Iosi S.Avni presentation Nihil sine Deo Casa Regală de România

Prezentarea pe tema: "Iosi S.Avni presentation Nihil sine Deo Casa Regală de România"— Transcriere de prezentare:

1 Iosi S.Avni presentation Nihil sine Deo Casa Regală de România
Iosi S.Avni presentation

2 În căutarea unui principe
În 1865 Alexandru Ioan Cuza, principele Moldovei şi Munteniei, a fost înlăturat de la tron printr-un complot pus la cale de partidele vremii, adică mai bine spus prin trădarea adjutanţilor săi. Puterile europene au recunoscut Unirea Principatelor din 1859 doar pe timpul domniei lui Cuza, de aceea in 1866 se desfăşura o activitate diplomatică deosebită pentru aducerea unui prinţ străin. Însuşi domnitorul Cuza afirma: “Eu voiesc sa fie bine ştiut ca niciodată persoana mea nu va fi nici o împiedicare la orice eveniment care ar permite de a consolida edificiul public la a cărei aşezare am fost fericit a contribui”. Instaurarea acestei dinastii străine era dorită din urmatoarele motive : menţinerea şi consolidarea statutului naţional, creşterea prestigiului european, întărirea autonomiei şi nu în ultimul rând încetarea luptelor pentru domnie atât de acerbe care măcinasera de veacuri viaţa politică a românilor. După o perioadă de căutari şi după ce contele de Flandra a respins propunerea delegaţiei româneşti, la iniţiativa lui Napoleon al III-lea, Ion C Brătianu pleacă în Germnaia la Düsseldorf. Aici Karl, fiul Principelui Karl anton de Hohenzollern, acceptă, un mare rol având şi doamna Hortense Cornu (prietena de suflet a lui Napoleon III), ursitoarea spirituală a acestei îmbieri, care făcuse dinainte demersuri asupra lui Karl. Alegerea lui Karl ca prinţ domnitor în România era aşadar sprijinită de Franţa, prin Napoleon al III-lea, dar şi de Prusia, prin cancelarul Otto von Bismarck. De menţionat este faptul că bunica prinţului, marea ducesă Stefania de Baden, era fata de suflet a lui Napoleon Bonaparte.

3 Castelul Sigmaringen - Germania

4 Originile dinastiei române
Reşedinţa Hohenzollernilor se afla în munţii Pădurea Neagră la graniţa franco-germană, locul de unde izvorăşte Dunărea, fluviu care parcă s-a incăpăţânat să-şi poarte stăpânul pe cursul său până în ţara unde muşcă victorios pământul şi îmbrăţişeaza Marea Neagră, tărâmul unde prinţul a domnit şi a murit ca rege al ţării. Dinastia de Hohenzollern, precum arată şi cuvântul despărţit în germană , hoch-înalt, vârf, zollern-colină, deci înalta colină, sens care corespunde pe deplin virtuţilor nobiliare germane, recunoscută în întreaga Europă pentru că a dat generaţii de personalităţi ale istoriei medievale şi moderne între care şi Dinastia Regală a României: Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I. Aici aşadar, în acest vârf inalt se înalţă un adevărat "cuib de vulturi", castelul Sigmaringen, unul din cele două leagăne de piatră ale neamului puternic al Hohenzollernilor. Acolo era cuibul Aquilei Negre, cel mai înalt ordin şi simbol al casei regale prusiene, instituit de Federich I în 1701, şi tot acolo s-au născut Carol I şi Ferdinand I. Acest mic principat era stăpânit de principele Karl Anton de hohenzollern şi principesa Josefina, părinţii lui Karl, care au acceptat de bună voie, fără război, unirea cu Prusia în1850. Deviza acestei case era Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu) care indica respectul pentru Suprema Forţă, fiind preluată şi de către Dinastia Română. Aşadar acest prinţ străin, pe numele său Karl Ludwvig de Hohenzollern, de numele căruia s-au legat pe veci destinele României, s-a născut în ziua de 10 aprilie 1839, fiind al doilea fiu al principelui Karl Anton şi al soţiei sale Josefina care i-a dăruit 6 copii:Leopold, Stefania, Carol, Anton, Friederich şi Maria. Educaţia primită în familie a fost dintre cele mai alese, de multe ori chiar spartană, prinţii fiind destinaţi unei cariere militare, lăsând ca moştenire fiilor o întregime de suflet, nestrămutată şi cinstită

5 Intrarea principală a castelului
Sigmaringen

6 Hohenzollern - Sigmaringen
Nihil sine Deo Dinastia Hohenzollern - Sigmaringen Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu) Ramura Română

7 Hohenzollern - Sigmaringen
Hohenzollern-Sigmaringen este o ramură a dinastiei de Hohenzollern, care au condus Prusia şi ulterior Germania până în Principii de Hohenzollern-Sigmaringen au condus un mic principat din sud-vestul Germaniei. Spre deosebire de ramura Hohenzollern de Brandenburg, Hohenzollern-Sigmaringen-ii şi verii lor de Hohenzollern-Hechingen, o altă ramură dinastică, au rămas catolici. În 1849, Hohenzollern-Sigmaringen şi Hohenzollern-Hechingen au fost anexate Prusiei. Anexarea statului lor nu a însemnat însă şi pierderea importanţei pe care a avut-o Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Ultimul prinţ, Karl Anton, a fost prim-ministru prusac în perioada Cel de-al doilea fiu al său, Karl Eitel Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit Domnitor al Principatelor Române (1866–1881) şi apoi rege (1881–1914) de România, sub numele de Carol I de România, iar casa dinastică înfiinţată de el a rămas pe tron până la sfârşitul monarhiei române în Opoziţia franceză la candidatura fratelui mai mare a lui Carol, Prinţul Leopold pentru tronul Spaniei a declanşat Razboiul Franco-Prusac (1870–1871), care a dus la formarea (ianuarie 1871) a Imperiului German.

