127.Sabatul sfânt.

Slides:



Advertisements
Prezentări similare
LĂSAŢI COPILAŞII SĂ VINĂ LA MINE ACELOR CA EI VA FI ŢARA DE SUS LĂSAŢI COPILAŞII SĂ VINĂ LA MINE AŞA A ZIS ISUS.
Advertisements

Cortul Întâlnirii mijloceşte relaţia cu Dumnezeu
Te laud cu vie credinţă 1/1. Te laud cu vie credinţă,
Lăudat să fii Tu, Doamne 1. Lăudat să fii Tu, Doamne,
SUNĂ BIBLIA-N GLAS TARE, PE USCAT CA ŞI PE MARE; /:V-ADUNAŢI TOŢI, LAOLALTĂ, CERCETAŢI SCRIPTURA TOATĂ, VOI, VOI, VOI, FRAŢILOR!:/
O, ce valuri, de-ndurare Căci pentru mine a trăi este Hristos
1. Când El va veni, Poate fi dimineaţă, Când zorii răsar Peste neguri şi ceaţă; Isus va veni, Limpezind toată zarea, Orice ochi va vedea Slava Sa!
DE LA INTRAREA TRIUMFALĂ LA RĂSTIGNIRE
O, ce valuri, de-ndurare Când despre Tine eu aud,
1. O, sfânt Sabat, Bine ai venit, Balsam ceresc Pentru cel trudit
1. Domnul meu, azi Luminează-mi viaţa Să-nţeleg iubirea Ta Iar când greul Îmi umbreşte viaţa Fă şi-atunci să pot cânt.
Este o Carte Sfântă Numită Biblia Ce trebuie iubită Din toată inima A fost și nu este Doar o simplă Carte Explică trecutul Și înțelesul a toate.
N-AM CUVINTE CA SĂ-ŢI SPUN CÂT EŞTI TU, DOAMNE, DE BUN TE-AI PLECAT SPRE MIN’ M-AI MÂNTUIT MI-AI LUAT POVARA GREA AI DUS-O LA GOLGOTA ŞI MI-AI DAT, ÎN.
1. Când valuri multe Și furtună se abat mereu În calea mea Vâslesc cu Isus Împreună căci El Îmi este izbăvirea mea.
O inimă neprihănită 1. O inimă neprihănită, o minte pururi înnoită,
1. Câtă iubire, Câtă jertfire Cerul revarsă pe pământ
Slavă, slavă, slavă Şi cinste de-a pururi Se cuvine Celui ce ne-a salvat! Tresăltaţi în cântece de bucurie, Lăudaţi-I Numele minunat! Ca un bun Păstor.
Ca-n sângele ce-odată-a curs, Iertarea s-o găsesc.
1. Voi toți, cei ce căutați Cetatea cea de sus, Veniți acum cu noi în rând, Aceleași flamuri fluturând! Veniți pe-același drum, Spre-al nostru Tată Sfânt!
O, Doamne mare, Când privesc eu lumea Ce ai creat-o Prin al Tău Cuvânt, Fiinţele Ce­mpodobesc natura Cum le­ntreţii cu braţul Tău cel sfânt,
Prin jertfa-I ne duce în raiul dorit
1. A Domnului oştire, Cu toţii în unire, ‘Naintea Lui veniţi Să ne-nchinăm. Căci Domnul ne iubeşte, Și zilnic ne-nsoţeşte, Osana!Aleluia!să-I cântăm.
1. Dacă îl ai Deplin pe Isus Lipsă de nimic nu duci Ai tot ce vrei Aici şi-n cer sus Depinde cum Pe drum te duci.
Laudă reînnoită Laudă reînnoită, Doamne-Ţi cânt şi-Ţi cânt,
1. N-aş putea în versul meu Să aştern iubirea ta
31 Decembrie 2017 De unde și încotro?.
O, ce valuri, de-ndurare Ne-om vedea la-acele ţărmuri
O, ce valuri, de-ndurare Nu mai fii trist Căci pentru tine s-a coborât
Lăudat în veci, fii lăudat
1. Pe pământ, Viaţa-i plină de-ncercări; Lupte, suferinţi, Și frământări; Dar avem, cu noi, Speranţa ce-a de sus. E Domnul Slavei, E Regele Isus!
Aceasta este vestea bună Pe care noi o ascultăm Din cer şi pe pământ răsună Ce s-a-ntâmplat în Betleem.
O, ce valuri, de-ndurare În inimă eu am un cânt
O, ce valuri, de-ndurare Regele vieţii, Domnul meu,
O, ce valuri, de-ndurare În păcat ca într­o mare afundat De tot eram.
1. Eu, voios această viață Orișicând aș părăsi, Aș privi chiar Moartea-n față, Dacă Domnul ar dori, Că al Domnului meu sânge.
Sculaţi, căci Domnul vine Ca Rege şi-Mpărat
