Centrul Petru și Andrei, București,

Prezentarea pe tema: "Centrul Petru și Andrei, București,"— Transcriere de prezentare:

1 Centrul Petru și Andrei, București, 27.01.2016
Merton în fragmente Centrul Petru și Andrei, București,

2 ...non finis quaerendi

3 Scrieri ”sigure”: The Seven Storey Mountain, 1948
The Tears of the Blind Lions, 1949 Waters of Siloe, 1949 Seeds of Contemplation, 1949 The Ascent to Truth, 1951 Bread in the Wilderness, 1953 The Sign of Jonas, 1953 The Last of the Fathers, 1954 No Man is an Island, 1955 The Living Bread, 1956 The Silent Life, 1957 Thoughts in Solitude, 1958

4 De citit cu prudență Conjectures of a Guilty Bystander, 1966
Mystics and Zen Masters, 1967 Zen and the Birds of Appetite, 1968 The Way of Chuang Tzu, 1969 The Asian Journal of Thomas Merton, 1973

5 Cărțile... Cărțile ne pot vorbi ca Dumnezeu, ca oamenii sau ca zarva orașului în care trăim. Ne vorbesc ca Dumnezeu când ne aduc lumină și pace, umplându-ne în același de timp de tăcere. Ne vorbesc ca Dumnezeu când vrem să nu ne mai despărțim niciodată de ele. Ne vorbesc asemenea oamenilor când mai vrem să le ascultăm încă o dată. Ne vorbesc ca zarva orașului când ne țin prizonieri într-o uzură care nu ne spune nimic, care nu ne dă pace, niciun sprijin, nimic de amintit, însă din care totuși nu mai putem scăpa…

6 Copilăria spirituală A spune că sunt copil al lui Dumnezeu e totuna cu a spune – înainte de orice altceva – că eu cresc. Că încep. Un copil care nu crește se transformă într-un monstru. Ideea de „copil al lui Dumnezeu” presupune prin urmare creștere vie, devenire, posibilitate, risc și bucurie în cumpănirea primejdiei. În aceasta își găsește Dumnezeu desfătarea: când copilul Lui crește în înțelepciune și în har.

7 Viața spirituală NU există mai mare nenorocire în viața spirituală decât să trăiești în afara realității, pentru că viața este păstrată și hrănită în noi de legătura vitală a realităților de lângă noi și de deasupra noastră. Când viața noastră se hrănește din lipsa realității, atunci flămânzește. Atunci trebuie să moară, fără doar și poate. Nu există mizerie mai mare decât să confunzi o moarte sterilă cu moartea rodnică a dăruirii de sine.

8 Viața spirituală 2 Dacă vrei să duci o viață spirituală, atunci unifică-ți viața. O viață ori este cu totul spirituală ori nu este spirituală deloc. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Viața ta e plăsmuită de scopul pentru care trăiești. Ești făcut după chipul a ceea ce năzuiești. Ca să-ți unifici viața, unifică-ți dorințele.

9 Viața spirituală 3 Viața spirituală este în primul rând viață. Nu este doar ceva de studiat și cunoscut, ea trebuie trăită în primul rând. Ca orice viață, se îmbolnăvește și moare dacă este dezrădăcinată de propriile elemente vitale…. Isus a trăit viața obișnuită a oamenilor din timpul Său ca să sfințească viețile obișnuite ale oamenilor din toate timpurile. De aceea, dacă vrem să fim spirituali, atunci să ne trăim cu adevărat viețile…

10 Viața politică Cele mai grave probleme morale se găsesc la nivel politic (Tremontant). Niciodată nu au fost mai adevărate aceste cuvinte decât în timpurile noastre. De aici importanța deciziilor politice și a luării de poziție în chestiunile cruciale și „profetice” care sunt de ordin moral și în care creștinii sunt deseori mai mult de partea celor nedrepte.

11 Necredința Un citat magnific din Karl Barth: „Oricine luptă cu necredința ar trebui sfătuit să nu o ia prea în serios. Doar credința trebuie luată în serios, și dacă am avea credință cât un grăunte de muștar, ar fi îndeajuns ca diavolul să piardă jocul” (Schițe Dogmatice)

12 Providența creatoare Romano Guardini despre Providență: „voința lui Dumnezeu nu este un „destin” căruia trebuie să i te supui, ci un act creator în viața noastră care aduce pe lume (sau eșuează) ceva cu totul nou, ceva nemaivăzut înainte de către legile și modelele prestabilite. Conlucrarea noastră („căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”) nu constă așadar numai în conformitatea față de legi, ci în deschiderea voinței noastre în fața actului Său creator, care trebuie adus la lumină (scos) din și prin noi de către voința lui Dumnezeu”.