8 Imnul Regal Începând cu anul 1840 în Ptrincipatele Române s-a născut ideea unui imn naţional ce se cânta mai ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării. În anul 1862 s-a organizat un concurs pentru Imnul de Stat al României. A fost reţinută piesa "Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei-Sale Prinţul Domnitor" scris de Eduard Hubsch. În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul "Imnului regal român". Imnul s-a cântat, în mod oficial, pentru prima dată în România, în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I. Trăiască Regele În pace şi onor De ţară iubitor Şi-apărător de ţară. Fie Domn glorios Fie peste noi, Fie-n veci norocos În război, război. O! Doamne Sfinte, Ceresc părinte, Susţine cu a ta mână Coroana Română! Trăiască Patria Cât soarele ceresc, Rai vesel pământesc Cu mare, falnic nume. Fie-n veci el ferit De nevoi, Fie-n veci locuit De eroi, eroi. Ceresc Părinte, Întinde a Ta mână Pe Ţara Română!

9 Carol I al României Pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen - (n , Sigmaringen – d , Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani cât a durat domnia sa (cea mai lungă domnie cunoscută de vreun conducător al României), a obţinut independenţa tării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit în munţii Carpaţi castelul Peleş, care a rămas şi acum una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. Tot acum au fost construite primele universităţi, la Iaşi, respectiv Bucureşti. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a ordonat ridicarea primului pod peste Dunăre, între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

10 Carol I şi Elisabeta Viaţa de familie
Când a fost ales principe al României, Carol nu era căsătorit şi conform constituţiei române, aprobată de el însuşi, nu avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine română. În 1869, principele a iniţiat o călătorie în Europa şi mai ales în Germania, pentru a îşi găsi o mireasă. În final a întâlnit şi luat de soţie pe Elisabeta de Neuwied ( ). Mariajul lor a fost unul dintre cele mai puţin potrivite, el fiind un bărbat rece şi calculat, iar ea o visătoare notorie. Au avut doar un copil, principesa Maria, născută la şi care a murit patru ani mai târziu la Aceasta a dus la o înstrăinare a celor doi membri ai cuplului regal, Elisabeta nereuşind să îşi revină complet din trauma pierderii unicului ei copil. Spre sfârşitul vieţii lor, Carol şi Elisabeta au reuşit să găsească o modalitate de a se înţelege reciproc şi au fost descrişi ca fiind buni prieteni. Lipsa de urmaşi a cuplului regal al României a făcut ca Prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol, să devină următorul în succesiune la tronul României. În octombrie 1880, Leopold renunţă la tronul ţării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare. Acesta, la rândul său, în 1888 renunţă la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr, Ferdinand, care va deveni principe de România, moştenitor al tronului şi mai apoi rege al României în ziua de , la moartea unchiului său, Carol I, domnind până la moartea sa, survenită la Soţia lui Carol I, Elisabeta a încercat să îl influenţeze pe prinţ pentru a o lua de soţie pe Elena Văcărescu. Conform constituţiei române, nu avea voie să ia de soţie o româncă. Pentru a clarifica incidentul, Elisabeta a fost exilată pentru 2 ani, până când Ferdinand a luat-o de soţie pe Maria.

11 Ferdinand I al României
Născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n , Sigmaringen - d , Sinaia)

12 Ferdinand I al României
Ferdinand I al României, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n , Sigmaringen - d , Sinaia) a fost rege al României din până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. Născut în Sigmaringen în sud-vestulGermaniei, Prinţul Ferdinand a devenit moştenitor al tronului după unchiul său fără copii, Regele Carol I al României în noiembrie 1888, după renunţul tatălui şi fratelui său mai în vârstă. În 1893, Prinţul Ferdinand s-a căsătorit cu Prinţesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Ţarului Alexadru al II-lea al Rusiei. Ei au avut trei fii şi trei fiice. După o idilă cu poeta Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a Reginei Elisabeta, relaţie întreruptă la intervenţia Consiliului de Miniştri, care a reamintit Principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu Principese de origine străină, Ferdinand s-a însurat, în data de , cu Maria de Edinburgh, din Familia Regală a Marii Britanii. Împreună au avut 6 copii, cel mai mare, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea al României. Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916, intrarea României în Primul Razboi Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari. (Constantin Kiriţescu: „Istoria războiului pentru întregirea României”, , Bucureşti, 1922).

13 În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând juramântul solemn şi promiţând că va fi "un bun român". În timpul războiului mondial, Regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, şi, în 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia a luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război împotriva ţării sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul românilor, situaţia de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand şi întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iaşi. Pentru Rege şi familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să se năruie. În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al şaselea copil al cuplului regal. Deşi familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu şi-a pierdut speranţele. Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale şi România. În cele din urmă, situaţia avea să se schimbe. În cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă. Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.

14 Ferdinand I şi Maria Ferdinand soseşte la Bucureşti în anul Prins în anturajul regelui şi al reginei care îl instruiau de aproape, el se îndrăgosteşte lulea de fumoasa Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a reginei Elisabeta, poetă şi ea, ce descindea din vechea familie boierească a Văcăreştilor care lăsaseră atâtea poeme de amor. Cea care le-a influenţat şi sprijinit idila a fost nimeni alta decât regina Elisabeta, romantică din fire, neluând în seama statutul casei regale care a stabilit ferm prin lege că nu îngăduia căsătoria moştenitorului decât cu o fată străină. Consiliul de miniştri s-a împotrivit categoric în frunte cu prim-ministrul Lascăr Catargiu, moldovean vârstnic şi cu o limbă lată care i-a spus reginei: “Maiestate, aiasta nu se poate!”, referindu-se la idila prinţului cu preafrumoasa poetă. Cel care a intervenit autoritar a fost regele însuşi, care a expediat-o pe regină la castelul natal din Neuwied pentru vreo doi ani, iar Ferdinand s-a dus la Castelul din Sigmaringen, zicând ca se sinucide. Cât despre Elena Văcărescu, ea a fost pur şi simplu exilată, stabilindu-se pentru totdeauna în Franţa. Corespondenţa celor doi îndrăgostiţi va urma o viaţă întreagă prin scrisori în care ei îşi plângeau iubirea nedorită care însă nu a încetat niciodată. Pentru a-şi stinge amarul regele se căsătoreşte, respactând Constituţia, cu prinţesa Maria, născută în ţara ceţurilor dese, Marea Britanie, la în castelul Eastwel Park din comitatul Kent, fiind primul copil al ducelui Alfred de Edinburg (fiul reginei Victoria) şi al ducesei Maria (fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei şi a prinţesei Maria de Hesse a Germaniei). Cei doi se căsătoresc în plină iarnă de decembrie 1892, Ferdinand având 27 de ani, iar Maria 17. Cel care însă i-a condus din umbră atent şi sever, urmărindu-le fiecare pas şi instruindu-i a fost însuşi regele care le-a rezervat Palatul Cotroceni, iar la Sinaia, lângă superbul Castel Peleş, a construit dupa gustul preafrumoasei englezoaice, Castelul Pelişor.

