DIONISIE ROMANO A SLUJIT „CU CREDINŢĂ ŞI ZEL NAŢIUNII ROMÂNE” (29 iulie 1806 – 18 ianuarie 1873) Secolul al XIX-lea a însemnat pentru poporul român o perioadă.

Prezentarea pe tema: "DIONISIE ROMANO A SLUJIT „CU CREDINŢĂ ŞI ZEL NAŢIUNII ROMÂNE” (29 iulie 1806 – 18 ianuarie 1873) Secolul al XIX-lea a însemnat pentru poporul român o perioadă."— Transcriere de prezentare:

1 DIONISIE ROMANO A SLUJIT „CU CREDINŢĂ ŞI ZEL NAŢIUNII ROMÂNE” (29 iulie 1806 – 18 ianuarie 1873)
Secolul al XIX-lea a însemnat pentru poporul român o perioadă de mari frământări sociale şi politice, de trezire a conştiinţei şi de afirmare a identităţii naţionale. Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821, Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor la 1859 şi Războiul de Independenţă(1877–1878) sunt principalele evenimente dăltuite în istoria neamului. Pentru înfăptuirea acestora era nevoie de o cultură naţională, iar militanţii nu puteau fi decât intelectualii vremii.

2 Sălişte, satul natal al lui D. Romano
Începuturile învăţământului public la Buzău, cu predare în limba română, sunt legate de numele ardeleanului Dionisie Romano. Cel ce avea să devină patronul spiritual al şcolii noastre s-a născut la 29 iulie 1806 în comuna Sălişte din judeţul Sibiu, părinţii săi fiind Dumitru şi Maria Roman, de profesie agricultori. Dimitrie, după numele de botez, a mai avut o soră, Stanca. El învaţă carte la şcoala din sat, dând dovadă de o inteligenţă sclipitoare. Casa părintească din Sălişte, jud Sibiu

3 Dionisie este călugărit la Mănăstirea Neamţ
1820 este anul în care mama sa îl duce la Mănăstirea Neamţ, iar ea se retrage la Agapia, după ce, între timp, îi murise soţul iar pe fată o măritase. Copilul Dumitru a fost crescut de mic cu credinţă în Dumnezeu, mama sa fiind foarte evlavioasă. 1823 După trei ani, tânărul Dumitru este tuns în monahism (este călugărit) şi primeşte numele de Dionisie. 1826 – Setea de cultură şi dorinţa de a se instrui îl determină, în 1826, să plece la Bucureşti, fără aprobare canonică, pentru a urma cursurile renumitului colegiu „Sf. Sava”. Găseşte adăpost la patronii tipografiei de la „Cişmeaua Mavrogheni” unde lucrează ca zeţar la revista „Curierul Românesc” condusă de I. H. Rădulescu, iar în timpul liber urmează cursurile la Sf. Sava, până în 1828 când şcoala este închisă. Cişmeaua Mavrogheni

4 Cursurile de la Sf Sava pentru pregătirea viitorilor profesori
În perioada 1828 – 1832 tânărul Dionisie este luat sub protecţie de episcopul Ilarion al Argeşului şi adăpostit la mănăstirea Antim. Acesta îl hirotoneşte ierodiacon, iar mai târziu îi va acorda rangul de arhidiacon. Om cult şi poliglot, episcopul Ilarion a avut o mare înrâurire asupra sa: îi pune la dispoziţie o vastă bibliotecă, îl îndrumă să înveţe limba franceză şi limba greacă modernă. Mai târziu, D. Romano avea să declare că episcopul Ilarion a constituit pentru el un „model viu“. La 1 noiembrie 1831 se deschid la Colegiul „Sf. Sava“ din Bucureşti cursurile de „3 luni“ în vederea pregătirii „institutorilor pentru judeţe“. Este vorba de hotărârea Eforiei Şcoalelor (Ministerul Învăţământului, azi) de a înfiinţa şcoli publice (de stat) cu predare în limba română în oraşele reşedinţă de judeţ, conform Regulamentului Organic.

5 Ierodiaconul Dionisie, „profesor naţional” la Buzău
Ierodiaconul Dionisie Romano se înscrie la aceste cursuri, renunţând a mai lucra la tipografie. Aici, Dionisie învaţă „Gramatica, Geografia politicească pe scurt, adică: împărţirea pământului în state, oraşele de căpetenie, religia şi stăpânirea fiescărei ţări, munţii, mările şi râurile cele mai însemnate, Aritmetica, teoria numerilor întregi şi a frângerilor, Catehismul“. Cursul se încheie la 12 martie 1832, când „Dionisie ierodiaconul, care are ştiinţa elementară de toate învăţăturile cerute şi a învăţat desăvârşit cursul normal după metodul Lancaster”, fu numit „institutor” în oraşul Buzău.

