1. De ce nu vii Ca să ne iei la Tine, De ce nu vii Cum ai făgăduit

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
LĂSAŢI COPILAŞII SĂ VINĂ LA MINE ACELOR CA EI VA FI ŢARA DE SUS LĂSAŢI COPILAŞII SĂ VINĂ LA MINE AŞA A ZIS ISUS.
Advertisements

1. O, Miel divin, la Tine vin Să speli fărădelegea mea Şi-n sufletu-mi, de teamă plin, Dă-mi iarăşi pacea Ta! Lovit de vina mea, Scăpare n-aş avea;
O, ce valuri, de-ndurare Din strălucire, ce istorisire
Cortul Întâlnirii mijloceşte relaţia cu Dumnezeu
Te laud cu vie credinţă 1/1. Te laud cu vie credinţă,
Lăudat să fii Tu, Doamne 1. Lăudat să fii Tu, Doamne,
Colind Colind Colind
Dis de dimineaţă Doamne îmi înalţ Inima spre Tine şi aştept Dis de dimineaţă, Sufletu-mi înalţ Pacea Ta, o, Doamne-o simt în piept!
Dragostea e din Dumnezeu Şi ne-a arătat-o Prin Fiul Său Ce S-a jertfit şi s-a dăruit Pentru noi, la fel Să faceţi şi voi.
1. Iată-mă Isuse, stau ‘naintea Ta N-am daruri nespuse Dar vin să-ţi dau inima mea N-am bogăţie nici avuţie Iată-mă Doamne aşa cum sunt Tu-mi eşti pe lume.
N-AM CUVINTE CA SĂ-ŢI SPUN CÂT EŞTI TU, DOAMNE, DE BUN TE-AI PLECAT SPRE MIN’ M-AI MÂNTUIT MI-AI LUAT POVARA GREA AI DUS-O LA GOLGOTA ŞI MI-AI DAT, ÎN.
Vechiul Testament Psalmi Psalmul 70 Al lui David..
1. Câtă iubire, Câtă jertfire Cerul revarsă pe pământ
Dragostea Ta de viata mea Caci Tu nu dai-napoi
Mos Craciun.
Ai fost in Hristos impacandu-ma cu Tin’
1. De n-ai fi Tu În orice floare N-ar exista Nici-un parfum Nici zorii N-ar avea culoare De n-ai fi Tu, Isuse bun.
O, ce valuri, de-ndurare Vindecă a mea­ndoială Ce m­apasă uneori
Ca-n sângele ce-odată-a curs, Iertarea s-o găsesc.
Ce trist.
O, ce valuri, de-ndurare Eu cât şi casa mea dorim,
AZI PLÂNGE MAREA.
O, Doamne mare, Când privesc eu lumea Ce ai creat-o Prin al Tău Cuvânt, Fiinţele Ce­mpodobesc natura Cum le­ntreţii cu braţul Tău cel sfânt,
1. Dacă îl ai Deplin pe Isus Lipsă de nimic nu duci Ai tot ce vrei Aici şi-n cer sus Depinde cum Pe drum te duci.
Mă predau cu totul, Doamne, Vreau al Tău să fiu mereu
Laudă reînnoită Laudă reînnoită, Doamne-Ţi cânt şi-Ţi cânt,
31 Decembrie 2017 De unde și încotro?.
Nu ți-a fost prieten duhul lumii Te-a amânat de azi pe mâin’
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE A TINERILOR MARTIE 2018
1. În prezența Ta eu vin, Doamne ascult-al meu suspin
O, ce valuri, de-ndurare În inimă eu am un cânt
1. Eu, voios această viață Orișicând aș părăsi, Aș privi chiar Moartea-n față, Dacă Domnul ar dori, Că al Domnului meu sânge.
O, ce valuri, de-ndurare Atotputernice Domn peste fire Eşti din vecie
Te lăudăm cu adevărul sfânt
1/6 Isuse n-am ce să-Ţi aduc Decât ticăloşia mea, Şi fără Tine sunt pierdut, Căci n-am nici o putere Nr. 250.
Isuse, dintre toţi, Te-aleg
Untdelemnul cel binemirositor
O, ce valuri, de-ndurare Tu, Cel mai sfânt şi preaînalt!
1. Liber de lege, Ce fericire
Te­adorăm în fericire, Domn al gloriei cereşti Ce cu raza­Ţi de iubire Inimile le­ncălzeşti. O, alungă orice urmă De­ntuneric şi păcat Şi ne luminează.
