Prezentarea se încărcă. Vă rugăm să așteptați

Prezentarea se încărcă. Vă rugăm să așteptați

A S A S I N I I E C O N O M I C I AVANSARE manuală !

Prezentări similare


Prezentarea pe tema: "A S A S I N I I E C O N O M I C I AVANSARE manuală !"— Transcriere de prezentare:

1 A S A S I N I I E C O N O M I C I AVANSARE manuală !

2 John Perkins «Trebuie să cerem corporaţiilor să facă lumea mai bună».
John Perkins este un fost ,,asasin economic” care timp de zece ani şi-a pus puterea de convingere şi competenţele de economist în slujba imperiului mondial. Misiunea lui era aceea de a ruina ţările lumii a treia pentru a asigura interesele marilor corporaţii americane.

3 Căindu-se astăzi pentru ceea ce a făcut, autorul cărţii “Confesiunile unui asasin economic” a pornit o campanie prin care doreşte să determine corporaţiile să dea dovadă de mai multă responsabilitate economică, socială şi în ceea ce priveşte mediul “Aş spune foarte simplu că după cel de-al Doilea Război Mondial, noi, asasinii economici am reuşit să creăm primul imperiu cu adevărat mondial. Am realizat acest lucru fără armată, contrar modului în care au procedat alte imperii de-a lungul istoriei, am folosit doar, într-un mod foarte abil, pârghiile economice.”

4 "Sunt două metode de a cuceri şi de a înrobi o naţiune
"Sunt două metode de a cuceri şi de a înrobi o naţiune. Una este prin sabie A doua este prin îndatorare.“ John Adams “Noi lucrăm în multe moduri diferite dar, probabil cel mai frecvent este să găsim o ţară care are resurse, cum ar fi petrol şi apoi aranjăm un împrumut uriaş acelei ţări de la Banca Mondială sau una din celelalte organizaţii de acest tip.” (John Perkins)

5 “Dar banii nu ajung cu adevărat în acea ţară
“Dar banii nu ajung cu adevărat în acea ţară. De fapt ajung la marile noastre corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructură în acea ţară. Centrale electrice, parcuri industriale, porturi... lucruri de care să beneficieze corporaţiile noastre şi câţiva oameni bogaţi din acea ţară.” (John Perkins)

6 “Dar nu ajută majoritatea oamenilor deloc
“Dar nu ajută majoritatea oamenilor deloc. Întreaga ţară rămâne cu o datorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot să o plătească şi asta face parte din plan, să nu poată să o plătească.” (John Perkins)

7 La un moment dat, noi, asasinii economici mergem înapoi acolo şi le spunem: "Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vă puteţi plăti datoriile aşa că vindeţi petrolul foarte ieftin la companiile noastre petroliere lăsaţi-ne să construim o bază militară la voi în ţară... Trimiteţi trupe şi susţineţi-le pe ale noastre într-un loc cum ar fi... Irak sau votaţi-ne la următoarele alegeri ONU." (John Perkins)

8 “Să privatizeze compania de electricitate, sistemul de apă şi canalizare şi să le vândă corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale. Deci este o adevărată reţea şi este atât de tipic modul de acţionare al FMI şi al Băncii Mondiale. Ei îndatorează o ţară şi este o datorie atât de mare încât nu pot să o plătească. Apoi ei se oferă să refinanţeze datoria şi trebuie că ţara să plătească o dobândă şi mai mare.” (John Perkins)

9 “Apoi ceri acest "quid pro quo" pe care-l numeşti o condiţionalitate sau bune relaţii care înseamnă de fapt că trebuie să-şi vândă resursele incluzând multe din serviciile lor sociale, companiile de utilitate, uneori sistemele lor educaţionale, penale, de asigurări... la corporaţii străine.” (John Perkins)

10 “Deci este o lovitură dublă - triplă - cvadruplă.”
(John Perkins)

