George prezintă Gaumont

derulare automată Poemul femeii

salută vecinii grăbită din mers alături de-ascunsele stele în gheme Ea ştie mereu să vorbească în vers şi-atunci când păşeşte, şi-atunci când devreme salută vecinii grăbită din mers alături de-ascunsele stele în gheme

albesc universul şi-l scapă de fard pe toate planetele cresc ghiocei Poeme renaşte când ochii îi ard pe orice Juan, şi atunci porumbei albesc universul şi-l scapă de fard pe toate planetele cresc ghiocei

Compune sonete de-şi ia doi covrigi să-mpartă la vrăbii ce vesele sar de vrei s-o descoperi, prefă-te un Breage sau urcă un munte de gheaţă, măcar

Poemă cu fluturi ea scrie din şold când prinde secunda s-o cheme în dans pitici de hârtie îşi dau iar imbold să-i cheme pasiunea şi gându-n balans

Iar părul ei lung atingând iarba crudă nisipul pe ţărmuri, castele mici recheamă fiinţa şi inima-ţi udă spre ochii ei mari ce sclipesc licurici…

Ea scrie poeme când doarme pe pernă Şuviţa ei moale se stinge uşor Şi mai că ai vrea şi drapelul în bernă Dar ea nu visează-n obraz c-un bujor.

Nimic din noi nu înfloreşte când zăpezi de gânduri şi nelinişti ne aruncă prizonieri în cătuşele singurătăţii. Cu siguranţă, există şi o cheie, dar de cele mai multe ori, e aruncată într-un ocean de aşteptare şi dor. Alteori visăm, ani şi ani, să vină un salvator care să ne scape din ghearele însingurării. Dar zburătorul, uneori, întârzie... Să nu-ţi fie vreodată frică să iubeşti. Important e ca la final, să nu regretăm că am trecut pe lângă oameni lângă care ar fi trebuit să zăbovim preţ de-o viaţă şi ceva în plus. De-am putea… De-aş putea…

De-aş putea să dau durerea pentr’un strop de fericire, Şi să schimb întreaga ură, pe-o secundă de iubire, Iar din lacrimile toate, de-aş putea, torent să fac, Să dispară în oceane, cu tot răul fără leac, De-aş putea ca mărăcinii prăfuiţi de lângă drum, Să ne’mbete ca şi crinii, noaptea, cu a lor parfum, De-aş putea să ard tristeţea şi din flăcări, bucurie, Urletele disperării, să le fac o melodie, Norii negri, de-aş putea, i-aş ascunde după munţi, Şi pe Soare l-aş ruga, să ne descreţească frunţi, Stelele, le-aş da pe toate, le-aş culege de pe cer, Fiecare să şi-o poarte îmbrăcat cu-al ei mister, Timpul, cu aripa lui, l-aş opri din zbor, cu’n vers, Să ne bucurăm o clipă, că-i FEMEIA-n Univers.

Sfârşit George Gaumont 2010 Power Point 2003