1. Ce har, ce iubire În Tine găsesc Ce daruri mărețe Din Tine primesc Ce liniște sfântă În suflet îmi dai Comori nesfârșite Ce doar Tu le ai.
Eu vin s-ascult doar vocea Lui, S-ascult doar vocea Domnului
Ziua aşteptată A celor drepţi va fi Când ceasul Încercării va venii Când cu slavă mare Domnul va veni Dar pe tine cum te va găsi.
Ioan 13 Pentru mântuire e nevoie de un „scăldat” și de repetate „spălări ale picioarelor”
1. Sfânt Sabat, Sfânt Sabat, Tu odihnă azi ne-ai dat; Ploaia Spiritului Sfânt, Se revarsă pe pământ; Azi e zi de Sabat Sfânt!
1. Vrem să-L încoronăm Pe Mielul Salvator, Coroane multe s-adunăm Cu glas triumfător! O, suflete al meu, `Naintea Lui să vii, Salută-L azi ca Rege-al.
1. Hristos e stânca Cea din veşnicie Și din ea curge Și-azi izvorul cristalin, Acest izvor, Izvor de apă vie Îți poate da azi Fericirea pe deplin.
Credința în Isus IOAN 1-12.
Zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul Hagai 1:1-2:23.
Biruinţa prin Hristos.
Sus pe plaiurile cerului
Tu ce eşti slab şi-nsetat;
O, ce valuri, de-ndurare Inima mea, inima mea,
//: Fă să se cunoască Doamne O schimbare-n viaţa mea Faţa mea să radieze De iubirea Ta Fă ca dragostea-Ţi Isuse Să reflecte-n viaţa mea Şi-ncercări şi-n.
O, ce valuri, de-ndurare Batjocorit, batjocorit, în locul meu
NU PĂCATUL TĂU ISUSE ŢI-A FOST GREU CĂCI N-AI AVUT /:CI AL NOST’ PĂCAT TE DUSE PENTRU LUME TE-A DURUT:/
Mesaje de.
Imnul sfânt al preamăririi Căci eşti stânca mântuirii,
În Isus eu Am un prieten Care sângele şi-a dat, Şi El astăzi mijloceşte Ca să fiu pe veci iertat.
1. Am auzit Că ai murit pe-o cruce Eu cred Isus Ce spui în Sfânta Carte //: Că pentru min’ Un păcătos Isuse Ai suferit ca să mă Scapi de moarte. ://
Viața din belșug în Hristos
1. Gândul lui Hristos să fie Viu în mintea mea de-acum, Să conducă, în iubire, Tot ce fac şi tot ce spun! De Cuvânt să fie pline Inima şi viaţa mea, Ca.
46.Venim voioşi la Tine.
1. O, cât de orb Am fost cândva. Doamne, acum Te pot vedea
1. Trăim momente sfinte De dulce părtășie, În care cerul parcă Coboară pe pământ, //: Mă-ntreb cu umilință De ce Isuse mie, Ai hotărât să-mi dărui Acest.
1. Când pe întins De mări În liniște plutim, //: Că ne ferești De-orice furtuni O, Doamne, Te mărim. ://
Sufletul nostru Tu l-ai salvat, Păcatul prin har ne-ai iertat; Ce dar ar fi, să-Ţi putem da? Tu care toate-ai dat.
1. De am să port A mea cruce Domnul meu Mă conduce Nici grijă N-am nici temere El m-ajută-mi dă putere.
K U W E I T 7 ianuarie 2007.
Transcriere de prezentare:

1. De ce nu vii Ca să ne iei la Tine, De ce nu vii Cum ai făgăduit 1. De ce nu vii Ca să ne iei la Tine, De ce nu vii Cum ai făgăduit? //: Sau mai aștepți, Poate că tot mai vine Vreun suflet Pentru a fi mântuit? ://

2. Doamne, Tu vrei Să ne dai mântuire, Ești milostiv Și-ndelung răbdător; //: Prin Duhul Tău, Ne îndemni cu iubire Să părăsim tot Ce e pieritor. ://

3. O, vino iar, Cu a Ta măreție, O, vino iar, Cum ne-ai făgăduit, //: Să-ntemeiezi Sfânta Împărăție Și să domnești În ea fără sfârșit. ://