15 La moartea regelui Carol lumea era în prag de razboi, România trebuia să decidă de partea cui să intre: a Antantei (Anglia, Franţa, Rusia) sau a Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria). Ferdinand ar fi înclinat spre Puterile Centrale fiind prusac de origine, crescut în spiritul războiului nemţesc. Însă în comparaţie cu firea neînduplecată şi severă a unchiului său Carol, Ferdinand era stângaci, timid, şovăielnic, astfel că vulcanica sa soţie, englezoaica Maria l-a influenţat puternic să accepte intrarea României de partea Antantei, ca o garanţie a împlinirii visului de unitate naţional-statală. Aşa se face că românii conduşi de un monarh german au dat lupte grele începand din 1916, anul intrării în război, cu armatele germane şi austro-ungare. Sfatul reginei Maria, ea însuşi un ambasador de nădejde al ţării peste hotare, s-a dovedit a se adeveri. După calvarul războiului Întregirea neamului românesc, s-a realizat epopeea Marii Uniri de la1918. La Alba Iulia, în , după făurirea României Mari, regele Ferdinand împreună cu regina Maria au fost încoronaţi în Catedrala ortodoxă, ca Regi ai tuturor românilor de la Nistru la Tisa. Domnia regelui Ferdinand cu toate că a durat doar 13 ani, Întregitorul sau Fidelul, cum i s-a spus, a dus ţara spre o nouă treaptă de prosperitate, România având la moartea sa 17 milioane locuitori şi km pătraţi. Cel care dădu-se pământ luptătorilor de la Mărăşeşti, putea acum să moară liniştit. După ce a scăpat ca prin urechile acului de febra tifoidă ce-l lovise în 1897 a rămas cu o paloare gălbuie şi cu sechele toată viaţa. Lunga suferinţă pricinuită de un cancer la intestine s-a încheiat într-un scaun cu rotile amenajat lângă Pelişor cu cartea de rugăciuni pe genunchi, chinuit fiind şi sufleteşte de escapadele şi renunţările la tron ale fiului său mare, Carol II. Deşi fusese iniţial operat de un chirurg parizian, suveranul se stinge din viaţă în 1927 la 63 de ani. A fost înmormântat tot la Curtea de Argeş. În urma sa a rămas o preafrumoasă soţie (I. G. Duca în Amintiri Politice spunea: “e o fiinţă de care trebuie să te sfieşti, fiind strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. De o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu ea…) şi 6 copii.

16 Ferdinand I şi Maria - Familia -
1.- Carol II născut în 15 octombrie 1893, spre bucuria bunicului care îi purta o neasemuită afecţiune. 2.- Elisabeta - În 1894 se naşte cel de-al doilea copil, o fată ce ia numele bunicii sale (aici cu mama ei). Ea se căsătoreşte în 1921 cu regele George al II-lea al Greciei care moare în 1947, însă cei doi divorţaseră în Elisabeta se întoarce în ţară stabilindu-se iniţial la Peleş, rememorând universul copilăriei atât de drag. Dorind însă să traiască singură, departe de aventurile grosolane ale fratelui mai mare, ea se stabileşte la Banloc în Banat. Pleacă definitiv din ţară la în trenul care ducea familia regală (a regelui Mihai, Regina mamă Elena si principesa Ileana) în exil. S-a stabilit la Cannes pe Coasta de Azur, unde şi-a câştigat pâinea amară a tinereţii dând lecţii de pian. S-a stins din viaţă la la 62 de ani.

17 3. - Mărioara - (Mignon) s-a născut în 06. 01. 1900. În 08. 06
3.- Mărioara - (Mignon) s-a născut în În se căsătoreşte cu regele Alexandru I Karagheorghe al Iugoslaviei devenind regină. A rămas însă văduvă în 1934, soţul fiind asasinat la Marsillia. A avut 3 copii: Tony, Andy si Petru II al Serbiei, rege între Anii exilului au fost grei şi pentru ea, stabilindu-se abia în 1960 în America la iniţiativa surorii Ileana devenită maica Alexandra. Acolo avea să-şi găsească sfârşitul în , nemaiputând revedea niciodată nici Peleşul, nici palatul Cotroceni. 4.- Nicolae - născut în la Sinaia. S-a căsătorit în 1931 cu Ioana Doletti, fiica unor latifundari din Trohăii Buzăului pe ascuns, fapt ce a atras mânia fratelui mai mare, Carol II, care l-a expulzat din ţară, învinovăţindu-şi fratele pentru ceva ce el însuşi făcuse. De altfel relaţiile dintre cei doi nu au fost niciodată prea bune, regina Maria încercând adesea să medieze desele lor conflicte. Nicky, cum îi spuneau cei dragi, nu a făcut niciodată abuz de puterea de care dispunea, neîncercând niciodată să ocupe tronul, din contră servind cu loialitate ţara şi fiind un bun sfătuitor al copilului rege Mihai în anii când tatăl său părăsise tronul. În 1960 Ioana Doletti moare iar prinţul se recăsătoreşte cu Thereza Figueira de Mello, alături de care va trăi ultimele decenii de viaţă în Elveţia. A murit la Lussane în 9 iunie 1978 având 75 de ani, aproape vârsta ilustrului său înaintaş Carol I. Ultima sa dorinţă a fost ca osemintele să-i fie aduse în ţară, dar deocamdată ele se află în cimitirul din Laussane.