11 “Preceptul pentru asasinul economic a apărut la începutul anilor '50 când Mosaddeq a fost ales în mod democratic în Iran. El era considerat "speranţa pentru democraţie" în estul mijlociu şi în alte părţi ale lumii. A fost ales de către revista "Time" ca omul anului. Dar unul din lucrurile pe care le-a adus şi a început să îl implementeze a fost ideea că, companiile petroliere străine trebuiau să plătească mult mai mult pe petrolul pe care îl cumpărau din Iran şi că oamenii din Iran ar fi trebuit să aibă de câştigat de pe urma propriului petrol. Ciudată politică. Desigur că nu ne-a plăcut asta dar ne era frică să facem ce făceam de obicei, adică să trimitem armata. În schimb, am trimis un agent CIA, Kermit Roosevelt, rudă cu Teddy Roosevelt cu câteva milioane de dolari şi a fost foarte foarte eficient. Într-o scurtă perioadă de timp a reuşit să îl dea jos de la putere pe Mosaddeq şi l-a adus pe shack-ul Iranului pentru a-l înlocui.” (John Perkins)

12 În timpul războiului civil american, preşedintele Lincoln a decis să evite împrumuturile cu dobânda mare oferite de băncile europene şi a decis să facă ceea ce au susţinut fondatorii ţării; să creeze o monedă independentă şi inerent lipsită de datorii Se numea "Greenback".

13 La scurt timp după ce s-a luat această măsură, un document intern circula între băncile private britanice şi cele americane în care scria: "Sclavia este doar deţinerea muncii şi aduce cu sine îngrijirea muncitorilor, în timp ce planul european este că, capitalul să controleze munca controlând salariile. Aceasta poate fi făcută controlând banii. Nu putem lăsa Greenback să existe pentru că nu o putem controla."

14 Practica rezervei fracţionale aplicată de Rezervă Federală care şi-a răspândit practicile la marea majoritate a băncilor lumii este de fapt un sistem modern de sclavie. Gândiţi-vă, banii sunt creaţi din îndatorare. Ce fac oamenii când au datorii ? Se supun angajării că să le plătească. Dar dacă banii pot fi creaţi doar prin împrumuturi, cum poate fi societatea lipsită de datorii ? Nu poate şi acesta este şi scopul.

15 Frica de a pierde bunuri împreună cu lupta de a ţine pasul cu datoriile
perpetue şi inflaţia inerentă sistemului, combinată cu insuficienţa fără scăpare a banilor aflaţi în circulaţie, creată de dobânzi care nu pot fi plătite vreodată, ţin sclavii plătiţi în linie, alergând pe roata de hamster cu milioane de alţi oameni.

16 În efect, alimentează un imperiu în care beneficiarii sunt doar elita din vârful piramidei. Până la urmă, pentru cine lucraţi de fapt ? Pentru bănci. Banii sunt creaţi în bancă şi invariabil ajung înapoi la bancă. Ei sunt adevăraţii stăpâni, împreună cu corporaţiile şi guvernele pe care le sprijină.

17 Sclavia fizică necesită asigurarea adăpostului şi a hranei
Sclavia fizică necesită asigurarea adăpostului şi a hranei. În sclavia economică oamenii au grijă de ei înşişi. Este una din cele mai ingenioase înşelătorii pentru manipularea socială create vreodată. Şi la baza ei este un război invizibil împotriva populaţiei Îndatorirea este o armă folosită pentru a cuceri şi a înrobi societăţi, dobânda este principala muniţie.

18 În timp ce majoritatea nu este conştientă de această realitate, băncile
în colaborare cu guverne şi corporaţii continuă să-şi perfecţioneze şi să-şi extindă tacticile de luptă economică dând naştere la noi baze, cum ar fi Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi inventează un nou tip de soldat. Naşterea asasinului economic.

19 “... aderarea la Uniunea Europeană se va dovedi a fi o greşeală istorică uriaşă pentru ţara dumneavoastră, pentru că ce aţi făcut e să intraţi într-un sistem care este din ce în ce mai mult ca cel pe care l-aţi părăsit acum 20 de ani. Este o greşeală foarte mare, iar clasa voastră politică, politicienii voştri, birocraţii, sînt practic cumpăraţi cu bani, foarte mulţi bani.” Nigel Farage, europarlamentar britanic.

20 Popor român dormi liniştit
Popor român dormi liniştit !. România este pe drumul cel bun, nu se abate de la ce i s-a trasat. Viitorul este aşa cum trebuie. Numai voi sânteţi puturoşi şi de acea nu aveţi bunăstare. Priviţi la sârguincioşii noşti conducătorii cum “o duc bine” !

21 F I N A L Coloana Sonoră: Yanni - True Nature.


Descărcați ppt "A S A S I N I I E C O N O M I C I AVANSARE manuală !"

Prezentări similare


Publicitate de la Google