1/6 Isuse n-am ce să-Ţi aduc Decât ticăloşia mea, Şi fără Tine sunt pierdut, Căci n-am nici o putere Nr. 250.

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
Putere n­am, smerit mă-nchin. Mă spală­n sângele divin;
Advertisements

1. Aşa cum sunt La Tine vin, Putere n‑am, Tu‑mi fii sprijin, Mă spală‑n Sângele‑Ţi divin: O, Mielule, eu vin, eu vin!
1. O, Miel divin, la Tine vin Să speli fărădelegea mea Şi-n sufletu-mi, de teamă plin, Dă-mi iarăşi pacea Ta! Lovit de vina mea, Scăpare n-aş avea;
Lăudat să fii Tu, Doamne 1. Lăudat să fii Tu, Doamne,
Tare mi-ar plăcea Să fiu sfânt Doamne dă ca să pot fi
PROFEȚIA ȘI SCRIPTURA Studiul 10 pentru 3 iunie 2017.
O, ce valuri, de-ndurare Căci pentru mine a trăi este Hristos
Dis de dimineaţă Doamne îmi înalţ Inima spre Tine şi aştept Dis de dimineaţă, Sufletu-mi înalţ Pacea Ta, o, Doamne-o simt în piept!
1. Iată-mă Isuse, stau ‘naintea Ta N-am daruri nespuse Dar vin să-ţi dau inima mea N-am bogăţie nici avuţie Iată-mă Doamne aşa cum sunt Tu-mi eşti pe lume.
O, ce valuri, de-ndurare În străvechea Carte Sfântă
N-AM CUVINTE CA SĂ-ŢI SPUN CÂT EŞTI TU, DOAMNE, DE BUN TE-AI PLECAT SPRE MIN’ M-AI MÂNTUIT MI-AI LUAT POVARA GREA AI DUS-O LA GOLGOTA ŞI MI-AI DAT, ÎN.
1. Când valuri multe Și furtună se abat mereu În calea mea Vâslesc cu Isus Împreună căci El Îmi este izbăvirea mea.
Vechiul Testament Psalmi Psalmul 70 Al lui David..
Dragostea Ta de viata mea Caci Tu nu dai-napoi
David.
O, ce valuri, de-ndurare Doamne, viaţa mea Ţi­o dau,
Ai fost in Hristos impacandu-ma cu Tin’
Ca-n sângele ce-odată-a curs, Iertarea s-o găsesc.
Psalmul 17 O cântare a lui David.
O, ce valuri, de-ndurare Eu cât şi casa mea dorim,
RUGĂCIUNEA DE CE NE RUGĂM?.
O, Doamne mare, Când privesc eu lumea Ce ai creat-o Prin al Tău Cuvânt, Fiinţele Ce­mpodobesc natura Cum le­ntreţii cu braţul Tău cel sfânt,
Prin jertfa-I ne duce în raiul dorit
1. De ce nu vii Ca să ne iei la Tine, De ce nu vii Cum ai făgăduit
Să vină-ncercări de-orice fel, “Fericit, fericit sunt cu El!”
Mă predau cu totul, Doamne, Vreau al Tău să fiu mereu
Laudă reînnoită Laudă reînnoită, Doamne-Ţi cânt şi-Ţi cânt,
1. N-aş putea în versul meu Să aştern iubirea ta
1. Pe pământ, Viaţa-i plină de-ncercări; Lupte, suferinţi, Și frământări; Dar avem, cu noi, Speranţa ce-a de sus. E Domnul Slavei, E Regele Isus!
Sângele lui Isus, Ne spală de păcat.
Ioan 20:11-23 Luați Duh Sfânt!.
1. În prezența Ta eu vin, Doamne ascult-al meu suspin
O, ce valuri, de-ndurare În inimă eu am un cânt
O, ce valuri, de-ndurare În păcat ca într­o mare afundat De tot eram.
1. Eu, voios această viață Orișicând aș părăsi, Aș privi chiar Moartea-n față, Dacă Domnul ar dori, Că al Domnului meu sânge.
O, ce valuri, de-ndurare Atotputernice Domn peste fire Eşti din vecie
Isuse, dintre toţi, Te-aleg
Untdelemnul cel binemirositor
O, ce valuri, de-ndurare Tu, Cel mai sfânt şi preaînalt!
1. Liber de lege, Ce fericire
Eram în întuneric, Lumină Tu mi-ai dat
Te­adorăm în fericire, Domn al gloriei cereşti Ce cu raza­Ţi de iubire Inimile le­ncălzeşti. O, alungă orice urmă De­ntuneric şi păcat Şi ne luminează.
1. Sfânt Sabat, Sfânt Sabat, Tu odihnă azi ne-ai dat; Ploaia Spiritului Sfânt, Se revarsă pe pământ; Azi e zi de Sabat Sfânt!
Din slava strălucirilor albastre Un mic copil Tu, Doamne-ai dăruit Aceştia doi deplină bucurie Prin el în inimi, Doamne au primit.
Inima ne fie plină De cântări şi mulţumiri, Căci ai Săi fii ne numeşte
O laudă mai înfocată Aprinde­n mine, Doamne, iar, Şi prin trăirea Mea curată Să Te înalţ Mai sus, mai clar.
Zi de zi în fiecare clipă, Eu primesc puteri Și har de sus Să înving mereu Orice ispită, Fiind condus De-al meu iubit Isus.
1. Hristos e stânca Cea din veşnicie Și din ea curge Și-azi izvorul cristalin, Acest izvor, Izvor de apă vie Îți poate da azi Fericirea pe deplin.
O, ce valuri, de-ndurare Credinţa mea nu­i pe nisip
Credința în Isus IOAN 1-12.
Purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos
Biruinţa prin Hristos.
Tu ce eşti slab şi-nsetat;
Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt.
O, ce valuri, de-ndurare Inima mea, inima mea,
//: Fă să se cunoască Doamne O schimbare-n viaţa mea Faţa mea să radieze De iubirea Ta Fă ca dragostea-Ţi Isuse Să reflecte-n viaţa mea Şi-ncercări şi-n.
NU PĂCATUL TĂU ISUSE ŢI-A FOST GREU CĂCI N-AI AVUT /:CI AL NOST’ PĂCAT TE DUSE PENTRU LUME TE-A DURUT:/
Imnul sfânt al preamăririi Căci eşti stânca mântuirii,
1. Cu cine aş putea să te asemăn Cu cine aş putea ca să te schimb Căci ce fiinţă ar mai fi sub soare Să se jertfească Cum Tu Te-ai jertfit Și cine ar.
În Isus eu Am un prieten Care sângele şi-a dat, Şi El astăzi mijloceşte Ca să fiu pe veci iertat.
1. Am auzit Că ai murit pe-o cruce Eu cred Isus Ce spui în Sfânta Carte //: Că pentru min’ Un păcătos Isuse Ai suferit ca să mă Scapi de moarte. ://
Viața din belșug în Hristos
1. Gândul lui Hristos să fie Viu în mintea mea de-acum, Să conducă, în iubire, Tot ce fac şi tot ce spun! De Cuvânt să fie pline Inima şi viaţa mea, Ca.
122.Cu cât Te ştiu mai bine.
46.Venim voioşi la Tine.
O, nu-s mai tari ispitele ca harul Ce l-ai primit ca să le poți răbda,
1/6 Doamne, viaţa mea Ţi-o dau, Pe deplin eu mă predau, Mă condu Tu, pas cu pas, Ziua, noaptea-n orice ceas. Nr. 106.
1. Vreau ruga mea Spre Tine să se înalțe Ca jertfa sfântă înaintea Ta Fața Ta întoarce-o spre mine Ca să-ți admiram privirea Ta Legea Ta îmi este moștenire.
Transcriere de prezentare:

