AC-40(137)131, 16 intervenţii dintre care 9- incendii, 1- iarbă uscată, 3- deșeuri, 3 -lucrări gospodăreşti şi alimentarea cu combustibil. În perioada de raport în ambele unităţi a fost incomplet cîte 1 conducător automobil intervenţe. Unităţile sînt dotate cu tehnică de intervenţie starea tehnică fiind satisfăcătoare. În anul 2012 de către serviciul AÎI s-a efectuat următorul lucru: Au fost luate la evidenţă – 3 şantiere de construcţie Au fost efectuate controale tehnice de specialitate la 2 şantiere Precăutate locuri de amplasare a obiectivelor – 5 Precăutate proicte de execuţie – 1 Eliberate condiţii tehnice – 3 Eliberate avize de recepţie finală – 85 Eliberate avize la desfăşurarea unor genuri de activitate – 75

62 Realizările noastre comune sînt modeste pe parcursul acestui an
Realizările noastre comune sînt modeste pe parcursul acestui an. Ne bucurăm cu toţii că starea de lucruri în raion se schimbă, iar la înbunătăţirea situaţiei în toate domeniile vieţii aţi contribuit şi Dumneavoastră, fapt pentru care comunităţole locale vă sînt recunoscătoare. Vă mulţumesc şi pentru contribuţia domniilor voastre la promovarea programelor locale şi de dezvoltare socio-economică şi culturală a raionului, la implimentarea proiectelor investiţionale şi susţinerea lor financiară. Toţi împreună sîntem datori în faţa cetăţenilor raionului, generaţiilor viitoare să manifestăm atitudine civică întru prosperarea plaiului nostru sîngereian şi în continuare. Vă mulţumesc!


Descărcați ppt "RAPORTUL de activitate pentru anul al preşedintelui raionului Sîngerei"

Prezentări similare


Publicitate de la Google