1. Vreau ruga mea Spre Tine să se înalțe Ca jertfa sfântă înaintea Ta Fața Ta întoarce-o spre mine Ca să-ți admiram privirea Ta Legea Ta îmi este moștenire.

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
O, ce valuri, de-ndurare Căci pentru mine a trăi este Hristos
Advertisements

Dis de dimineaţă Doamne îmi înalţ Inima spre Tine şi aştept Dis de dimineaţă, Sufletu-mi înalţ Pacea Ta, o, Doamne-o simt în piept!
Dragostea e din Dumnezeu Şi ne-a arătat-o Prin Fiul Său Ce S-a jertfit şi s-a dăruit Pentru noi, la fel Să faceţi şi voi.
1. Iată-mă Isuse, stau ‘naintea Ta N-am daruri nespuse Dar vin să-ţi dau inima mea N-am bogăţie nici avuţie Iată-mă Doamne aşa cum sunt Tu-mi eşti pe lume.
1. Domnul meu, azi Luminează-mi viaţa Să-nţeleg iubirea Ta Iar când greul Îmi umbreşte viaţa Fă şi-atunci să pot cânt.
Este o Carte Sfântă Numită Biblia Ce trebuie iubită Din toată inima A fost și nu este Doar o simplă Carte Explică trecutul Și înțelesul a toate.
N-AM CUVINTE CA SĂ-ŢI SPUN CÂT EŞTI TU, DOAMNE, DE BUN TE-AI PLECAT SPRE MIN’ M-AI MÂNTUIT MI-AI LUAT POVARA GREA AI DUS-O LA GOLGOTA ŞI MI-AI DAT, ÎN.
1. Când valuri multe Și furtună se abat mereu În calea mea Vâslesc cu Isus Împreună căci El Îmi este izbăvirea mea.
O, ce valuri, de-ndurare Doamne, viaţa mea Ţi­o dau,
1. De n-ai fi Tu În orice floare N-ar exista Nici-un parfum Nici zorii N-ar avea culoare De n-ai fi Tu, Isuse bun.
Slavă, slavă, slavă Şi cinste de-a pururi Se cuvine Celui ce ne-a salvat! Tresăltaţi în cântece de bucurie, Lăudaţi-I Numele minunat! Ca un bun Păstor.
Eu voi cânta până când Orice suflet plângând ce Va-uzi se va-nsenina Şi vreau sa spun Orişicui să-i dea laudă Lui că-n Isus E mântuirea.
Tu ești Creatorul Universului întreg, Tu ești început Și întregire tuturor. Stelele și luna Glasul Tău Îl înțeleg. Marea și pământul, Tot ce are viață,
1. Voi toți, cei ce căutați Cetatea cea de sus, Veniți acum cu noi în rând, Aceleași flamuri fluturând! Veniți pe-același drum, Spre-al nostru Tată Sfânt!
Mergând prin astă lume, Omul alege orice Ar vrea
O, ce valuri, de-ndurare Eu cât şi casa mea dorim,
Prin jertfa-I ne duce în raiul dorit
1. Dacă îl ai Deplin pe Isus Lipsă de nimic nu duci Ai tot ce vrei Aici şi-n cer sus Depinde cum Pe drum te duci.
Mă predau cu totul, Doamne, Vreau al Tău să fiu mereu
Laudă reînnoită Laudă reînnoită, Doamne-Ţi cânt şi-Ţi cânt,
31 Decembrie 2017 De unde și încotro?.
O, ce valuri, de-ndurare Nu mai fii trist Căci pentru tine s-a coborât
1. Pe pământ, Viaţa-i plină de-ncercări; Lupte, suferinţi, Și frământări; Dar avem, cu noi, Speranţa ce-a de sus. E Domnul Slavei, E Regele Isus!
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE A TINERILOR MARTIE 2018
1. Mi-e așa de dor, De Tatăl meu Ce mult aș vrea, S-ajung in cer Mi-e așa de dor, să Îl privesc Și să Îi spun: Ce mult Îl iubesc.
1. În prezența Ta eu vin, Doamne ascult-al meu suspin
O, ce valuri, de-ndurare În inimă eu am un cânt
1. Eu, voios această viață Orișicând aș părăsi, Aș privi chiar Moartea-n față, Dacă Domnul ar dori, Că al Domnului meu sânge.
1. Doamne sunt Al tău elev Mă primește-n clasa ta N-am stilou, N-am nici caiet Dar scriu pe inima mea.
1. Caută-n Scriptură, Sfânta Scriptură, Să afli viaţa în Hristos, În ea stă Dreapta-nvăţătură, Tot ce e-n ea e de folos!
1. Eu sunt un băieţel voinic Şi mama m-a-nvăţat de mic, Ca Biblia eu s-o citesc Și Lui Isus să-i mulțumesc. Mama îmi spune: „Fata mea, citeşte zilnic Biblia!”
O, ce valuri, de-ndurare Atotputernice Domn peste fire Eşti din vecie
1/6 Isuse n-am ce să-Ţi aduc Decât ticăloşia mea, Şi fără Tine sunt pierdut, Căci n-am nici o putere Nr. 250.
Isuse, dintre toţi, Te-aleg
O, ce valuri, de-ndurare Tu, Cel mai sfânt şi preaînalt!