18 5. - Ileana - născută în 05. 01. 1909 la Bucureşti
5.- Ileana - născută în la Bucureşti. Se căsătoreşte în 1931 cu principele Anton de Austria din casa de Habsburg având cu acesta 6 copii la fel ca mama ei. Stefan, Arhiduce de Austria (n. 1932), Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (n. 1933), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935), Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939), Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942). După moartea soţului se căsătoreşte cu doctorul Ştefan Isărescu, iar după 1960 se călugăreşte devenind maica Alexandra, stareţa mănăstirii ortodoxe-române din Elywood City, Pensylvannia-S.U.A. Moare în dupa ce a vizitat România postrevoluţionară, în special Branul atât de drag ei şi fiind singurul din cei cinci copii ai familiei regale care şi-a văzut visul implinit - acela de a-şi vizita din nou ţara natală. 6.- Mircea - s-a născut în 1913 şi a murit în Oficial, Mircea a fost cel de-al treilea băiat şi cel mai mic copil al Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand. Mai mulţi istorici consideră, însă, că tatăl real a lui Mircea a fost Prinţul Barbu Ştirbey. Aceaştia bazându-se asupra faptului că Mircea şi Prinţul Ştirbey aveau ochi de culoare neagră, în timp ce Regina Maria şi soţul ei, Regele Ferdinand aveau ochi albaştri. Prinţul Mircea a murit de febră tifoidă în toamna anului 1916, în plin prim război mondial. Fratele lui Mircea, viitorul Rege Carol II şi prima sa soţie, Zizi Lambrino şi-au numit copilul lor (care s-a născut în 1920) Mircea, în memoria acestui prinţ Mircea, care murise cu 4 ani înainte.

19 Regina Maria a României, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg si Gotha (n , Eastwell Park, Kent, Anglia— d , Sinaia), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiica ducelui Alfred de Edinburgh, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, mama sa a fost ducesa Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru II al Rusiei. În consecinţă, Prinţesa Maria este nepoată a Regelui Edward al VII-lea şi verişoară primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea. Consoarta Regelui Ferdinand I şi Regină a României. A fost supranumită de popor "Mama răniţilor", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei de bravură din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. În ceea ce o priveşte pe Regina Maria ea a trăit 11 ani după soţul ei. Sunt cunoscute anumite infidelităţi conjugale ale preafrumoasei englezoaice, ignorată de un soţ ce încă mai suferea după Elena Văcărescu şi ce se întreţinea cu ţigănci focoase. Temperamentală Maria, dupa ce nascuse doi copii şi Nando (apelativul cu care ea îşi alinta soţul) se îmbolnăvi de febră tifoidă, se îndrăgosti de locotenentul Zizi Cantacuzino din suita princiară. Aventura i-a fost cunoscută şi de Ferdinand , care de altfel îi va tolera reginei toate idilele extraconjugale. Apoi a venit pasiunea pentru « prinţul alb » Barbu Stirbey Administratorul general al Domeniilor Coroanei. Se presupune că acesta din urmă este tatăl ultimilor doi copii (Ileana şi Mircea). De notorietate publică a fost şi idila cu Joe Boyle, colonel canadian de la Crucea Roşie, care în 1917 luase locul primului favorit Barbu Stirbey. După o viaţă de adânci trăiri, şi bune şi rele, regina şi-a simţit inima sfărâmată la 18 iulie 1938 la numai 63 de ani în prea-iubitul ei castel Pelişor.

20 Ceea ce este cert e că nu-l iertase niciodată pe fiul său mai mare, Carol al II-lea care lepădase toate drepturile, prerogativele şi onorurile unui moştenitor de Casa Regală şi se exilase în 1925 în străinătate, întorcându-se apoi în 1930 şi timp de 8 ani şi-a chinuit mama cu numeroase restricţii. Regele însă i-a organizat mamei sale o înmormântare fastuoasă. Regina Maria a României Mari, a avut o ultima dorinţă, trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima la reşedinţa de la Balcic. După dorinţa ei inima i-a fost învelită în vată formolizată, aşezată într-o casetă de argint în greutate de 561 de grame (decorată cu 307 pietre preţioase) înfăşurată de proprii ei fii (Carol şi Nicolae) în drapelele României şi Angliei şi depusă în Biserica Ortodoxă Stella Maris, din grădina minunată a palatului de la Balcic, pe litoralul Mării Negre, din Cadrilater. După ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, inima a fost adusă de principesa Ileana la castelul Regal Bran, loc ales în mare secret. Mai târziu directorul castelului a găsit inima ascunsă în grilajul metalic de stâncă şi din 1970 caseta se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei. Chiar şi acum după mai bine de o jumătate de secol parfumul de violete, florile preferate ale reginei, bântuie castelul de la Sinaia.

21 Fragmente din: Testamentul Reginei Maria
Întregul Testament la adresa: Fragmente din: Testamentul Reginei Maria "Când veţi ceti aceste slove, eu voiu fi trecut pragul tăcerii veşnice" Ţării mele şi Poporului meu, Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totusi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o noua naţionalitate m'am străduit să devin o bună Româncă. La început n'a fost uşor. Eram străină, într'o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s'o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? - cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v'am iubit cu toata puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat sa trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m'ai numit "Mama tuturor" şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol.

22 …Eu am ajuns la capătul drumului meu
…Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v'am priceput: n'am judecat, am iubit... Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N'am nici o avuţie să vă las, ceia ce cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Daca toate cele frumoase îţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la "Stella Maris", biserica ce am clădit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la "Curtea de Argeş" lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dimpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă....

