Descarcă prezentarea
Prezentarea se încărcă. Vă rugăm să așteptați
1
Să citim pentru mileniul III
Program educaţional naţional Să citim pentru mileniul III EVALUARE Responsabil judeţean Prof. Vranău Daniela Dir. G.P.P. Sîngeorz-Băi
2
Prezentare program educational
Programul educational consta in stimularea interesului pentru lectura în perioada preşcolarităţii şi şcolarităţii mici, în vederea atenuării unor cauze care pot genera eşecul şcolar. În prezent, datorită rezultatelor bune înregistrate şi a interesului stârnit în rândul educatoarelor şi al părinţilor, programul continuă sub denumirea “SĂ CITIM PENTRU MILENIUL III”. Scopul programului Stimularea interesului pentru carte în perioada preşcolară în vederea dezvoltării, gândirii şi consolidării tehnicilor de muncă intelectuală. Îmbunătăţirea bazei materiale a gradiniţei prin dotarea cu cărti, reviste, pliante, imagini, jetoane,etc. Monitorizarea activitatii la nivel local În anul şcolar 2013/2014 , la nivel local, au fost implicate în proiect un număr de 25 educatoare. Tot în proiect au fost implicaţi 400 copii. De asemenea, în proiect au fost implicaţi şi specialişti: învăţători, profesori de limba romană, bibliotecari, librari, tipografi, scriitori, culegători de folclor, corespondenţi ziar, redactori radio, muzeografi, reprezentanţi ai autorităţii locale, parinţi.
3
Activităţi realizate în cadrul programului
organizarea colţului bibliotecii; constituirea bibliotecilor la nivelul gradiniţei; activităţi de recondiţionare a cărţilor deteriorate; confecţionare de albume, pliante, cărţi; vizite la librărie, bibliotecă, tipografie; activităţi în parteneriat cu şcoala-lecturi ale elevilor pentru preşcolari, programe artistice comune, albume colaj, dramatizări susţinute de preşcolari sau şcolari, realizarea de afişe care să exprime atitudini şi comportamente pozitive faţă de carte; activităţi cu părinţii- momente de lectură ale unui părinte/ bunic, întâlniri ale părinţilor cu pedagogi, profesori de română; întâlniri cu culegătorii de folclor; întălniri cu autorii de scrieri pentru copii; audiţii, concursuri, programe artistice.
4
Cartea, izvor de cunoaştere
5
Amenajarea sectorului bibliotecă
6
Bunica citeşte poveşti
7
Vizita la librarie
8
Vizita la librarie
9
Vizita la librarie
10
Vizita la librarie
11
“Ai carte ai parte”-recondiţionare cărţi din biblioteca grădiniţei
12
“Ai carte ai parte”
13
Vizita la chioscul de ziare
14
Expozitie reviste pentru cei mici
Prezentări similare
© 2023 SlidePlayer.ro Inc.
All rights reserved.