1. N-aş putea în versul meu Să aştern iubirea ta

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
LĂSAŢI COPILAŞII SĂ VINĂ LA MINE ACELOR CA EI VA FI ŢARA DE SUS LĂSAŢI COPILAŞII SĂ VINĂ LA MINE AŞA A ZIS ISUS.
Advertisements

În cetatea Ierihonului trăia Un popor Care nu se temea De Domnul şi a trebuit Ca să fie nimicit!
Te laud cu vie credinţă 1/1. Te laud cu vie credinţă,
O, ce valuri, de-ndurare Căci pentru mine a trăi este Hristos
1. Când El va veni, Poate fi dimineaţă, Când zorii răsar Peste neguri şi ceaţă; Isus va veni, Limpezind toată zarea, Orice ochi va vedea Slava Sa!
Dragostea e din Dumnezeu Şi ne-a arătat-o Prin Fiul Său Ce S-a jertfit şi s-a dăruit Pentru noi, la fel Să faceţi şi voi.
O, ce valuri, de-ndurare Când despre Tine eu aud,
1. Iată-mă Isuse, stau ‘naintea Ta N-am daruri nespuse Dar vin să-ţi dau inima mea N-am bogăţie nici avuţie Iată-mă Doamne aşa cum sunt Tu-mi eşti pe lume.
CÂND VINE VREMEA PIERDERII
„Ce este scris în lege? Cum citești în ea?”
N-AM CUVINTE CA SĂ-ŢI SPUN CÂT EŞTI TU, DOAMNE, DE BUN TE-AI PLECAT SPRE MIN’ M-AI MÂNTUIT MI-AI LUAT POVARA GREA AI DUS-O LA GOLGOTA ŞI MI-AI DAT, ÎN.
1. Când valuri multe Și furtună se abat mereu În calea mea Vâslesc cu Isus Împreună căci El Îmi este izbăvirea mea.
Vechiul Testament Psalmi Psalmul 70 Al lui David..
1. Câtă iubire, Câtă jertfire Cerul revarsă pe pământ
Un defect al femeii.
Eu voi cânta până când Orice suflet plângând ce Va-uzi se va-nsenina Şi vreau sa spun Orişicui să-i dea laudă Lui că-n Isus E mântuirea.
1. Eşti nădejdea mea, Bucuria mea, numai Tu, Isus Fie cât de grea ziua, noaptea rea Grija Tu mi-o porţi, Isus. Fie cât de grea ziua, noaptea rea Grija.
Să vină-ncercări de-orice fel, “Fericit, fericit sunt cu El!”
Mă predau cu totul, Doamne, Vreau al Tău să fiu mereu
Laudă reînnoită Laudă reînnoită, Doamne-Ţi cânt şi-Ţi cânt,
1. Pe pământ, Viaţa-i plină de-ncercări; Lupte, suferinţi, Și frământări; Dar avem, cu noi, Speranţa ce-a de sus. E Domnul Slavei, E Regele Isus!
Orcât să ascult Cuvântul
1. În prezența Ta eu vin, Doamne ascult-al meu suspin
1. Eu, voios această viață Orișicând aș părăsi, Aș privi chiar Moartea-n față, Dacă Domnul ar dori, Că al Domnului meu sânge.
1. Din cer se-aude cântând, Ce minunat, ce minunat
Tu eşti Cel vrednic De mărit, De-aceea-Ţi cânt mereu, Că-n viaţă Tu m-ai cârmuit, Puternic Dumnezeu! De-am fost Vreodată strâmtorat, La plânsu-mi.
Isuse, dintre toţi, Te-aleg
O, ce valuri, de-ndurare Tu, Cel mai sfânt şi preaînalt!
1. Liber de lege, Ce fericire
Ca astăzi să putem cânta
Prin îndurarea Ta 1. Prin îndurarea Ta ne bucurăm de viaţă,
O, ce valuri, de-ndurare Voi cânta doar despre Isus,
1. Cine a crezut cele scrise. Cine-a cunoscut braţul Lui
Ziua aşteptată A celor drepţi va fi Când ceasul Încercării va venii Când cu slavă mare Domnul va veni Dar pe tine cum te va găsi.
1. Când se naşte un copil Tristeţea din lume dispare Mame şi îngeri mâinile îşi dau La porţi de infinit. Cerul parcă-i mai senin, Şi soarele luceşte mai.
E o hotărâre... E hotărârea mea... Joi 17 mai :08:48 a.m.
1. Iubirea, o numai iubirea Ne mângâie duhul zdrobit, Ne schimbă în cântare mâhnirea, Ne-ntoarce seninul dorit Slăvită să fii o iubire, Divin întrupată-n.
1. Sfânt Sabat, Sfânt Sabat, Tu odihnă azi ne-ai dat; Ploaia Spiritului Sfânt, Se revarsă pe pământ; Azi e zi de Sabat Sfânt!
1. Cânt de bucurie azi Mulțumire-i jertfa mea //: De când Lui m-am predat Domnul viața Mi-a schimbat El e bucuria mea. ://
Inima ne fie plină De cântări şi mulţumiri, Căci ai Săi fii ne numeşte
Atâta vreme ai căutat Bătând la porţi străine Dar fericire n-ai aflat Şi-ai zis să n-am pe nimeni Dar când spre Domnul ai strigat Plângând în rugăciune.
,,Eu n-am să te las, ca să pieri, Când treci prin necazul cel greu, Atunci când Mă chemi, în dureri, Eu vin! A promis Dumnezeu. Cheamă-Mă-n ziua ce-a grea,
Harul de a fi parte la Evanghelie
Însa moartea Să-L ţina rob nu putea, Căci pedeapsa În locul nostru purta, Cel ce-a fost nevinovat, Isus Hristos a-nviat!
1. Hristos e stânca Cea din veşnicie Și din ea curge Și-azi izvorul cristalin, Acest izvor, Izvor de apă vie Îți poate da azi Fericirea pe deplin.
Refren: Isus, El cheamă azi Pe copii, pe copii
1. Când viaţa ta-i Senină şi ceru-nseninat Adesea frate dragă, Poate c-ai uitat, Să-I mulţumeşti lui Isus, Priveşte-n jurul Tău Te-a binecuvântat Și.
Credința în Isus IOAN 1-12.
Haideţi spre patria cerească, Haideţi creştini spre Canaan,
Purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos
Biruinţa prin Hristos.
1. Îl văd adesea și-l admir Pe-urmașul Domnului Hristos, Sorbind al lacrimii potir Cu pași smeriți pe drum spinos De unde are el puteri Să-nfrunte-atâtea.
//: Fă să se cunoască Doamne O schimbare-n viaţa mea Faţa mea să radieze De iubirea Ta Fă ca dragostea-Ţi Isuse Să reflecte-n viaţa mea Şi-ncercări şi-n.
1. Copilaşii au fost aduşi, Pe braţe de-al lor părinţi În acest loc De închinare la Isus. Vrem ca să te-nduri acum, Mână peste ei să-ţi pui Şi din cer,
NU PĂCATUL TĂU ISUSE ŢI-A FOST GREU CĂCI N-AI AVUT /:CI AL NOST’ PĂCAT TE DUSE PENTRU LUME TE-A DURUT:/
2. Jertfa de miros Plăcut pe altarul Său Este-atunci Când mulţumirea //: O dai lui Dumnezeu. ://
1. Eu sunt înscris În Cartea vieţii Şi Tată am pe Dumnezeu, Doar mulţumită bunătăţii Şi dragostei în Fiul Său. Mă odihnesc pe braţu-I tare, Sub ochiul.
1. Azi, la altar, voi aţi venit Voioşi şi plini de bucurie, Ca de la Domnul să primiţi Un sprijin tare-n căsnicie.
În Isus eu Am un prieten Care sângele şi-a dat, Şi El astăzi mijloceşte Ca să fiu pe veci iertat.
1. Am auzit Că ai murit pe-o cruce Eu cred Isus Ce spui în Sfânta Carte //: Că pentru min’ Un păcătos Isuse Ai suferit ca să mă Scapi de moarte. ://
1. Gândul lui Hristos să fie Viu în mintea mea de-acum, Să conducă, în iubire, Tot ce fac şi tot ce spun! De Cuvânt să fie pline Inima şi viaţa mea, Ca.
1. O, cât de orb Am fost cândva. Doamne, acum Te pot vedea
1. Oricâte vrăbii Sunt pe gard Le ştie Dumnezeu
Pentru tine-un păcătos Pentru mine-un ticălos Pentru noi iubite suflet A murit Isus Hristos A murit pe lemnul crucii Ca noi toţi să fim salvaţi De-ale.
Azi venim la altar Să rostim jurământul dragostei Cad flori din cer Cu lacrimi şoptite din înalt Ne zâmbesc şi îngerii În zborul lor Ei nu-nţeleg ce.
Viaţă creştinească Plină de elan Frumuseţe, Daruri toate câte am Le închin de a pururi Pentru Dumnezeu. De viaţa mea dispune, Domnul meu!
1. De am să port A mea cruce Domnul meu Mă conduce Nici grijă N-am nici temere El m-ajută-mi dă putere.
Transcriere de prezentare:

1. N-aş putea în versul meu Să aştern iubirea ta 1. N-aş putea în versul meu Să aştern iubirea ta. N-aş putea să te descriu Niciodată mama mea. E puţin, dar mult doresc, Doar măcar să-ţi mulţumesc. Fiindcă m-ai crescut cu greu Şi-aproape de Dumnezeu.

Mama, mama Mângăierea ta, alintarea ta Nu o pot uita Mama, mama Mângăierea ta, alintarea ta Nu o pot uita. Mama, chipul tău frumos, Glasul tău duios Dar de la Hristos.

2. Stau acum şi-mi amintesc Cum adesea te rugai 2. Stau acum şi-mi amintesc Cum adesea te rugai. Lângă-ai tăi copii plângeai Şi la Dumnezeu strigai! Domnul bun îndurător Îţi venea în ajutor Toată grija ne-o purta Și ne binecuvânta.

Mama, mama Mângăierea ta, alintarea ta Nu o pot uita Mama, mama Mângăierea ta, alintarea ta Nu o pot uita. Mama, chipul tău frumos, Glasul tău duios Dar de la Hristos.

3. Doamne azi îţi mulţumesc Pentru darul Tău ceresc 3. Doamne azi îţi mulţumesc Pentru darul Tău ceresc. Pentru mama ce mi-ai dat, Să fii binecuvântat! Vreau Isus la nunta Ta, Să fiu şi cu mama mea. Cu cei dragi ce m-i-ai dat. Să-Ţi cântăm neîncetat.

Mama, mama Mângăierea ta, alintarea ta Nu o pot uita Mama, mama Mângăierea ta, alintarea ta Nu o pot uita. Mama, chipul tău frumos, Glasul tău duios Dar de la Hristos.