6 18 aprilie 1832 - Şcoala Naţională din Buzău
12 martie 1832 – 28 februarie 1843 este perioada în care ierodiaconul Dionisie Romano funcţionează la Buzău ca „profesor naţional”. Sosit în oraşul nostru, tânărul ierodiacon, la numai 26 de ani, găseşte o casă insalubră din mahalaua Greci, aproape de iazul morilor. În anii ce urmează, în calitate de director al „Şcolii Naţionale”, face demersuri pe lângă autorităţile locale pentru construirea unui local adecvat. La 10 decembrie 1833 se inaugurează noul local de şcoală, care cuprindea o sală de 7 stânjeni, două odăi şi o „sălişoară mai mică”, întreaga clădire fiind de 11 stânjeni lungime şi de 5 lăţime. 16 septembrie Dionisie Romano inaugurează un alt local de şcoală. În acest timp, şcoala naţională era şcoală primară, organizată timp de 2 ani cu un curs de trei clase şi, până în 1838, se numea „Şcoală naţională”, „Şcoală începătoare” sau „Şcoală publică”.

7 Dionisie Romano socotea slujba de profesor o misiune, un apostolat, o carieră, care, pe cât este de folositoare, pe atât şi ostenicioasă 1838 Se înfiinţează Şcoala Normală sau Preparandie care pregătea „învăţători de prin sate”. 1843 În tot acest timp, numărul elevilor creşte. Dionisie Romano face noi demersuri la autorităţi pentru construirea unui nou local de şcoală, inaugurat în vara anului 1843, fiind primul din Ţara Românească.

8 D. Romano participă activ la Revoluţia de la 1848
1843 – Datorită meritelor sale, Dionisie Romano este promovat director şi profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti. Aici găseşte elevi slab pregătiţi şi multă indisciplină. Cu răbdare şi tact pedagogic, impune o ţinută şi o comportare demne de slujitorii bisericii. 1848 Dionisie Romano participă cu toată convingerea la mişcarea revoluţionară, fiind alături de fruntaşii ei. Pentru sprijinirea ideologică a Revoluţiei, traduce din limba franceză şi tipăreşte un manifest intitulat „Cuvintele unui credincios”. După înfrângerea Revoluţiei, Dionisie Romano este arestat şi închis la Văcăreşti, apoi exilat în Transilvania unde se stabileşte la Sibiu, fiind găzduit de mitropolitul Andrei Şaguna. 1848 – După înfrângerea Revoluţiei, timp de aproape doi ani, se retrage la Mănăstirea Băbeni (jud. Rm. Sărat). Acum desfăşoară o bogată activitate literară şi publicistică, editând două publicaţii religioase: Biblioteca religioasă morală şi Echo ecclesiastic.

9 Dionisie – înalt ierarh şi ctitor de şcoli
1850 – Prin protecţia principesei Elisabeta Ştirbei, D. Romano este numit egumen la Mănăstirea Sadova, jud. Dolj, pe care o găseşte într-o ruină. Prin abnegaţia sa, mănăstirea este reamenajată. Tot aici amenajează o bibliotecă, cu sală de lectură şi bibliotecar. Bănuit de ruşi că a colaborat cu armata otomană în timpul războiului Crimeii, este arestat din nou şi trimis sub excortă în Moldova. La 14 mai 1855 arhimandritul D. Romano este numit stareţ la Mănăstirea Neamţ. Dornic să „slujească cu credinţă şi zel naţiunii române”, arh. Dionisie construieşte la Tg. Neamţ o şcoală primară şi un gimnaziu, iar în chiliile mănăstirii organizează un Seminar Monahal, până la terminarea localului nou pentru acesta (1 ian. 1856). 19 iulie 1856 – 19 iunie este perioada în care D. Romano este înlăturat de la stăreţia mănăstirii Neamţ, din cauza calomniilor şi intrigilor, fiind nevoit să găsească sprijin material pe la prieteni. În petiţiile adresate mitropolitului, el arată că a servit patriei „cu onoare şi zel mai mult de 26 de ani”.

10 Şcoli religioase şi laice la Buzău
19 iunie 1859 – 10 martie Arhimandritul Dionisie Romano a fost un unionist convins, participând cu entuziasm la promovarea Unirii Principatelor. De aceea, guvernul lui Al. I. Cuza trece peste opoziţia mitropolitului Nifon şi îl numeşte pe Dionisie, la 19 iunie 1859, locotenent de episcop la Buzău. Distinsul ierarh, profesor şi om de cultură era foarte stimat şi apreciat de locuitorii Buzăului pentru toate cele pe care le înfăptuise aici. Animat de dorinţa de a-i învăţa carte pe cei mulţi, Dionisie înfiinţează şcoli religioase sau laice la Mănăstirea Dălhăuţi (jud. Vrancea), la Schitul Nifon, la mănăstirile Răteşti, Coteşti şi Cislău.

