Isus trecea prin Ierihon Pe străzi aglomerate-n Miez de zi Şi-n jurul Lui veneau Cu laudă Il însoţeau Mulţimi de oameni mari Şi de copii.

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
PISICI MAI MULT SAU MAI PUTIN...
Advertisements

În cetatea Ierihonului trăia Un popor Care nu se temea De Domnul şi a trebuit Ca să fie nimicit!
Te laud cu vie credinţă 1/1. Te laud cu vie credinţă,
A fost odată o fetiţă căreia i se spunea Norişor pentru că privea mereu norii.
319. Laudă astăzi pe Domnul!.
O, ce valuri, de-ndurare Căci pentru mine a trăi este Hristos
Dragostea e din Dumnezeu Şi ne-a arătat-o Prin Fiul Său Ce S-a jertfit şi s-a dăruit Pentru noi, la fel Să faceţi şi voi.
O, ce valuri, de-ndurare Când despre Tine eu aud,
Duminica a V-a din Postul Mare
„Ce este scris în lege? Cum citești în ea?”
Reconstituirea cadrului legal și ceremonial al relației dintre Yahweh și Israel Exod 34:10-40:33.
N-AM CUVINTE CA SĂ-ŢI SPUN CÂT EŞTI TU, DOAMNE, DE BUN TE-AI PLECAT SPRE MIN’ M-AI MÂNTUIT MI-AI LUAT POVARA GREA AI DUS-O LA GOLGOTA ŞI MI-AI DAT, ÎN.
O inimă neprihănită 1. O inimă neprihănită, o minte pururi înnoită,
Slavă, slavă, slavă Şi cinste de-a pururi Se cuvine Celui ce ne-a salvat! Tresăltaţi în cântece de bucurie, Lăudaţi-I Numele minunat! Ca un bun Păstor.
Concurs din Genesa / II.
Eu voi cânta până când Orice suflet plângând ce Va-uzi se va-nsenina Şi vreau sa spun Orişicui să-i dea laudă Lui că-n Isus E mântuirea.
Tu ești Creatorul Universului întreg, Tu ești început Și întregire tuturor. Stelele și luna Glasul Tău Îl înțeleg. Marea și pământul, Tot ce are viață,
„EL VA ÎNTOARCE INIMILE...”
Mergând prin astă lume, Omul alege orice Ar vrea
Evanghelia după Marcu Cap. 1 Cap. 2 Cine este Isus ?
1. O,Doamne, Noaptea a venit, Ascultă ruga mea, În sufletu-mi neodihnit Coboară pacea Ta, Coboară pacea ta!...
Să vină-ncercări de-orice fel, “Fericit, fericit sunt cu El!”
Cine-a crezut în ce ni se vestise
Laudă reînnoită Laudă reînnoită, Doamne-Ţi cânt şi-Ţi cânt,
1. N-aş putea în versul meu Să aştern iubirea ta
31 Decembrie 2017 De unde și încotro?.
1. Când prin minte îţi trec Gânduri care-ţi spun Să te compari Cu acei ce au avere, Cu bogaţi, cu oameni mari Când începi să nu ai pace, Când alţii.
O, ce valuri, de-ndurare Nu mai fii trist Căci pentru tine s-a coborât
Neprihănire, credință și faptele Legii Galateni 2:15-21
1. Pe a mea cale 'Nainte mi-ai ieşit De mântuire, De viaţă mi-ai vorbit Nu credeam că-s vrednic eu Să-mi vorbească Dumnezeu, Să-mi dea iertare.
O, ce valuri, de-ndurare În inimă eu am un cânt
De poţi.
Te lăudăm cu adevărul sfânt
Minunat este Dumnezeu 1. Minunat este Dumnezeu, minunat, minunat!
Isuse, dintre toţi, Te-aleg
Untdelemnul cel binemirositor
Colinde de Crăciun.
O, ce valuri, de-ndurare Tu, Cel mai sfânt şi preaînalt!
Tu, Nădejdea mea Tu, Nădejdea mea preasfântă, Dumnezeul meu,
Ca astăzi să putem cânta
Prin credinţă, în Hristos
Izvorul, izvorul, Izvor de bucurii; Îl port azi în suflet Și nu-l mai pot opri! Mulţi nu mă-nţeleg azi, Dar eu nu pot tăcea Izvor de lacrimi şi de Bucurii.