1/6 Isuse n-am ce să-Ţi aduc Decât ticăloşia mea, Şi fără Tine sunt pierdut, Căci n-am nici o putere Nr. 250

Refren: Primeşte-mă cum sunt! N-am nici un ajutor Primeşte-mă aşa cum sunt! O, fie-Ţi milă, Doamne! Nr. 250

2/6 Călcat-am, Doamne, voia Ta, Păcatu-n mine e stăpân, În mine nu e nimic bun, Sunt plin tot de păcate! Nr. 250

Refren: Primeşte-mă cum sunt! N-am nici un ajutor Primeşte-mă aşa cum sunt! O, fie-Ţi milă, Doamne! Nr. 250

3/6 O, cât sunt de neputincios, Ispita ca s-o biruiesc! Când binele eu vreau să-L fac, Oh, n-am nici o putere Nr. 250

Refren: Primeşte-mă cum sunt! N-am nici un ajutor Primeşte-mă aşa cum sunt! O, fie-Ţi milă, Doamne! Nr. 250

4/6 Dar sângele Tu Ţi-ai vărsat Și-n el îmi speli păcatul meu Şi Duhul Tău cel Sfânt îmi dă Putere ca să birui Nr. 250

Refren: Primeşte-mă cum sunt! N-am nici un ajutor Primeşte-mă aşa cum sunt! O, fie-Ţi milă, Doamne! Nr. 250

5/6 Primeşte-mă cum sunt! Oh, iartă-mi tu păcatele Şi dăruieşte-mi Duhul Sfânt, Păcatul ca să-l birui Nr. 250

Refren: Primeşte-mă cum sunt! N-am nici un ajutor Primeşte-mă aşa cum sunt! O, fie-Ţi milă, Doamne! Nr. 250

6/6 Eu vreau acum să fiu al Tău, În mine vreau să Te primesc, Şi inima vreau să Ţi-o dau; Mi-ajunge-atâta trudă! Nr. 250

Refren: Primeşte-mă cum sunt! N-am nici un ajutor Primeşte-mă aşa cum sunt! O, fie-Ţi milă, Doamne! Nr. 250