23 ....Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţi-i şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărasc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâiere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. ... Aş fi vrut să pot lăsa mult iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui razboiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. Revoc orice testament anterior. Anexez la acest testament două scrisori care se vor deschide de către copii mei îndată după moartea mea, înainte de înmormântare. Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka - Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. MARIA, REGINA ROMÂNIEI

24 Carol al II-lea al României
Carol al II-lea al României ( – ) a fost încoronat rege al României la şi a abdicat la în favoarea fiului sau Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume pe care i l-a ales tatăl său Ferdinand şi a fost folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală Română (între ). Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale Regina Maria. Cunoscut mai mult pentru aventurile sale romantice decât pentru calităţile sale de conducător, Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odesa, Ucraina la , în contradicţie cu legea regală, cu Ioana Maria Marie Valentina Lambrino, ("Zizi" Lambrino) ( ), fiica unui general român; au avut un singur fiu, Mircea Gregor Carol Lambrino, şi căsătoria a fost anulată prin sentinţă a Tribunalului Ilfov în Mai târziu s-a căsătorit, la Atena, Grecia ( ) cu Prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei, dar mariajul s-a prăbuşit la scurt timp prin aventura regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca "Magda Lupescu", ), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost iniţial soţia ofiţerului de armată Ion Tâmpeanu. Ca rezultat al scandalului el a renunţat la tron în decembrie 1925 în favoarea fiului său cu Elena, Mihai, care a devenit rege în iulie Carol şi Elena au divorţat în El a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini. Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut o aventură cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră, din cartierul Crucea de Piatră. Episodul este preluat de Petru dumitru în romanul: “Cronică de Familie”….

25 Întorcându-se pe neaşteptate în ţară la 06. 06
Întorcându-se pe neaşteptate în ţară la , Carol a fost proclamat rege după două zile. În următorul deceniu el a încercat să influenţeze cursul vieţii politice româneşti, în primul rând prin manipularea partidelor Naţional Liberal şi Naţional Ţărănesc şi a unor grupări anti-semite şi apoi din (ianuarie 1938) prin alegerea de către el a miniştrilor. La a desfiinţat partidele politice, fapt consfinţit prin constituţia din , ce asigura coroanei puterea supremă. Tot în 1938 a iniţiat o reformă administrativă de inspiraţie fascistă, prin care a împărţit teritoriul României în zece ţinuturi Doi ani mai târziu, în anul 1940, forţat de presiunea sovieticilor, Germaniei, Bulgariei şi a Ungariei să cedeze părţi din teritoriul Romaniei, a fost obligat să abdice prin administraţia pro-germană a generalului Ion Antonescu, în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia. El şi Elena Lupescu s-au căsătorit în Rio de Janeiro, Brazilia, la , transformând-o pe aceasta în Prinţesa Elena de Hohenzollern. A plecat din ţară cu un tren încărcat cu obiecte din patrimoniul Coroanei, tablouri de mari maeştri, ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii, armuri ce decorau pereţii palatelor regale de la Pelişor şi Peleş. Un grup de legionari, o echipă specială au tras focuri de armă asupra trenului regal, fără să izbutească să-l oprească. În Portugalia a valorificat toate aceste obiecte de artă devenind proprietarul unei averi fabuloase, pe care a cheltuit-o în întregime ducând o viaţă de lux A rămas în exil pentru tot restul vieţii sale. Se pare că atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât şi după regele a avut unele încercări de a-şi recăpăta tronul, dar i-a lipsit complet vreo susţinere politică, atât internă cât şi externă. Carol a murit în Portugalia la , fiind îngropat la capela Regilor Portugaliei din Estoril, iar în 2003 rămăşiţele sale au revenit în România, fiind reînhumate la Curtea de Argeş, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele Mihai n-a participat la ceremonie, fiind reprezentat de Principesa Margareta şi Principele Radu.

26 Ioana Zizi Lambrino Ioana Maria Valentina Lambrino, cunoscută ca Ioana "Zizi" Lambrino (n , Roman, judeţul Neamţ, d la Nuilly, Franţa) este fiica generalului român Constantin Lambrino şi a Euphrosinei Alcaz. A fost prima soţie a principelui Carol II, cu care s-a căsătorit în secret la Odesa în Căsătoria a fost desfăcută de Tribunalul Ilfov la Relaţia ei cu prinţul moştenitor a continuat însă, din ea rezultând copilul Mircea Grigore Lambrino. Carol, moştenitorul tronului, trăia o viaţă scandaloasă şi încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin la Odessa, cu Ioana Zizi Lambrino. Tribunalul Ilfov a anulat însă căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreuna cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele Carol a fost trimis de către tatăl său regele Ferdinand, într-o lungă călătorie în jurul lumii, pentru "a o uita" pe Ioana Lambrino. În 1921, după căsătoria prinţului Carol cu prinţesa Elena a Greciei, sub presiunea autorităţilor s-a stabilit în Franţa, într-o vilă cumpărată pentru ea la Neuilly. A fost creditată de familia regală din Romania cu o rentă anuala de franci francezi. Câţiva ani mai târziu, după ce prinţul Carol a renunţat pentru a doua oară la tron - de data aceasta pentru Elena Lupescu - Ioana Lambrino l-a acţionat în justiţie, însă fără succes. În deceniul în care Carol al II-lea a fost rege, Serviciul Secret Român a ţinut-o sub o strânsă supraveghere. După 23 august 1944 nu a mai prezentat nici un interes pentru structurile informative din Romania.

27 Mircea Carol Lambrino Mircea Carol Lambrino, autointitulat Prinţul Carol de România (n ; d ) a fost fiul cel mai mare al Regelui Carol al II-lea al României din prima sa căsătorie morganatică cu Zizi Lambrino. Mircea Carol a avut 3 căsnicii: 1) Cu Helene Nagavitzine ( ), cu un fiu Paul Lambrino. (n la Paris. 2) Jeanne Williams ( ), cu un fiu Ion Nicholas George Alexandru (n. 1961). 3) Antonia Colville ( ). Împreună cu cea de-a treia soţie a sa s-au stabilit în Parsons Green unde au dus o viaţă liniştită. Şi-a dedicat viaţa pentru a i se recunoaşte legitimitatea ca fiu al lui Carol al II-lea. În 2003 justiţia i-a permis să îşi poarte numele de Hohenzollern. Fratele său vitreg Regele Mihai aşteaptă rezultatul unui apel privitor la acest verdict. Fiul lui Carol Lambrino, Paul Lambrino, a ridicat pretenţii la moştenirea familiei regale de România.

