Harul de a fi parte la Evanghelie

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
Cortul Întâlnirii mijloceşte relaţia cu Dumnezeu
Advertisements

Duhul Sfânt și darurile Lui
Te laud cu vie credinţă 1/1. Te laud cu vie credinţă,
Tare mi-ar plăcea Să fiu sfânt Doamne dă ca să pot fi
PROFEȚIA ȘI SCRIPTURA Studiul 10 pentru 3 iunie 2017.
Dragostea e din Dumnezeu Şi ne-a arătat-o Prin Fiul Său Ce S-a jertfit şi s-a dăruit Pentru noi, la fel Să faceţi şi voi.
„Ce este scris în lege? Cum citești în ea?”
Reconstituirea cadrului legal și ceremonial al relației dintre Yahweh și Israel Exod 34:10-40:33.
REFLECTÂND LUMINA LUI [SĂ LUMINĂM ÎMPREUNĂ]
Vechiul Testament Psalmi Psalmul 70 Al lui David..
O inimă neprihănită 1. O inimă neprihănită, o minte pururi înnoită,
1. Câtă iubire, Câtă jertfire Cerul revarsă pe pământ
Ploaie la vreme 1. Cereţi de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie şi târzie! Domnul scoate fulgerele şi trimite ploaie; El dă omului pâinea şi dobitoacelor.
Ai fost in Hristos impacandu-ma cu Tin’
1. Voi toți, cei ce căutați Cetatea cea de sus, Veniți acum cu noi în rând, Aceleași flamuri fluturând! Veniți pe-același drum, Spre-al nostru Tată Sfânt!
Psalmul 17 O cântare a lui David.
Capitolul 32 Elihu se mânie de tăcerea prietenilor lui Iov.
“Cand nu mai am putere inchid ochii si realizez ca prietenii mei imi sunt energia mea .”
Evanghelia după Marcu Cap. 1 Cap. 2 Cine este Isus ?
Prin jertfa-I ne duce în raiul dorit
1. Dacă îl ai Deplin pe Isus Lipsă de nimic nu duci Ai tot ce vrei Aici şi-n cer sus Depinde cum Pe drum te duci.
31 Decembrie 2017 De unde și încotro?.
Neprihănire, credință și faptele Legii Galateni 2:15-21
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE A TINERILOR MARTIE 2018
Orcât să ascult Cuvântul
1. Mi-e așa de dor, De Tatăl meu Ce mult aș vrea, S-ajung in cer Mi-e așa de dor, să Îl privesc Și să Îi spun: Ce mult Îl iubesc.
Ioan 20:11-23 Luați Duh Sfânt!.
Cu ocazia zilei de nastere !!!!!
1. Eu, voios această viață Orișicând aș părăsi, Aș privi chiar Moartea-n față, Dacă Domnul ar dori, Că al Domnului meu sânge.
1. Caută-n Scriptură, Sfânta Scriptură, Să afli viaţa în Hristos, În ea stă Dreapta-nvăţătură, Tot ce e-n ea e de folos!
Te lăudăm cu adevărul sfânt
Untdelemnul cel binemirositor
O, ce valuri, de-ndurare Tu, Cel mai sfânt şi preaînalt!
1. Liber de lege, Ce fericire
UNITATEA ÎN FAMILIE Studiul 7 pentru 18 Mai 2019.
Te­adorăm în fericire, Domn al gloriei cereşti Ce cu raza­Ţi de iubire Inimile le­ncălzeşti. O, alungă orice urmă De­ntuneric şi păcat Şi ne luminează.
Ca astăzi să putem cânta
Azi e timpul bucuriei 1.1. Azi e timpul bucuriei,
Izvorul, izvorul, Izvor de bucurii; Îl port azi în suflet Și nu-l mai pot opri! Mulţi nu mă-nţeleg azi, Dar eu nu pot tăcea Izvor de lacrimi şi de Bucurii.
1. Ce har, ce iubire În Tine găsesc Ce daruri mărețe Din Tine primesc Ce liniște sfântă În suflet îmi dai Comori nesfârșite Ce doar Tu le ai.
Gândul lui Cristos în și între noi
Ioan 13 Pentru mântuire e nevoie de un „scăldat” și de repetate „spălări ale picioarelor”
1. Cânt de bucurie azi Mulțumire-i jertfa mea //: De când Lui m-am predat Domnul viața Mi-a schimbat El e bucuria mea. ://
Nu ai tu loc în inimă, Pe Isus Ca să-L primeşti
1. Vrem să-L încoronăm Pe Mielul Salvator, Coroane multe s-adunăm Cu glas triumfător! O, suflete al meu, `Naintea Lui să vii, Salută-L azi ca Rege-al.
Hristos a înviat!.
Refren: Isus, El cheamă azi Pe copii, pe copii
1. Când viaţa ta-i Senină şi ceru-nseninat Adesea frate dragă, Poate c-ai uitat, Să-I mulţumeşti lui Isus, Priveşte-n jurul Tău Te-a binecuvântat Și.
Credința în Isus IOAN 1-12.
Zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul Hagai 1:1-2:23.
Purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos
Biruinţa prin Hristos.
1. Copilaşii au fost aduşi, Pe braţe de-al lor părinţi În acest loc De închinare la Isus. Vrem ca să te-nduri acum, Mână peste ei să-ţi pui Şi din cer,
M-a cuprins un dor de casă, Dor de patria de sus;
1. Fericirea viitoare De ce-o cauți Pe pământ
2. Jertfa de miros Plăcut pe altarul Său Este-atunci Când mulţumirea //: O dai lui Dumnezeu. ://
1. Eu sunt înscris În Cartea vieţii Şi Tată am pe Dumnezeu, Doar mulţumită bunătăţii Şi dragostei în Fiul Său. Mă odihnesc pe braţu-I tare, Sub ochiul.
1. Am auzit Că ai murit pe-o cruce Eu cred Isus Ce spui în Sfânta Carte //: Că pentru min’ Un păcătos Isuse Ai suferit ca să mă Scapi de moarte. ://
Viața din belșug în Hristos
1. Gândul lui Hristos să fie Viu în mintea mea de-acum, Să conducă, în iubire, Tot ce fac şi tot ce spun! De Cuvânt să fie pline Inima şi viaţa mea, Ca.
„IATĂ, EU FAC TOATE LUCRURILE NOI.”
GRUPA MICĂ BINECUVÂNTAREA GRUPELOR PENTRU O COMUNITATE MICI MARE.
Căci dacă dragoste Nu aş avea  Ar fi-n zadar Trăirea mea pribeagă,  Nu sunt nimic Fără iubirea Ta  Doar ea ne tine astăzi Și ne leagă. 
Doctrina slujirii și a răsplătirii
Viaţă creştinească Plină de elan Frumuseţe, Daruri toate câte am Le închin de a pururi Pentru Dumnezeu. De viaţa mea dispune, Domnul meu!
Ce cred Adventiştii de Ziua a Şaptea
Transcriere de prezentare:

Harul de a fi parte la Evanghelie

Luăm parte la Evanghelie: bucurându-ne de efectele ei în viața noastră Apărând-o și întărind-o prin viața noastră

Dacă Evanghelia nu lucrează în noi, ea nu va fi dorită nici de alții.

Efectele Evangheliei în viața mea

Evanghelia lui Hristos are putere

Evanghelia lui Hristos este Puterea lui Dumnezeu pentru mântuire fiindcă Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer...

Epistola către Filipeni Cum arată o viață atinsă de puterea Evangheliei?

prin Isus Hristos , spre slava și lauda lui Dumnezeu Curată Statornică Roditoare prin Isus Hristos , spre slava și lauda lui Dumnezeu

Cum ajung să fiu găsit așa la venirea Domnului Isus?

9. și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult ...

Mă rog să crească dragostea: de Dumnezeu și de semeni

Psalmul 1 1. Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși, și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori!

2. ... își găsește plăcerea în Legea Domnului, și zi și noapte cugetă la Legea Lui!

3. El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui, și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit.

Ca să mă păstrez curat, trebuie să deosebesc lucrurile alese

Ca să deosebesc lucrurile alese, trebuie să cunosc Cuvântul lui Dumnezeu

Ca să cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să îmi găsesc plăcerea în Legea Domnului și să cuget la ea

4. Nu tot așa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.

5. De aceea, cei răi nu pot ține capul sus în ziua judecății, nici păcătoșii în adunarea celor neprihăniți.

6. Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea păcătoșilor duce la pieire.

pleavă spulberată de vânt Ce doresc să fiu: Un pom roditor sa pleavă spulberată de vânt

Dragostea: de Dumnezeu și de semeni

Filipeni 2:1-11

Epistola către Filipeni Acela care a fost atins de puterea Evangheliei:

Este și rămâne în unitate cu frații săi

Nu face nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă

Caută nu doar folosul său, ci și folosul semenului, pentru că:

A ajuns să gândească ca Isus Hristos și are ochii pironiți la răsplătire.

Părtași la răspândirea Evangheliei

Punând umărul alături de alții la răspândirea ei

Apărând Evanghelia de atacurile ereziilor

Întărim și apărăm Evanghelia cunoscând-o, trăind-o și fiind gata să și suferim pentru ea

Harul de a fi parte la Evanghelie

Consacrarea trebuie să fie: Totală Pe faţă Cu bucurie, Un privilegiu pe care ni-l face Dumnezeu, nu un favor pe care i-L facem noi!

afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui (21) Numeri 6:14-15 un miel o oaie şi un berbece afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui (21)

un coş cu azimi, Turte și plăcinte împreună cu darul de mâncare și jertfa de băutură obişnuite,

Cortul Întâlnirii lighean chivot sfeşnic altar masa.ppî