11 Episcop la Huşi... 22 decembrie 1861 este data la care Dionisie Romano obţine binecuvântarea şi titlul de arhiereu din partea Patriarhiei Constantinopolului, după demersurile domnitorului Al. I. Cuza. Între 17 noiembrie 1864 şi 11 mai 1865 este numit, prin „ordonanţă domnească”, locotenent de episcop la Huşi, apoi episcop ( mai 1865).

12 ...şi la Buzău, în ultimii ani
31 mai 1865 – 18 ianuarie Contestat şi hulit de unii, elogiat de alţii, Dionisie a fost susţinut de Al. I. Cuza. În urma hotărârii Consiliului de Ministri, el este mutat de la Huşi pe scaunul episcopal de la Buzău, unde rămâne până la sfârşitul vieţii (18 ian 1873). În perioada conducerii Episcopiei Buzăului, a reorganizat Seminarul Teologic, a reutilat Tipografia eparhiei, a construit apartamentul cu etaj dintre palat şi paraclis; cu banii proprii amenajează la porţile Episcopiei prima grădină publică a oraşului, un eleşteu în grădina Episcopiei şi trasează actuala alee dintre oraş şi Episcopie.

13 „Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei”
„Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei”. Memorabilele cuvinte le-a rostit înaintea morţii sale, survenită la 18 ianuarie A fost înmormântat întâi la mănăstirea Ciolanu, iar după 1882, rămăşiţele pământeşti au fost aduse la Episcopie. Pe o piatră de Măgura, aşezată pe latura sudică a altarului catedralei, la exterior, se află scris următorul epitaf: <Aici repauză în Domnul rămăşiţele mortale ale presânţitului episcop Buzeu Dionisie Romano, care în viaţă a fostu zelos luptător pentru dezvoltarea intelectuală a junimei pe basele religiei ortodoxe, fost profesor la Buzeu de la 1832 până la 1842 când a fost chiemat director şi profesor la seminarul Bucurescii unde a stat până la D-aci până la încetarea din viaţă a fost egumen la Sadova, stareţul monastirei Neamţul, episcop la Huşi, în fine la Buzeu unde şi muri esprimând următoarea rugăciune:„Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei.”

14 Locul de veci al episcopului Dionisie
Mormântul şi placa de marmură cu epitaf de la Episcopie

15 Cel mai mare episcop al Buzăului
Nicolae Iorga îl considera „un adânc iubitor de neam” şi „simbol al unităţii naţionale”. Pentru serviciile aduse instrucţiei publice şi a contribuţiei sale la înfiinţarea Bibliotecii Acadeniei Române, aceasta îl alege membru de onoare. Prin activitatea sa culturală, socială şi monahală, Dionisie Romano este considerat cel mai mare episcop al Buzăului şi un mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. Bustul episcopului D. Romano de pe Aleea Academicienilor din Sălişte

16 D. Romano, membru de onoare al Academiei Române
Sălişte, localitatea cu 11 academicieni ! În centrul oraşului de astăzi, lângă Primărie, este amenajată Aleea Academicienilor străjuită de busturile acestora. Primul dintre aceştia este Dionisie Romano( ). Pentru cei care nu ştiu menţionăm faptul că D. Romano a fost ales membru de onoare al Academiei în 1868, el fiind unul din ctitorii Bibliotecii Academiei Române. Urmează: Ioan Lupaş( )-istoric, Onisifor Ghibu( )-pedagog, D.D.Roşca( )-filozof, Axente Banciu ( )-filolog, Ionel Pavel( )-medic, Andrei Oţetea( )-istoric, George Topârceanu ( )-poet, Ioan Sava Nanu ( ) şi doi membri în viaţă – Mircea Valentin Săndulescu, geolog, Mircea Banciu, chimist. Mulţi dintre intelectualii ardeleni au trecut Carpaţii în Ţara Românească unde au militat pentru culturalizarea maselor prin dezvoltarea învăţământului românesc. Unii dintre ei au ajuns şi la Buzău, cum ar fi Dionisie Romano şi Gavriil Munteanu (director şi profesor al Seminarului Teologic din Buzău între 1836 şi 1840).

17 Iniţiative în slujba şcolii (ale noastre)
Monografia şcolii(2002), placa comemorativă (2007) şi organizarea “Zilelor şcolii” sunt iniţiative ale redacţiei “R.E.I.” Şcoala în nămeţi

18 Nu uita! 18 aprilie - ziua şcolii
Sfârşit Apariţie editorială Monografia şcolii Autotul prezentării: Prof. Ştefan Poncea Şc. Ep. Dionisie Romano, Buzău © Copyright Toate drepturile rezervate redacţiei “R.E.I.”