28 Paul Filip Lambrino Paul Filip Lambrino (n. 13 august 1948 în Paris), autointitulat "Prinţul Paul de România", este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino (cunoscut drept Mircea Grigore Carol Hohenzollern în UE), fiul morganatic al Regelui Carol al II-lea de Romania cu Zizi Lambrino. În urma a doua procese de paternitate în Portugalia şi Franţa, câştigate de tatăl său, procese care, în afară de drepturile la numele "Hohenzollern" şi de moştenire a averii Regelui Carol al II-lea, nu i-au acordat acestuia vreun drept dinastic ori la titlu, numele legal recunoscut in UE al lui Paul este Paul Hohenzollern. Mama lui Paul este Helene Nagavitzine, prima soţie a lui Mircea Grigore Carol. Paul pretinde a fi adevăratul succesor la tronul României, deşi mariajul lui Zizi Lambrino cu Carol a fost unul morganatic şi a fost anulat de către Curtea Supremă a României. Paul nu a fost recunoscut print de către Casa Regală de România. În 2000, a recunoscut republica şi a candidat la preşedinţia României, candidatură eşuată. A primit doar 55,238 voturi (0.49%). În 2005, Paul a declarat că unchiul său, Regele Mihai a fost responsabil pentru deportările şi uciderea evreilor români din perioada celui de-al doilea război mondial şi a cerut ca acesta să fie împuşcat ca şi criminal de război. Regele Mihai este un protector bine-cunoscut a evreilor în perioada celui de-al doilea război mondial, iar mama acestuia, Regina mamă Elena este considerată de către Yad Vashem drept o persoană deosebită pentru actele sale de curaj din timpul războiului pentru salvarea evreilor. Acţiunea de arestare a generalului Antonescu, întreprinsă de Regele Mihai a scurtat războiul cu şase luni şi a salvat viaţa a mii de evrei români.

29 Regina mamă, Elena Mihai al României
s-a născut la la Atena, prinţesă de Grecia şi Danemarca. Elena a fost fata lui Constantin I, regele Greciei şi a soţiei sale, Sofia de Prusia. La data de s-a căsătorit cu Carol al II-lea al României şi la data de s-a născut Mihai al României. Elena a murit la data de la Lusanne în Elveţia. În anul 1993 Statul Israel şi Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem Titlul şi Medalia “Dreapta Între Popoare” pentru activitatea sa la salvarea evreilor prigoniţi în timpul regimului Antonescian. Mihai al României s-a născut la , Sinaia, fiu al lui Regelui Carol al II-lea şi al Prinţesei Elena şi nepot al Regelui Ferdinand I. Datorită fugii lui Carol împreună cu amanta sa de origine evreiască Elena “Magda” Lupescu şi a renunţării sale la drepturile asupra tronului din decembrie 1925, Mihai i-a succedat Regelui Ferdinand la moartea acestuia în iulie 1927

30 Regele Mihai I al României
Regele Mihai I al României (n , Sinaia), Prinţ de Hohenzollern, este fiul Regelui Carol al II-lea. A fost suveran al României între 20 iulie1927 – 08 iunie 1930, precum şi între 06 septembrie 1940 – 30 decembrie Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al Reginei Elisabeta a II-a. Mihai e una dintre ultimele figuri publice ale celui De-al Doilea Razboi Mondial în viaţă. Mihai a devenit pentru prima dată rege după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub Regenţă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul pro-german al mareşalului Ion Antonescu. Din 1941 este mareşal al României. După colaborarea României cu Germania în Al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România, Regele Mihai a organizat arestarea lui Antonescu în 23 august S-a opus guvernelor pro-sovietice în perioada anilor A fost obligat să abdice în şi s-a exilat în Versoix – Elvetia, iar revenirea sa în România nu i s-a permis până în 1997.

31 Antonescu cu Adolf Hitler
Perioada - Antonescu O Regenţă a funcţionat datorită vârstei de 6 ani a lui Mihai, dar în 1930 Carol al II-lea brusc s-a întors în ţară la invitaţia unor politicieni nesatisfăcuţi de Regenţă, fiind proclamat Rege de Parlament şi desemnându-l pe Mihai drept urmaş la tron cu titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. În septembrie 1940 guvernul lui Ion Antonescu a organizat o lovitură de stat, îndepărtându-l pe Carol şi proclamându-l pe Mihai, la 18 ani, Rege, fără vreun jurământ pe Constituţie şi fără votul de aprobare al vreunui Parlament, iniţial suspendat, redeschis abia mai târziu, în În schimb, Mihai a fost încoronat şi uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din Bucureşti, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar ca rege absolut, de drept divin, nu şi constituţional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi şeful suprem al Armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit „Conducător”. Regele Mihai I, în calitate de mareşal şi comandant suprem al Armatei Române, a fost decorat prin Jurnalul Consiliului de Miniştri din cu toate cele trei clase ale Ordinului "Mihai Viteazul", fiind singurul deţinător în această situaţie alături de mareşalul Ion Antonescu. Antonescu cu Adolf Hitler