13 Cristos și religiile orientale
Oricât de mult m-aș interesa de religiile orientale, nu pot trece cu vederea diferența esențială / comuniunea personală cu Cristos ca inimă și centru a realității, ca izvor al harului și al vieții.

14 Graiul și Tăcerea Taina vorbirii și a tăcerii se regăsește în Faptele Apostolilor. Rusaliile îi sunt răspunsul. Problema limbajului este problema păcatului. Problema tăcerii este totodată o problemă a iubirii. Cum poate ști cineva cu adevărat dacă scrie sau nu, dacă grăiește sau nu, dacă cuvintele și tăcerea lui sunt bune sau rele, dacă nu înțelege cele două împărțiri ale limbilor – cea a Babelului, când oamenii au fost risipiți în graiuri din pricina trufiei lor, și cea a Rusaliilor, când Duhul Sfânt a trimis oameni cu un singur dialect să vorbească toate limbile și să aducă astfel toți oamenii la unitate: „ca toți să fie una, Tată, Tu în Mine și eu în ei, ca toți să fie una în Noi”.

15 Singurătatea Singurătatea nu trebuie căutată prea mult în afara locuinței noastre, cât mai degrabă înăuntrul ei. Singurătatea nu e ceva de nădăjduit pentru viitor. Dimpotrivă, e o adâncire a prezentului, de aceea dacă nu cauți singurătatea în present, nu o vei găsi niciodată.

16 Sartre și Ionesco Slavă Domnului că ne-am vindecat de Sartre cu ajutorul lui Ionesco! Nu cred că Ionesco este un mare artist, însă e sănătos, viu și liber. Sartre nu este liber, cu toate elucubrațiile sale academice despre libertate și „engagement”. Nici refuzul lui de a primi premiul Nobel nu-mi dovedește nimic altceva decât că nu e niciodată suficient de deștept ca să realizeze cât de mult are de luptat împotriva propriei rele credințe. ... Ionesco se descurcă di acest punct de vedere mai bine decât Sartre. Este un copil mai autentic, și prin aceasta mai liber.

17 Catolicii moderni Tragedia catolicilor moderni constă în indiferența și mediocritatea lor îngrozitoare. Când suntem buni, chiar și bunătatea noastră cu greu apare altceva decât un lucru negativ: ne păzim în fața ispitelor, dar nu trăim sfințenia cu eroism! Și dacă nu suntem cruzi, acaparatori, plini de pofte sau farisei, asta se întâmplă de multe ori pentru că suntem ocrotiți de un nivel social sigur, departe și de marea sărăcie și de marea bogăție. Jumătate din timp poate că nu suntem ispitiți deloc, sau cel puțin așa părem, cu excepția mereu prezenței complăceri monstruoase.

18 Recunoștința Nu există neutralitate între recunoștință și nerecunoștință. Cei care nu sunt recunoscători se vor plânge imediat de totul. Cei care nu iubesc, urăsc. În viața spirituală nu există indiferență față de iubire sau ură. De aceea căldiceii (cei care mimează neutralitatea) sunt atât de detestabili. Ei reprezintă ura deghizată în dragoste.

19 Sărăcia spirituală Falsa sărăcie o are acela care pretinde că este auto-suficient precum un înger. În schimb, adevărata sărăcie este primire și dăruire neîntreruptă de mulțumiri, nepăstrând nimic altceva decât ceea ce avem nevoie ca să consumăm. Falsa sărăcie pretinde că nu avem nevoie de nimic, pretinde că nu cere nimic, scotocește peste tot și refuză recunoștința pentru orice.

20 De multe ori persoana cea mai săracă dintr-o comunitate este aceea care se pune mereu la dispoziția tuturor celorlalți. Aceasta poate fi folosită de toți, neavând niciodată timp să facă nimic special pentru sine. Sărăcia înseamnă nevoie. A avea legământul sărăciei și a nu avea niciodată nevoie de nimic… înseamnă să-ți bați joc de Dumnezeul cel Viu!

21 Unificarea vieții Dacă vrei să duci o viață spirituală, atunci unifică-ți viața. O viață ori este cu totul spirituală ori nu este spirituală deloc. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Viața ta e plăsmuită de scopul pentru care trăiești. Ești făcut după chipul a ceea ce năzuiești. Ca să-ți unifici viața, unifică-ți dorințele.