1. Liber de lege, Ce fericire
Eram în întuneric, Lumină Tu mi-ai dat
Nu prin număr vom învinge Scopul nu ni-l vom atinge Dacă Domnul nu e cu noi! Biruinţa este dată Celor ce smeriţi îl caută Şi se-ncred în El la nevoi.
Azi e timpul bucuriei 1.1. Azi e timpul bucuriei,
Izvorul, izvorul, Izvor de bucurii; Îl port azi în suflet Și nu-l mai pot opri! Mulţi nu mă-nţeleg azi, Dar eu nu pot tăcea Izvor de lacrimi şi de Bucurii.
Armele Vietii tale . Din intelepciunea iudaica.
1. Ce har, ce iubire În Tine găsesc Ce daruri mărețe Din Tine primesc Ce liniște sfântă În suflet îmi dai Comori nesfârșite Ce doar Tu le ai.
Gândul lui Cristos în și între noi
ÎMPREUNĂ ÎN PRAG DE PRIMĂVARĂ
1. Cânt de bucurie azi Mulțumire-i jertfa mea //: De când Lui m-am predat Domnul viața Mi-a schimbat El e bucuria mea. ://
Inima ne fie plină De cântări şi mulţumiri, Căci ai Săi fii ne numeşte
Atâta vreme ai căutat Bătând la porţi străine Dar fericire n-ai aflat Şi-ai zis să n-am pe nimeni Dar când spre Domnul ai strigat Plângând în rugăciune.
O laudă mai înfocată Aprinde­n mine, Doamne, iar, Şi prin trăirea Mea curată Să Te înalţ Mai sus, mai clar.
Zi de zi în fiecare clipă, Eu primesc puteri Și har de sus Să înving mereu Orice ispită, Fiind condus De-al meu iubit Isus.
Căci multe-avem de învăţat, Trăind pe-acest pământ
O, ce valuri, de-ndurare Credinţa mea nu­i pe nisip
1. Când viaţa ta-i Senină şi ceru-nseninat Adesea frate dragă, Poate c-ai uitat, Să-I mulţumeşti lui Isus, Priveşte-n jurul Tău Te-a binecuvântat Și.
Biruinţa prin Hristos.
1. Îl văd adesea și-l admir Pe-urmașul Domnului Hristos, Sorbind al lacrimii potir Cu pași smeriți pe drum spinos De unde are el puteri Să-nfrunte-atâtea.
O, ce valuri, de-ndurare Inima mea, inima mea,
Mesaje de.
Imnul sfânt al preamăririi Căci eşti stânca mântuirii,
1. Fericirea viitoare De ce-o cauți Pe pământ
În Isus eu Am un prieten Care sângele şi-a dat, Şi El astăzi mijloceşte Ca să fiu pe veci iertat.
1. Am auzit Că ai murit pe-o cruce Eu cred Isus Ce spui în Sfânta Carte //: Că pentru min’ Un păcătos Isuse Ai suferit ca să mă Scapi de moarte. ://
1. Gândul lui Hristos să fie Viu în mintea mea de-acum, Să conducă, în iubire, Tot ce fac şi tot ce spun! De Cuvânt să fie pline Inima şi viaţa mea, Ca.
O, ce valuri, de-ndurare Trezeşte-te, tu, care dormi,
46.Venim voioşi la Tine.
Avansare automata.
1. Când pe întins De mări În liniște plutim, //: Că ne ferești De-orice furtuni O, Doamne, Te mărim. ://
1/6 Doamne, viaţa mea Ţi-o dau, Pe deplin eu mă predau, Mă condu Tu, pas cu pas, Ziua, noaptea-n orice ceas. Nr. 106.
El este viața, E lumina, este domn Puterea care m-a Dezlegat de păcat Hristos e rugul aprins Văzut de moise El e iubirea Dăruită pe calvar.
1. Ce-aş fi făcut În vremuri de nevoi
Student Leadership Conference Budapesta, 2015
1. De am să port A mea cruce Domnul meu Mă conduce Nici grijă N-am nici temere El m-ajută-mi dă putere.
Transcriere de prezentare:

1. Vreau ruga mea Spre Tine să se înalțe Ca jertfa sfântă înaintea Ta Fața Ta întoarce-o spre mine Ca să-ți admiram privirea Ta Legea Ta îmi este moștenire Iar inima să o urmez aș vrea Ajută-mă să lupt cu a mea fire Din dragoste Să îmi lepăd voia mea.

Isus ești Domnul meu Și Te voi Lăuda mereu.

2. Creația toată este mărginită Dar fără margini este voia Ta Cuvântul Tău mi-e scop și bucurie Să mă ascund în El pe veci aș vrea Cărarea Ta e dragoste și pace Te mustră însă jugul căpricios Pe cei smeriți cu drag Îi duci spre Tine Cu drag mă aplec Și îți dau mândria mea.

Isus ești Domnul meu Și Te voi Lăuda mereu.

În zori de zi Am să Te caut Voi învața să merg Pe calea Ta Și pas cu pas condu-mă Te voi urma Isus Toată viața mea.