32 Regele Mihai cu Ion Antonescu pe frontul Basarabian
Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste Adolf Hitler, Rudolf Hess, Joseph Goebbels, Ion Antonescu - Ianuarie 1941. În august 1944, pe măsură ce forţele armate ale Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera de est a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliatilor, care îi includea pe comunişti. La Mihai a organizat o lovitură de stat contra lui Antonescu, pe care l-a arestat. În aceeaşi noapte, l-a încredinţat pe Antonescu comuniştilor, care l-au predat sovieticilor la Într-o transmisie radiodifuzată către naţiune şi armată, Mihai a proclamat loialitatea României faţă de Aliaţi, a acceptat un pretins armistiţiu oferit de aceştia, a ordonat încetarea focului contra Aliaţilor şi a declarat război Germaniei. Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupaţie sovietică rapidă şi capturarea a circa de soldaţi români, duşi ulterior în Uniunea Sovietică, unde mulţi au pierit în lagăre de prizonieri. Armistiţiul cu Aliaţii s-a semnat abia după trei săptămâni, la , "în termeni impuşi aproape în întregime de către URSS", aceasta îşi desfăşurase forţele armate pe teritoriul României. În această situaţie, unii au considerat lovitura de stat drept o „predare” „necondiţionată” în faţa sovieticilor şi a restului aliaţilor. Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, Prinţul Kiril, Regentul Bulgariei, executat de către sovietici în 1945, şi a fost, de asemenea, ultimul monarh din spatele Cotinei de Fier care să-şi piardă tronul. Lovitura de stat se estimează că ar fi scurtat razboiul cu şase luni de zile, salvând sute de mii de vieţi omeneşti, oferind Armatei Române posibilitatea de a elibera ţara de sub ocupaţia germană. La sfârşitul războiului, Mihai a fost decorat cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Şef) de către preşedintele SUA Harry S. Truman. Mihai a mai fost decorat şi cu Ordinul Sovietic Victoria cu diamante de către Iosif V. Stalin, pentru curajul său personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu şi a încetării războiului României contra Aliaţilor, făcând posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România şi în Europa. Alţii văd în absenţa a unor invitaţii pentru Mihai la majoritatea festivităţilor din Occident dedicate Zilei Victoriei celui de-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost învitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun fost Aliat vestic; fiind invitat doar la serbările din Rusia şi la anumite comemorări din Cehia şi Slovacia.

33 Domnia sub comunism Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcţionat ca un simplu şef de stat fără autoritate. În iulie 1945, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru curajul personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu, pentru stoparea războiului contra Aliaţilor, cât şi în semn de recunoştinţă pentru ordinul de încetare a focului emis de Rege în lovitura de stat, ordin care a grăbit avansul Armatei Roşii. Între august 1945 şi ianuarie 1946, prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală”, Mihai a încercat fără succes să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice şi americane, Regele Mihai a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia. Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziţiei, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, afirmă unii, Constituţia îl împiedică de la a face acest lucru fără contrasemnătura ministrului comunist de justiţie. Alte surse, precum memoriile mătuşii Regelui, Principesa Ileana de Habsburg, citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naţionale şi presupus amant al Ilenei, Emil Bodnăraş, afirmă că, dacă Regele ar fi refuzat să semneze sentinţele la moarte ale deţinuţilor politici condamnaţi pentru "crime de război", guvernul comunist i-ar fi susţinut decizia: „Păi, dacă Regele decide să nu semneze sentinţa la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că Regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituţional precum o sentinţă la moarte, emisă de tribunale politice neconstituţionale: „Ştiţi prea bine că Regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituţional. Dacă o va face, vi-l va pune în braţe şi guvernul dumneavoastră va purta vina în faţa întregii naţiuni. Cu siguranţă că nu vă doriţi acest handicap adiţional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai proeminente victime comuniste, Iuliu Maniu, liderul opoziţiei anti-comuniste şi preşedinte al PNŢ, partidul câştigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comunişti, a mărturisit procurorilor comunişti că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea ţărăniştilor, în ciuda multelor servicii aduse de aceştia monarhiei.

34 Abdicarea În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Burbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalităţi americane şi britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, potrivit anumitor „cercuri regaliste româneşti” citate de Washington Post. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchil”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos””. Potrivit propriei sale relatări, Regele Mihai n-a avut astfel de intenţii de a nu reveni acasă. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare şi au transmis la radio înregistrarea proclamaţiei Regelui despre propria sa abdicare. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat peste o săptămână mai târziu, de Principesele Elisabeta de Romania şi Ileana de Habsburg, care „au colaborat atât de strâns cu ruşii, încât au devenit cunoscute drept „mătuşile roşii” ale Regelui”. Unii monarhişti români, pentru care Mihai e rege doar de drept divin, nu şi constituţional, deoarece nici n-a jurat pe Constituţie, nici n-a fost investit în funcţie de Parlament în a doua sa domnie, consideră abdicarea sa din 1947 drept nulă, argumentând că aceasta a fost un act pur constituţional, nu religios, care nu îl poate decădea dintr-o poziţie în care a fost pus de către Dumnezeu. Aceeaşi monarhişti susţin că, în calitate de rege absolut, neconstituţional, de drept divin, Mihai reprezintă singur şi pe deplin Statul român şi ca atare, el poate dispune după cum doreşte de proprietăţile Statului, inclusiv de tabourile Coroanei, care-i aparţin şi de al căror "furt" a fost acuzat.

35 Viaţa după pierderea tronului
În iunie 1948 s-a căsătorit cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care devine astfel Regina Ana a României, fiind fiica principelui René de Burbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei. S-a născut la la Paris. În 1939 şi-a insoţit familia în Spania, Portugalia, apoi în Statele Unite. La New-York a urmat cursurile unei şcoli de artă si a lucrat în acelaşi timp ca vânzatoare într-un magazin. Din 1943 până la sfârşitul războiului a participat, alături de Forţele Franceze Libere (trupele sub comanda generalului de Gaulle), la campaniile din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg si Germania, primind "Crucea de război". S-a căsătorit la Atena cu Regele Mihai, cu care are cinci fiice. Au trăit la început în Marea Britanie, ulterior s-au mutat în Elveţia. Autorităţile române comuniste i-au retras cetăţenia română lui Mihai în El a fost un timp pilot comercial, pentru o companie de echipament aerian. În 1992, trei ani după Revoluţia Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis Regelui Mihai să revină în ţara sa pentru a celebra sărbătorile de Paşte, fiind întâmpinat de populaţie cu o simpatie deosebită. În Bucureşti peste un milion de persoane au ieşit în stradă pentru a îl vedea. Popularitatea Regelui a îngrijorat guvernul preşedintelui Ion Iliescu, Regelui interzicându-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu, România a acordat înapoi Regelui Mihai cetăţenia română şi i-a permis din nou să îşi viziteze propria ţară. Actualmente trăieşte în majoritatea timpului în Elveţia la Aubonne şi parţial în România, fie la castelul său de la Săvârşin din judeţul Arad, fie la Palatul Elisabeta din Bucureşti, pus la dispoziţia sa printr-un vot al Parlamentului României. Castelul de la Săvârşin