O, ce valuri, de-ndurare Atotputernice Domn peste fire Eşti din vecie
Minunat este Dumnezeu 1. Minunat este Dumnezeu, minunat, minunat!
Isuse, dintre toţi, Te-aleg
O, ce valuri, de-ndurare Tu, Cel mai sfânt şi preaînalt!
1. Liber de lege, Ce fericire
Tu, Nădejdea mea Tu, Nădejdea mea preasfântă, Dumnezeul meu,
Prin credinţă, în Hristos
Azi e timpul bucuriei 1.1. Azi e timpul bucuriei,
Izvorul, izvorul, Izvor de bucurii; Îl port azi în suflet Și nu-l mai pot opri! Mulţi nu mă-nţeleg azi, Dar eu nu pot tăcea Izvor de lacrimi şi de Bucurii.
Prin îndurarea Ta 1. Prin îndurarea Ta ne bucurăm de viaţă,
1. Ce har, ce iubire În Tine găsesc Ce daruri mărețe Din Tine primesc Ce liniște sfântă În suflet îmi dai Comori nesfârșite Ce doar Tu le ai.
O, ce valuri, de-ndurare Voi cânta doar despre Isus,
1. Iubirea, o numai iubirea Ne mângâie duhul zdrobit, Ne schimbă în cântare mâhnirea, Ne-ntoarce seninul dorit Slăvită să fii o iubire, Divin întrupată-n.
1. Sfânt Sabat, Sfânt Sabat, Tu odihnă azi ne-ai dat; Ploaia Spiritului Sfânt, Se revarsă pe pământ; Azi e zi de Sabat Sfânt!
Din slava strălucirilor albastre Un mic copil Tu, Doamne-ai dăruit Aceştia doi deplină bucurie Prin el în inimi, Doamne au primit.
Atâta vreme ai căutat Bătând la porţi străine Dar fericire n-ai aflat Şi-ai zis să n-am pe nimeni Dar când spre Domnul ai strigat Plângând în rugăciune.
O laudă mai înfocată Aprinde­n mine, Doamne, iar, Şi prin trăirea Mea curată Să Te înalţ Mai sus, mai clar.
O, ce valuri, de-ndurare Credinţa mea nu­i pe nisip
1. Frumos Tu ai creat Întregul univers Păduri, câmpii, livezi Toate Te cheamă! Oceane, râuri, mări, Planete, galaxii Și păsările-nzbor, și apa De izvor.
Ea mângâieri dă în orice nevoi De când Isus a coborât la noi
Biruinţa prin Hristos.
Tu ce eşti slab şi-nsetat;
1. Îl văd adesea și-l admir Pe-urmașul Domnului Hristos, Sorbind al lacrimii potir Cu pași smeriți pe drum spinos De unde are el puteri Să-nfrunte-atâtea.
O, ce valuri, de-ndurare Inima mea, inima mea,
O, ce valuri, de-ndurare Batjocorit, batjocorit, în locul meu
În Isus eu Am un prieten Care sângele şi-a dat, Şi El astăzi mijloceşte Ca să fiu pe veci iertat.
1. Am auzit Că ai murit pe-o cruce Eu cred Isus Ce spui în Sfânta Carte //: Că pentru min’ Un păcătos Isuse Ai suferit ca să mă Scapi de moarte. ://
Viața din belșug în Hristos
1. O, ce Mântuitor Ce S-a jertfit, Să pot prin El Fi și eu mântuit, Cel care crede-n Fiul va primi Viață veșnică!
„IATĂ, EU FAC TOATE LUCRURILE NOI.”
46.Venim voioşi la Tine.
1. O, cât de orb Am fost cândva. Doamne, acum Te pot vedea
O, ce valuri, de-ndurare Tu, Alfa şi Omega vieţii,
Transcriere de prezentare:

127.Sabatul sfânt

1.Sabatul sfânt, un dar din început,

Ne-ndreaptă tot mereu spre ce-am pierdut!...

Domnul cu noi de la apus la apus

Frânge bucuros cerul frumos.

2.Sabatul sfânt, ecou de la exod,

Aduce pentru noi al vieţii rod...

Valuri se-opresc, noi mergem spre Canaan,

Nu ne va opri nici un duşman!

3.Sabatul sfânt, un timp de mântuit, Azi pentru noi Hristos S-a odihnit,

Cruce de har să ducem spre Paradis,

Domnul pentru noi „viaţă” a scris.

4.Sabatul sfânt, în veci îl vom păstra

Cerul frumos va fi, de Osana!

Când vom cina, sus, la ospăţul divin,

Doamne,-Ţi vom cânta, în veci, Amin!