Prin îndurarea Ta 1. Prin îndurarea Ta ne bucurăm de viaţă,
Aleluia, laudă Ţie 1. Aleluia, laudă Ţie, Dumnezeu iubit,
1. La Marea Tiberiadei, Isus Propovăduia
O, ce valuri, de-ndurare Voi cânta doar despre Isus,
Inima ne fie plină De cântări şi mulţumiri, Căci ai Săi fii ne numeşte
1. E Dumnezeu, Isus Îl cheamă; Jos a venit, căci m-a iubit; S-a răstignit Să-mi dea iertarea, Mormântu-i gol, Căci El e viu și-n veci va fi!
Refren: Isus, El cheamă azi Pe copii, pe copii
Purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos
Biruinţa prin Hristos.
Şi frunzele s-au vestejit, Căci iată toamna a sosit
1. Copilaşii au fost aduşi, Pe braţe de-al lor părinţi În acest loc De închinare la Isus. Vrem ca să te-nduri acum, Mână peste ei să-ţi pui Şi din cer,
2. Jertfa de miros Plăcut pe altarul Său Este-atunci Când mulţumirea //: O dai lui Dumnezeu. ://
1. Eu sunt înscris În Cartea vieţii Şi Tată am pe Dumnezeu, Doar mulţumită bunătăţii Şi dragostei în Fiul Său. Mă odihnesc pe braţu-I tare, Sub ochiul.
1. Am auzit Că ai murit pe-o cruce Eu cred Isus Ce spui în Sfânta Carte //: Că pentru min’ Un păcătos Isuse Ai suferit ca să mă Scapi de moarte. ://
Viața din belșug în Hristos
1. O, ce Mântuitor Ce S-a jertfit, Să pot prin El Fi și eu mântuit, Cel care crede-n Fiul va primi Viață veșnică!
1. Gândul lui Hristos să fie Viu în mintea mea de-acum, Să conducă, în iubire, Tot ce fac şi tot ce spun! De Cuvânt să fie pline Inima şi viaţa mea, Ca.
O, ce valuri, de-ndurare Trezeşte-te, tu, care dormi,
1. Oricâte vrăbii Sunt pe gard Le ştie Dumnezeu
GRUPA MICĂ BINECUVÂNTAREA GRUPELOR PENTRU O COMUNITATE MICI MARE.
Pentru tine-un păcătos Pentru mine-un ticălos Pentru noi iubite suflet A murit Isus Hristos A murit pe lemnul crucii Ca noi toţi să fim salvaţi De-ale.
1. Vreau ruga mea Spre Tine să se înalțe Ca jertfa sfântă înaintea Ta Fața Ta întoarce-o spre mine Ca să-ți admiram privirea Ta Legea Ta îmi este moștenire.
1. Ce-aş fi făcut În vremuri de nevoi
1. De am să port A mea cruce Domnul meu Mă conduce Nici grijă N-am nici temere El m-ajută-mi dă putere.
Transcriere de prezentare:

Isus trecea prin Ierihon Pe străzi aglomerate-n Miez de zi Şi-n jurul Lui veneau Cu laudă Il însoţeau Mulţimi de oameni mari Şi de copii.

Zacheu a auzit de El Şi-a alergat grăbit În calea Lui Dar iată n-avea cum Să-L vadă nicidecum Ca era micuţ de felul lui.

Ref: //: Zacheu era un om micuţ, Ca mine Ref: //: Zacheu era un om micuţ, Ca mine.... Şi s-a urcat în dud să vada bine El la primit în viaţa Sa pe Dumnezeu La fel ca el vreau Să-L primesc şi eu. ://

Când a trecut pe lângă dud Isus a ridicat privirea Sa Şi a rostit duios "Zachee dă-te jos, căci astăzi Vreau să intru-n casa ta."

Zacheu a coborat grăbit Şi la poftit în casa bucuros Şi chiar din acea zi El a fost mântuit Şi n-a mai fost de-atunci Un păcătos.

Ref: //: Zacheu era un om micuţ, Ca mine Ref: //: Zacheu era un om micuţ, Ca mine.... Şi s-a urcat în dud să vada bine El la primit în viaţa Sa pe Dumnezeu La fel ca el vreau Să-L primesc şi eu. ://