36 Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fete:
1.- Principesa Margareta de Romania, Principesa Moştenitoare a României, Prinţesă de Hohenzollern (n. la Lausanne: ) este cea mai în vârstă fiică a lor. Este a 82-a pe linia succesorală a tronului britanic. Regele Mihai a numit-o drept succesoare la şefia Casei Regale de Romania în Nu are copii. Succesoarea sa la şefia Casei Regale este sora ei, Principesa Elena de România. Potrivit ultimei Constituţii regale din 1923, căreia Regele Mihai îi rămâne fidel şi care stabilea succesiunea după legea salică*, Principesa Margareta şi surorile sale nu pot succede la tronul României. La 30 decembrie, 2007 Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu titlurile de "Principesa Moştenitoare a României" şi de "Custode al Coroanei României". Cu aceeaşi ocazie, Mihai a cerut Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea româna şi Parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe la aplicarea legii salice* de succesiune. S-a căsătorit pe 21septembrie 1996 la Lausanne cu Radu Duda, cunoscut din 1999 şi ca "Principe de Hohenzollern-Veringen", care, începând de atunci, o reprezintă în public pe Principesă şi pe întreg restul familiei regale de Hohenzollern cel mai adesea singur. În tinereţea ei la Universitatea din Edinburgh, Margareta a avut o relaţie cu Gordon Brown, unul din liderii marcanţi ai Partidului Laburist britanic, pe care nu a încetat să-l iubească, deşi l-a părăsit: "A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă". * În conformitate cu art. 83 din Constituţia României din 1866, în lipsă de descendenţi în linie bărbătească ai regelui, succesiunea tronului se va cuveni celui mai învârstă dintre fraţii săi sau coborâtorilor acestora. Pe această bază, la , moştenitor al Coroanei României a devenit principele Ferdinand de Hohezollern, nepotul lui Carol I.

37 2.- Principesa Elena (născută la 15 noembrie 1950) este a doua fiică a Regelui Mihai şi Ana.
S-a născut la Lausanne, în Elveţia şi pe s-a căsătorit cu Dr. Leslie Medforth-Mills ( – ) în cadrul unei ceremonii civile la Durham şi ulterior la Biserica Ortodoxă Estică din Lausanne pe Cuplul are doi copii, Nicholas Michael de România Medforth-Mills (n. pe ), viitor Principe al României de la 1 aprilie 2010 sau de la moartea regelui Mihai, ce va surveni mai întâi, şi Elisabeta Karina de România (n ), şi a divorţat pe 28 noiembrie 1991. Elena s-a recăsătorit pe , la Peterlee, cu Alexander McAteer (n ). Este a doua pe linia succesiunii la şefia Casei Regale de România şi a 83-a pe linia succesiunii la tronul britanic. 3.- Principesa Irina de România s-a născut pe 28 februarie 1953, la Lausanne, Elveţia. Este fiica Regelui Mihai si Reginei Ana. Este a treia pe linia succesiunii la şefia Casei Regale Române şi a 86-a pe linia succesiunii tronului britanic. A fost căsătorită cu John Kreuger, de care a divorţat. Are doi copii: Michael de România Kreuger (n.1985) şi Angelica de România Kreuger (n. 1986). 4.-Principesa Sofia de România s-a născut laTatoi, Grecia în 1957 şi este cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana. Sofia este a opta pe linia succesiuni la conducerea Casei Regale de România. În 1998 s-a căsătorit cu Alain Biarneix (n. 1957). Au o fiică, Elisabeta-Maria Biarneix (n. 1999). 5.- Principesa Maria de România este cea mai tânără şi cel de-al cincilea copil a Regelui Mihai şi Regina Ana. S-a născut pe 13 iulie 1964 la Hellerup, Danemarca. La la NY s-a căsătorit cu Casimir Mystkowski, un polonez romano-catolic, în felul acesta pierzându-şi locul pe linia de succesiune la tronul britanic. Au divorţat în decembrie 2003.

38 Elena Lupescu Elena "Magda" Lupescu (n la Iaşi - d. 1976, Estoril în Portugalia), amanta şi apoi soţia regelui Carol al II-lea. Alte surse afirmă că s-ar fi născut în Fiica lui Nicolae (Nuhăm) Grümberg (născut evreu, dar botezat creştin mai tărziu) şi a Elizei Falk. În timpul primului război mondial, a fost căsătorită cu un locotenent de vânători de munte, Ion Tâmpeanu de care a divorţat la scurt timp. În 1922 a devenit amanta prinţului Carol, devenit în 1930, Regele Carol al II-lea. După abdicarea acestuia, din , l-a urmat în exil, în Mexic şi Portugalia. Există suspiciunea că E.Lupescu a fost agentă a spionajului sovietic. În lipsa accesului la arhivele moscovite acest fapt nu a putut fi dovedit. În 1947 s-a căsătorit cu fostul suveran la Biserica Ortodoxă Română din Paris, provocând protestele ţăraniştilor emigraţi în Franţa. Având în vedere "legenda" că regele Carol al II-lea a fost exilat din ţară la bordul unui tren personal, compus de 12 vagoane (singurii călători au fost el şi amanta sa şi conductorul trenului), încărcat cu valori inestimabile, despre care s-a zis că ar fi bunuri din patrimoniul naţional al României (alegaţie nedovedită), care ulterior s-au "pulverizat în neant" şi că Elena Lupescu a supravieţuit lui Carol încă 23 de ani, devenind moştenitoarea de facto a imensei averi (formată din opere de artă ale maeştrilor renascentişti italieni, germani, flamanzi şi spanioli, giuvaeruri, aur, diamante, bonuri de tezaur, acte de transfer ale banilor din banci româneşti spre bănci străine, etc,) pe care o căraseră cu acel tren, nu este deloc de mirare că atât istoriografia interbelică, cea comunistă, cât şi cea de după 1989 nu i-au făcut deloc portrete prea favorabile.

39 Iosi S.Avni presentation Bibliografie:
1.- 2.- 3.- 4.- 5.- Iosi S.Avni presentation